Peste 1.000 de cercetători chinezi au părăsit SUA în contextul intensificării anchetelor americane pentru presupuse operaţiuni de furt de tehnologie. Agenţi chinezi ar fi luat deja la ţintă membri ai viitoarei administraţii Biden

1.100 de vizualizări
dezinfectant eficient împotriva Covid-19
Foto: Pixabay.com
Peste 1.000 de cercetători chinezi au părăsit Statele Unite în contextul intensificării anchetelor declanşate de autorităţile americane pentru presupuse operaţiuni de furt de tehnologie, au indicat oficiali americani din domeniul securităţii, avertizând că agenţi chinezi ar fi luat deja la ţintă membri ai viitoarei administraţii Biden, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

John Demers, şeful Diviziei de Securitate Naţională din Departamentul Justiţiei, a afirmat, într-o discuţie găzduită miercuri de Institutul Aspen, că cercetători chinezi au părăsit Statele Unite după ce Departamentul a declanşat numeroase anchete penale împotriva unor agenţi chinezi pentru spionaj tehnologic şi industrial.

Un oficial din Departamentul Justiţiei a precizat că aceştia sunt un grup diferit faţă de cei menţionaţi de Departamentul de Stat în septembrie, când Washingtonul a anunţat că a revocat vizele a peste 1.000 de cetăţeni chinezi, sub o măsură prezidenţială care a interzis intrarea unor studenţi şi cercetători chinezi consideraţi a prezenta un risc de securitate.

FBI a făcut audieri în peste 20 de oraşe, iar Departamentul de Stat a închis consulatul chinez de la Houston în iulie

Potrivit unui oficial, cercetătorii la care s-a referit Demers şi despre care autorităţile americane cred că sunt afiliaţi armatei chineze au fugit din SUA după ce FBI a făcut audieri în peste 20 de oraşe, iar Departamentul de Stat a închis consulatul chinez de la Houston în iulie.

„Numai chinezii au resursele, capacitatea şi voinţa” de a se implica în activităţi de influenţă străină de amploarea celor constatate de agenţiile americane în ultimii ani, a afirmat Demers.

Potrivit lui William Evanina, şeful contrainformaţiilor al biroului Directorului Informaţiilor Naţionale, agenţi chinezi au luat deja la ţintă membri ai viitoarei administraţii a preşedintelui ales Joe Biden, precum şi „persoane apropiate” de echipa lui Biden.

Cercetătorii chinezi în SUA care erau monitorizaţi de agenţiile americane „vin aici la ordinele guvernului chinez”, a menţionat Evanina.

China a descris acţiunile de revocare a vizelor drept o persecuţie politică şi o discriminare rasială care încalcă drepturile omului.

Relaţiile dintre SUA şi China s-au deteriorat în mandatul lui Donald Trump până la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, cu dispute în probleme mergând de la comerţ şi tehnologie până la situaţia din Hong Kong şi pandemia de COVID-19.

În acest context, cotidianul New York Times, preluat de Reuters, a relatat joi că administraţia Trump a emis noi reguli care restricţionează călătoriile în SUA pentru membri ai Partidului Comunist Chinez şi familiile lor. Noua politică limitează valabilitatea vizelor de călătorie pentru aceste persoane la numai o lună şi o singură intrare pe teritoriul Statelor Unite, scrie NYT, citând surse familiarizate cu acest subiect.

Sursă foto: Pixabay


3 comments
  1. @Marinciu
    Ar fi bine sa te documentezi mai intai, sa vezi despre ce furturi tehnologice e vorba.
    Poate dai si o tura prin Hong Kong sau prin China continentala, cea rurala in primul rand, daca tot crezi in valorile maoiste…Sau macar cauta pe Net sa vezi ce e cu Phalun Gong si recoltarea „benevola” de organe interne…

  2. A găsit SUA un nou țap ispășitor, un nou dușman. Până acum au fost cubanezii, irakienii, sirienii, libienii, rușii etc. Acum e China care i-a întrecut economic, care nu are o rată de 1/20 autiști, nici 1/2 cu boli cronice. Cu cine să faci producție și dezvoltare când 70% din populație este obeză?!

  3. Trump, cel mai mare Presedinte american si lider al Lumii Libere de la Ronald Reagan incoace.
    Evident, Globalistii („progresistii”, neo-marxistii „culturali”, „curcubeii” samd) vor sari sa ma contrazica….
    DEGEABA !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime

Plata cu ora în anul școlar 2024-2025. Dosarele se depun la școală marți și miercuri. Profesorii titulari și cei angajați pe perioadă determinată pot fi încadrați în regim de plata cu ora până la o jumătate de normă didactică de predare / Model de cerere și lista documentelor necesare

Dosarele pentru plata cu ora în anul școlar 2024-2025 se depun la școală, în zilele de 27 și 28 august, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate. În aceleași zile au loc și…
Vezi articolul

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop: Noul ministru al Educației Daniel David este un „intelectual curajos crescut în altă școală decât a mea” / „Ei, cei din școala nouă progresistă, judecă trecutul după valorile noastre de astăzi” / „Ceea ce se petrece astăzi sub masca progresismului, neo-marxismului este ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, l-a calificat drept „un intelectual curajos” pe noul ministru al Educației, Daniel David, într-un recent podcast Cluj24.ro, dar în același timp, el l-a prezentat…
Vezi articolul

Școala începe peste o săptămână. Principalele modificări pentru elevi și profesori: module în loc de semestre, eliminarea tezelor obligatorii, vacanță în octombrie pentru toți, profesorii nu au încă reperele pentru clasa a X-a și nu au fost formați pentru predare pe competențe / Calendarul anului școlar 2022-2023

Elevii încep anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit calendarului oficial. Este pentru prima dată când anul școlar este organizat pe module. Mediile se calculează diferit după eliminarea obligativității tezelor,…
Vezi articolul

Radu Szekely, consilierul ministrului Cîmpeanu, justifică de ce elevii nu vor primi niciun model de test standardizat: Atunci când mergi la un supermarket și faci cumpărături și trebuie să te încadrezi într-un buget nu faci teste de antrenament, îți folosești o competență pe care ai dobândit-o și ți-ai dezvoltat-o pe parcursul învățământului

Radu Szekely, consilier al ministrului Educației a explicat în cadrul dezbaterii organizate de Educațieprivată.ro privind evaluarea standardizată, de ce nu publică un model de evaluare standardizată, așa cum cer mulți…
Vezi articolul