Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu: programe educaționale comune, aplicații comune pentru granturi mari, consultări în zonele de „suprapunere”

1.946 de vizualizări
Babeș-Bolyai - Mobilități virtuale
Foto: UBB / Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) au încheiat un parteneriat strategic la nivel academic, potrivit unui anunț al celor două instituții de învățământ superior. Rectorul UBB, Daniel David, a precizat pentru Edupedu.ro că acest parteneriat va viza, între altele, prime opțiuni în programe educaționale comune, aplicații comune de granturi mari,  consultare în “zone de suprapunere”.

Potrivit anunțului, parteneriatul va cuprinde “acțiuni comune concrete în zona educațională, de cercetare-dezvoltare-inovare și în relația cu societatea.” Daniel David a precizat pentru Edupedu.ro că acest lucru înseamnă:

  • “Primele alegeri/opțiuni în programe educaționale comune, aplicații de granturi mari comune și de proiecte în relația cu societatea; coordonare/consultare în zone de suprapunere, pentru a se evita suprapuneri care să afecteze vreuna dintre instituții (ex.: programe identice, cu număr mic de studenți în ambele universități și cheltuieli mari); schimb de bune practici academice și administrative (inclusiv sharing de resurse/platforme comune). “

Rectorul UBB a precizat că “și acum proiectul national de burse doctorale/postdoctorale în antreprenoriat se desfășoară în comun”.

În comunicatul prin care a fost anunțat parteneriatul, acesta este pus n perspectivă istorică, Daniel David fiind citat: 

  • Legătura dintre UBB și ULBS este una specială. Istoric, Sibiul a fost loc de refugiu pentru universitatea noastră în vremuri complicate (1940-1945), iar UBB a pus apoi umărul când a fost nevoie de dezvoltarea unei universități în Sibiu. ULBS este acum o universitate de referință în țară, cu un profil internațional vizibil (la o oră și 30 de minute pe autostrada care ne leagă direct) (…)”.

Potrivit rectorului ULBS, Sorin Radu, “acest acord strategic are rolul de a sprijini, prin viitoarele acțiuni comune puse în operă de ULBS și UBB, creșterea calității învățământului și a cercetării în cele două universități, dar și o mai bună calibrare a relației cu comunitățile din care universitățile sunt parte integrantă”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Csaba Asztalos, președintele Consiliului pentru combaterea discriminării, despre așezarea în bănci pe clase a elevilor de la Colegiul „Vladimirescu” din Târgu Jiu, la Evaluarea Națională: Nu e discriminatorie, dar corect ar fi să existe norme metodologice foarte clare care să se aplice peste tot în mod unitar

Președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării, Csaba Asztalos, spune că „e nevoie de precizări clare privind desfășurarea unui examen atât de important cum este Evaluarea Națională”. Reacția vine după…
Vezi articolul

Eliminarea Limbii latine din planurile-cadru pentru liceu, criticată de Societatea de Studii Clasice din România: Propunerea semnalează o gravă lipsă de experți în educație în structurile Ministerului Educației

Toate țările Uniunii Europene „cu un sistem de învățământ solid oferă, în diverse formule, posibilitatea studierii limbilor clasice”, argumentează Societatea de Studii Clasice din România (SSCR) într-un comunicat în care…
Vezi articolul

Controale ale Protecției Consumatorului la rechizite și uniforme școlare, înainte de începerea cursurilor. ANPC, atenționare pentru părinți: Uneori un preț exagerat de mic poate ascunde probleme legate de calitatea produselor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunță că derulează, în perioada premergătoare începutului noului an şcolar, o serie de acţiuni de verificare a modului în care este respectată legislaţia în…
Vezi articolul