Patru universități românești incluse în rankingul Times Higher Education al universităților “tinere”  – ediția 2023, toate spre coada clasamentului

7.910 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca conduce într-un grup de 4 instituții românești de învățământ superior incluse în ediția din 2023 a Young University Rankings (universități înființate în ultimii 50 de ani), clasament internațional dat publicității, săptămâna aceasta, de Times Higher Education. Toate cele patru universități românești se află în ultima parte a clasamentului realizat de același grup care realizează anual și reputatul THE World University Ranking.

În acest clasament al universităților “tinere” sunt incluse, anul acesta, 605 instituții, în creștere de la 539 la ediția de anul trecut. Alte 358 de universități, inclusiv una din România, sunt listate pentru că au oferit date pentru acest ranking, dar nu au fost incluse în clasament deoarece nu au întrunit condițiile necesare.

Doar USAMV Cluj-Napoca se situează peste pragul locului 500 – în intervalul 401-500, celelalte trei instituții românești numărându-se printre ultimele 40 de universități din clasament.  

Universități din România incluse în Times Higher education Young University Ranking 2023:
  • Intervalul 401-500 – USAMV Cluj-Napoca
  • Intervalul 501+ (listare în ordinea alfabetică, după denumirea luată în considerare de THE): Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea din Oradea
  • A prezentat date, dar nu a fost inclusă în clasament: Universitatea Valahia din Târgoviște
Top 5 internațional – Young University Rankings 2023:

1 – Nanyang Technological University Singapore

2 – The Hong Kong University of Science and Technology

3 – Paris Sciences et Lettres – PSL Paris

4 – Hong Kong Polytechnic University

5 – Erasmus University Rotterdam


2 comments
  1. Unde sunt cele din Bucuresti? 1000+? Sau doar tiparesc diplome?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
O voce pentru educatie

A fost înființată „Alianța O voce pentru educație”, formată din societatea civilă și mediul privat / Susține 10 teme esențiale pentru reforma educației din România, inspirate de concluziile proiectului România Educată

Prima întâlnire extinsă de lucru a alianței „O Voce pentru Educație” a avut loc miercuri și au participat 180 de lideri din mediul educațional și de business, reprezentanți ai părinților…
Vezi articolul

Discurs-manifest al Laurei Codruța Kovesi în fața studenților la Iași: Cei care spun că vor pacea, în tot acest timp iau cu forța ceea ce nu le aparține / Ura și agresivitatea nu ar trebui să ne ghideze în alegerile noastre pentru țara noastră

Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European (EPPO), a susținut un discurs-manifest în fața studenților de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, scrie G4Media.ro. Ea a spus că ”ura și…
Vezi articolul