Parlamentul Germaniei a aprobat reducerea vârstei de vot de la 18, la 16 ani, pentru alegerile europarlamentare

[jp_post_view]
Foto: © Dreamstime.com
Vârsta minimă de vot la alegerile pentru Parlamentul European va fi redusă de la 18 la 16 ani, în Germania. Bundestagul a aprobat joi, 10 noiembrie 2022, un proiect de lege depus de coaliția de guvernare, Partidul Social-Democrat (SPD), Verzii și Partidul Liberal Democrat (FDP), pentru modificarea Legii privind alegerile europene (20/3499), conform paginii oficiale a Parlamentului German.

În expunerea de motive, reprezentanții coaliției scriu că actuala vârstă minimă de vot la alegerile pentru Parlamentul European exclude de la dreptul de vot persoanele „care își asumă responsabilitatea în societate și pot și vor să se implice în procesul politic”. 

Generația tânără, în special, va fi afectată de problemele care fac în prezent obiectul proceselor democratice de luare a deciziilor. Teme precum protecția mediului, proiectarea sistemelor de securitate socială în perspectiva schimbărilor demografice, stabilirea priorităților pentru investițiile publice și reglementarea internetului, precum și deciziile luate în acest sens, modelează viitorul tinerilor. 

După cum explică cele trei grupuri parlamentare, distribuția pe vârstă a alegătorilor s-a schimbat în ultimii 50 de ani în detrimentul tinerilor. Potrivit proiectului de lege, scăderea vârstei de vot corespunde și evoluțiilor la nivel european. În Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 3 mai 2022, de exemplu, se precizează că „vârsta minimă de vot pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Parlamentul European ar trebui, în general, să fie de 16 ani pe viitor”. 

Regulamentul UE din 17 aprilie 2019 a permis statelor membre să reducă vârsta minimă pentru susținerea unei astfel de inițiative la 16 ani. Există deja țări europene în care vârsta minimă de vot pentru Parlamentul European este sub 18 ani. În Austria și Malta, de exemplu, poți vota de la 16 ani și în Grecia de la 17 ani.

Foto: © RoibulDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Proiectul de lege care permite votul de la 16 ani pentru tineri la alegerile locale și parlamentare, adoptat tacit de Senat / Cioloș: Adoptarea fără a susține și modificarea Constituției reprezintă o ipocrizie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiect de lege de introducere a programului „Școală după școală” finanțat de stat în județele cu absenteism ridicat la Evaluarea Națională și BAC – inițiat de Raluca Turcan

Programul „Școala după școală” introdus de Ministerul Educației în școlile și județele unde absenteismul la Evaluarea Națională și Bacalaureat depășește 25% din numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar în…
Vezi articolul

Criză de profesori la Școala de Poliție din Câmpina, unde predarea se face în sistem TV. „Noi am avut predările în mare parte TV”, spune o elevă / Comandantul Școlii: Numărul de profesori e insuficient, sunt 90 și ar trebui 150

„Numărul de profesori este insuficient în momentul acesta, pe anumite perioade, pe anumite materii”, a declarat Vasile Tache, comandantul Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina, pentru Europa Liberă România.…
Vezi articolul

Bursa socială pentru elevii cu un părinte decedat a ajuns să fie condiționată de venit, pentru că apare o nouă categorie de burse la care se pot încadra și dispare cuvantul „orfan” din metodologie – proiect / Este o soluție crudă pentru a salva bugetul României, consideră un ONG 

Dacă în anul școlar 2022-2023 elevii orfani cu un părinte decedat sau ambii părinți decedați primeau bursa socială fără a avea o limită de venit, în anul școlar 2023-2023, bursa…
Vezi articolul

Învățământul este gratuit. Un inspectorat școlar face apel la profesori să nu mai solicite rechizite suplimentare / Președintele Federației părinților a publicat o listă cu cerințele unei grădinițe din București

Educatoarele și cadrele didactice care predau elevilor din învățământul primar sunt rugate să nu mai solicite rechizite suplimentare pentru desfășurarea lecțiilor, „având în vedere sesizările mass-mediei locale”, potrivit unei informări…
Vezi articolul