Pedeapsă cu închisoare de la 8 luni la 4 ani și interzicerea pentru o perioadă de până la 5 ani de a mai preda pentru profesorii care cer sau primesc favoruri sexuale de la elevi sau studenți – noua prevedere din Codul Penal se aplică din 6 ianuarie

[jp_post_view]
Foto: captură – Monitorul Oficial
Pedepse mai mari pentru profesorii care cer sau primesc favoruri sexuale de la elevi sau studenți, din 6 ianuarie. Noua lege adoptată de Parlament și publicată în Monitorul Oficial pe 3 ianuarie, Legea nr. 430/2023, a fost promulgată pe 29 decembrie de șeful statului.

Legea nr. 430/2023 prevede sancționarea profesorilor care cer sau primesc favoruri sexuale de la elevi/studenți pentru a le pune note mai mari, a-i trece examenele, a nu-i trece absenți când chiulesc sau a nu-i sancționa disciplinar dacă încalcă regulamentele școlare, arată o analiză VedemJust.

O astfel de condamnare va fi înscrisă nu doar în cazier, ci și în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. La angajare, orice profesor trebuie să prezinte un certificatul de integritate comportamentală (Legea nr. 118/2019).

Legea nr. 430/2023 prevede un alineat în plus la articolul din Codul penal care vizează direct cadrele didactice:

Articol unic. — La articolul 299 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:

„(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au fost săvârșite de către
personalul didactic din învățământul universitar sau preuniversitar împotriva unui
elev sau student, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.”

Sursa: Monitorul Oficial

Până acum nu era specificat în codul penal decât pedeapsa în cazul funcționarilor publici, fără să se menționeze funcția.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tabere studențești gratuite la munte, mare și în Delta Dunării, în vara 2025. Înscrierile se fac între 5 mai și 2 iunie, direct la secretariatele facultăților / Listele cu studenții selectați și destinațiile au termen 19 iunie

Studenții pot merge gratuit în tabere organizate la munte, la mare sau în Delta Dunării în vacanța de vară 2025, printr-un program derulat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de…
Vezi articolul