Peste 2.500 de absolvenți de facultăți economice ar putea fi angajați de ANAF și trimiși din nou la școală, anunță instituția. Selecția, după notele din facultate, cele de la absolvire, plus interviu

1.134 de vizualizări
SURSA: anaf.ro
ANAF intenționează să angajeze „tineri valoroși” în sistemul fiscal, cu o selecție pe baza notelor de la facultate și a unui interviu. Acești tineri ar putea proveni de la facultățile de profil, se arată într-un comunicat de presă. Precizările vin după declarațiile făcute de președintele ANAF, Mirela Călugăreanu, zilele trecute, dar și după cele ale ministrului Finanțelor Eugen Teodorovici – că ar putea angaja fără concurs tineri absolvenți de ASE (de facultăți economice) la ANAF.

Potrivit celor de la Fisc, o treime din personalul ANAF are vârsta cuprinsă  între 51 – 60 de ani. Mai mult decât atât, în perioada 2019 – 2020, vor ieși la pensie aproape 2.500 de angajați ai ANAF,  dintre cei 23.500.

Planul este să transforme Școala de Finanțe Publice și Vamă, din cadrul MFP în  Școala de Fiscalitate, Finanțe Publice și Vamă, iar apoi recrutarea pe bază de interviu și notele de la facultate. ”Acest fapt nu reprezintă un efort bugetar semnificativ”, precizează instituția.

„Aceste intenții strategice ale managementului ANAF implică, desigur, și propuneri de modificare a cadrului legislativ, deoarece, în prezent, recrutarea funcționarilor publici debutanți presupune promovarea unui concurs pentru ocuparea unei funcții publice, efectuarea unei perioade de stagiu și obținerea unui calificativ corespunzator pentru a putea fi numiți funcționari publici definitivi, în condițiile Codului administrativ”, se arată în comunicat.

Cum vor fi selectați tinerii absolvenți

Se va folosi „o serie de criterii”, cum ar fi nota finală a examenului de absolvire, note obținute la disciplinele de specialitate și interviu, potrivit comunicatului. În baza lor, aceștia vor intra în sistem ca stagiari, vor beneficia  de îndrumători și vor urma, totodată, cursurile Școlii de Fiscalitate, Finanțe Publice și Vamă. La finalul perioadei de stagiu, debutanții vor susține un examen, vor fi evaluați, pentru a se stabili modul în corespund exigențelor instituției.

SURSA: anaf.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Ministerul Educației cere în instanță retragerea titlului de conferențiar obținut în 2004 de Laura Gorghiu, care astăzi candidează la funcția de rector al Universităţii Valahia din Târgovişte

Ministerul Educației cere în instanță retragerea titlului de conferențiar obținut în 2004 de Laura Gorghiu, care astăzi candidează la funcția de rector al Universităţii Valahia din Târgovişte. La solicitarea Edupedu.ro,…
Vezi articolul

Sesizări anonime, autosesizarea comisiei de etică și un „ghid de bun simț” – în proiectul noului cod de etică SNSPA / Cristian Pîrvulescu, decan la Facultatea de Științe Politice: Trebuie reglementate clar care sunt gesturile acceptabile sau nu. De la atingeri până la modul de adresare

Deschiderea unui birou pentru reclamații, chiar și depuse anonime, implementarea unui „ghid al bunului simț”, sunt printre propunerile ce ar putea face parte din noul cod de etică al SNSPA.…
Vezi articolul

Înscrierea pentru Admiterea online la Universitatea de Vest din Timișoara a început. Rectorul Marilen Pirtea: Oferim 75 de programe la licență și peste 80 de programe de masterat, din 34 de domenii de studii universitare, cumulând peste 10.600 de locuri disponibile (P)

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a deschis în 2 iulie procesul de înscriere pentru sesiunea de admitere aferentă anului 2021. Toți candidații interesați să studieze la UVT începând cu…
Vezi articolul