Participarea la prima probă scrisă – Evaluarea Națională: 161 de mii de elevi prezenți, peste 11.000 absenți / Un singur candidat cu temperatură peste maximul admis, 3 candidați eliminați

2.550 de vizualizări
La proba scrisă de Limbă și literatură română, prima probă scrisă a Evaluării Naționale au fost prezenți luni, în întreaga țară, 161.038 de candidați, potrivit bilanțului oficial. Un comunicat de presă arată că iar 11.490 (6.7%) de candidați nu s-au prezentat la examen: dintre aceștia, 166 de candidați se află în izolare, iar alți 18 sunt spitalizați/carantinați.

Potrivit comunicatului:

  • Un singur candidat a avut temperatura peste maximul admis. Acesta va susține examenul în etapa specială, din data de 29 iunie. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 3(trei) candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1(unu).

Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie (Matematică), iar ultima probă, la Limba și literatura maternă, va fi susținută joi, 18 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă. Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00.


3 comments
  1. Adica credeti ca avem motive de bucurie pentru ca nu se respecta ordinele si restrictiile stabilite in vederea desfasurarii examenelor in conditii de securitate a sanatatii … si apoi aveti pretentia ca directorii sa nu fie numiti politic sau pe orice alt criteriu cu exceptia celui profesional?

    Ce fel de popor am ajuns, sa credem ca ni se face dreptate printr-o nedreptate si sa nu ne mai fie nici macar rusine cand intoarcem capul in fata unei nereguli.

  2. Daca nu avea branula ar fi trecut cu brio testul temperaturii. Triajul a fost o treaba facuta ca la carte, romaneste. Imagineaza-ti ce triaj se putea face in aproximativ 30 de minute la peste 120 de copii. Distantare …. copiii erau in fata scolii fara masti unul langa altul, la fel si parintii. Cu siguranta MEC va comunica ca nu a existat nicio infectare pe perioada examenelor si vor gasi mijloace prin care sa musamalizeze acest fel de informatii.

  3. Ne bucurăm că termometrele au fost ,, prietenoase” cu elevii și cei din minister îndeajuns de prudenți încât să evite un scandal despre discriminare. Așteptăm cu răbdare să vedem cum vor evita și celelalte probleme ale discriminării din anumite colegii foarte importante din București, urându-le înțelepciune șau, măcar, îndeajuns de multă viclenie, încât să simuleze înțelepciunea…Adică, le dorim să creeze un ,,scenariu” cu o oarecare valoare socială, fără greșeli de exprimare și fără directori de școli numiți politic, în rol principal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii sunt îndrumați să discute cu elevii despre adicțiile de droguri și alcool, să inițieze dezbateri, iar părinții sunt sfătuiți despre semnele unor eventuale dependențe în două ghiduri metodologice lansare de Autoritatea pentru Politici în domeniul Drogurilor și Ministerul Educației și Cercetării

Două ghiduri metodologice de prevenire a adicțiilor în rândul elevilor au fost lansate de Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA) și Ministerul Educației…
Vezi articolul

Marți e ultima zi în care profesorii care vor să fie directori își pot înregistra opțiunea pentru școala pentru care vor susține interviul între 16 și 25 martie. Actualii directori nu mai pot face parte din comisiile de evaluare

Procedura operațională a probei de interviu a concursului de directori de școli a fost trimisă inspectoratelor școlare de către Ministerul Educației. Nu vor face parte din comisia de interviu profesorii…
Vezi articolul

SURSE: Scrisoarea ministrului Educației către noul ministru al Sănătății: Solicităm să se elimine condiția de înjumătățire a efectivelor de elevi din clasele terminale

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cere eliminarea condiției de înjumătățire a efectivelor de elevi din clasele terminale, potrivit unei scrisori obținută de Edupedu.ro, trimisă vineri către noul ministru al Sănătății, Ioana…
Vezi articolul