Peisaj de dealuri și văi, ascuns sub ghețurile Antarcticii, descoperit cu ajutorul undelor radio de cercetători. Este intact de 34 de milioane de ani și ar putea fi eliberat din cauza încălzirii globale

625 de vizualizări
Foto: Stewart Jamieson / livescience.com
Un decor ce pare blocat în timp: oamenii de ştiinţă au detectat un vast peisaj de dealuri şi văi înverzite, ascuns timp de milioane de ani sub gheaţa Antarcticii, potrivit unui studiu publicat marţi, informează AFP, potrivit Agerpres.

Acel peisaj, cu o suprafaţă mai mare decât cea a Belgiei, a rămas intact timp de peste 34 de milioane de ani, dar ar putea fi eliberat prin topirea gheţii din cauza schimbărilor climatice, au avertizat cercetătorii britanici şi americani aflaţi la originea descoperirii.

„Este vorba despre un peisaj nedescoperit, la care nimeni nu s-a uitat vreodată”, a declarat Stewart Jamieson de la Universitatea Durham din Regatul Unit, autorul principal al studiului apărut în revista Nature Communications.

Cercetătorii nu au avut nevoie de date noi pentru a îl detecta, ci pur şi simplu au folosit o nouă abordare pentru această „terra incognita”, situată sub stratul de gheaţă din Antarctica de Est, un teritoriu mult mai puţin cunoscut decât suprafaţa planetei Marte.

Pentru a vedea ce se ascunde sub gheaţă, ei au expediat unde radio în interiorul gheţurilor survolate din avion, apoi au analizat ecourile, o tehnică denumită „sondaj radio-ecografic”, conform sursei citate.

Însă realizarea acestei operaţiuni la scara continentului antarctic – care este mai mare decât Europa – reprezenta o foarte mare provocare. Cercetătorii au folosit, prin urmare, imagini satelitare existente ale suprafeţei antarctice pentru „a trasa văile şi crestele” la o adâncime de peste 2 kilometri, a explicat Stewart Jamieson.

Combinând aceste date cu cele furnizate de sondajul radio-ecografic, imaginea unui peisaj creat de un râu, compus din văi adânci şi dealuri cu vârfuri abrupte, asemănătoare cu cele întâlnite în prezent pe suprafaţa Pământului.

„A fost ca şi cum te-ai fi uitat pe fereastra unui avion şi ai fi văzut o regiune muntoasă dedesubt”, explică acelaşi specialist în glaciologie, care compară peisajul antarctic cu regiunea Snowdonia din nordul Ţării Galilor, scrie Agerpres.

Ameninţare climatică

Acea întindere de uscat cu suprafaţa de 32.000 de kilometri pătraţi adăpostea în trecut păduri şi, probabil, animale. Înainte ca gheaţa să o acopere şi să o „blocheze în timp”.

Este greu de identificat cu exactitate momentul în care peisajul a fost expus pentru ultima dată la Soare, dar estimările sugerează că acest lucru s-a întâmplat în urmă cu cel puţin 14 milioane de ani. „Bănuiala” profesorului Jamieson este că acest lucru s-a întâmplat cu mai mult de 34 de milioane de ani, când Antarctica a început să îngheţe.

Cercetătorii au descoperit anterior un lac de mărimea unui oraş sub gheaţa antarctică, iar autorii studiului speră să scoată la iveală şi mai multe peisaje.

Numai că încălzirea globală ar putea pune în pericol ultima lor descoperire, potrivit sursei citate.

Din fericire, peisajul se află la mai mulţi kilometri de marginea calotei glaciare, ceea ce ar trebui să îl protejeze de expunerea viitoare la lumină.

Un alt factor liniştitor este faptul că acea lume ascunsă nu a fost afectată de retragerea gheţii din timpul unor perioade de încălzire din trecut – cum ar fi perioada Pliocen, în urmă cu 3 milioane – 4,5 milioane de ani.

Dar încă nu ştim care va fi „punctul de inflexiune” climatic al unei „reacţii necontrolate” de topire a gheţii, subliniază profesorul Jamieson, mai informează Agerpres.

Luni, un studiu a avertizat că topirea calotei de gheaţă din Antarctica de Vest se va accelera considerabil în următoarele decenii. Chiar dacă omenirea îşi va respecta angajamentele de limitare a schimbărilor climatice.


1 comment
  1. Ne mutam toți acolo.Va fi cald și lumina tot timpul.Simplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Ilie Bolojan, după o întâlnire cu 15 rectori din CNR la Guvern pentru discuții pe bugetul 2026: Învățământul superior și cercetarea sunt vizate de măsuri de austeritate în acest an / Rectorii au cerut ca eventualele noi reduceri să fie flexibile

Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu Biroul Permanent al Consiliului Național al Rectorilor (CNR), la solicitarea reprezentanților universităților, pe tema bugetului educației și cercetării pentru…
Vezi articolul

Însemnele de la Revoluția din 1989 de pe Palatul Universității din București vor fi conservate și sunt incluse în planul de reabilitare, inclusiv în scop turistic, transmite UB / Întâlnire cu arhitecți și specialiști anunțată în ianuarie 2025

Universitatea din București (UB) a confirmat că însemnele Revoluției din 1989 de pe fațada Palatului Universității vor fi conservate, acestea fiind integrate într-un plan amplu de reabilitare a clădirii, cu…
Vezi articolul

Ce documente justificative au școlile de arhivat pentru profesorii și angajații care au primit anul trecut prima de carieră didactică de 1.500 de lei și prima profesională de 500 de lei – precizările Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene

Școlile au de arhivat, pentru profesorii care au primit anul trecut prima de carieră didactică de 1.500 de lei, diplomele de participare la cursuri și declarațiile pe proprie răspundere privind…
Vezi articolul