Patriarhul Daniel: Biserica şi Universitatea din București sunt chemate să ofere tinerilor nu numai ştiinţă şi educaţie, ci şi sens, pentru a trăi viaţa în comuniune de iubire şi preţuire reciprocă

874 de vizualizări
Foto: patriarhia.ro
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, marţi, un mesaj cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, evidenţiind că Biserica şi Universitatea sunt chemate să ofere tinerilor nu numai ştiinţă şi educaţie, ci şi sens, potrivit Agerpres.

„Aniversarea împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti reprezintă un prilej de recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi de apreciere a generaţiilor de profesori care au onorat această instituţie de învăţământ şi cultură, contribuind la formarea şi creşterea prestigiului învăţământului superior local şi naţional. Tradiţia învăţământului universitar din Bucureşti îşi are începuturile încă din anul 1694, Universitatea din Bucureşti fiind succesoarea Academiei Domneşti, întemeiată de Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu în clădirile de la Mănăstirea Sfântul Sava”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române, remis AGERPRES.

Universitatea din Bucureşti a fost înfiinţată în iulie 1864 prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, contribuind, de-a lungul anilor, la „modernizarea învăţământului românesc”, a subliniat Patriarhul BOR.

„Biserica şi Universitatea sunt chemate să ofere tinerilor nu numai ştiinţă şi educaţie, ci şi sens, pentru a trăi viaţa în comuniune de iubire şi preţuire reciprocă. Împreună, aceste două instituţii reprezentative ale societăţii româneşti au menirea să-i preţuiască, să-i formeze şi să-i ajute pe tinerii de astăzi, ca aceştia, la rândul lor, să cultive valorile credinţei şi ale culturii creştine: iubirea faţă de oameni şi de natură – creaţia lui Dumnezeu, solidaritatea creştină, prietenia, respectul faţă de Biserică şi de Neam, precum şi dialogul cu alte popoare”, a precizat PF Daniel.

El a adăugat că la apropierea şi cooperarea dintre Biserică şi Universitate, dintre credinţă şi cultură, teologie şi ştiinţă contribuie şi prezenţa Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” în cadrul UB.

„Performanţa academică şi, mai ales, pasiunea dascălilor români pentru formarea multor generaţii de absolvenţi reprezintă un exemplu viu pentru profesorii şi studenţii de astăzi, care îşi pot manifesta preţuirea faţă de înaintaşi prin urmarea devotamentului lor în transmiterea cunoştinţelor şi a dorinţei lor de a promova învăţământul universitar românesc în contextul lumii actuale. (…) Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să binecuvinteze şi să întărească lucrarea academică a celor care se ostenesc în cadrul acestei instituţii universitare, dăruindu-le sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, spor în activitatea didactică şi de cercetare, întru mulţi şi buni ani”, a conchis înaltul ierarh.

Citește și:
Președintele Iohannis, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti: Provocările viitorului sunt numeroase, dar toate îşi găsesc răspunsuri rapide şi inovative într-un mediu conectat la cele mai prestigioase reţele de cercetători, cum este Universitatea din Bucureşti


1 comment
  1. Ce frumos! SLAVĂ DOMNULUI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Transport gratuit pentru elevi

Un grup de elevi din Hunedoara, plecat în Macedonia în cadrul unui proiect Erasmus, se întoarce mai devreme în țară, după ce un elev a fost prins cu droguri asupra sa / Cazul este verificat de o comisie de anchetă formată din membri ai mai multor instituții

12 elevi de la trei licee din Hunedoara, selectați să participe timp de 5 zile la un proiect Erasmus în Macedonia, se întorc acasă mai devreme, după ce asupra unui…
Vezi articolul

Dacă un elev spune că nu înțelege lecția, luați-o ca pe o provocare, spune Ioana Alexandra Șomîtcă, autoare a unui ghid pentru profesori și părinți: Căutați să vă documentați mai mult, să faceți lecția mai interesantă

În situația în care un elev spune profesorului că nu înțelege lecția, cadrul didactic ar trebui să o ia pe ca pe provocare, a declarat pentru Edupedu.ro Ioana Alexandra Șomîtcă,…
Vezi articolul

Reprezentanții Studenților, ANOSR: În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând amnistierea plagiatelor

„În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, parlamentarii din Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând…
Vezi articolul
Sorin Cîmpeanu și Florin Cîțu, la Guvern / Foto: gov.ro

UPDATE Guvernul a decis suspendarea prezenței fizice și la grădinițele și școlile private, acestea pot face școală online. Hotărârea de guvern urmează să fie publicată în Monitorul Oficial / Briefing de presă la ora 13:00

Ședința de Guvern programată pentru ora 11:00, în care s-a decis suspendarea prezenței fizice și la școlile private, a început la o oră și jumătate întârziere față de la momentul…
Vezi articolul