Peste 2.800 de liceeni, înscrişi la simularea admiterii la Medicină în Bucureşti, cu doar 150 mai puţini ca anul trecut. Tinerii au putut opta pentru supraveghere video

2.410 vizualizări
Examenele pentru admiterea la Medicină Carol Davila
Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București / Foto: Facebook.com
Devenită o tradiție, Simularea Examenului de Admitere la Facultatea de Medicină din cadrul UMF ”Carol Davila” din București va aduna la startul celei de-a XI-a ediții peste 2.800 de liceeni. Evenimentul, organizat de către Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) în strânsă colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, va avea loc în data de 16 mai și se va derula, în premieră, pe o platformă online special construită pentru acest concurs, anunţă Universitatea într-un comunicat.

Este îmbucurător faptul că, și în actualele condiții dificile generate de pandemia Coronavirus, interesul elevilor de liceu față de profesia de medic rămâne unul constant, peste 2.800 de liceeni, cu aproximativ 150 mai puțini comparativ cu cei înscriși la simularea examenului de admitere în medicină din 2019, și-au manifestat deja o primă opțiune pentru viitorul lor profesional” a declarat Prof. Dr.Viorel Jinga, Rector al UMF ”Carol Davila” din București.

Modalitățile de desfășurare a concursului

Echipa de organizare a creat o platformă specială, care să asigure desfășurarea examenului pe data de 16 mai 2020 într-o manieră similară cu cea abordată la admitere, respectând normele impuse de contextul actual. Odată înscriși, după achitarea taxei de participare (anul acesta a fost 90 lei) și validarea contului de către organizatori, elevilor li se va genera un cont individual pe platforma online unde se va desfășura Simularea. Participanții vor avea acces la subiecte care păstrează formatul caracteristic admiterii și care le permit acestora evaluarea cunoștințelor acumulate.

Totodată, timpul alocat rezolvării subiectelor nu va suferi modificări în cadrul ediției de anul acesta (două ore și 30 de minute), organizatorii oferindu-le șansa celor înscriși să își consolideze abilitățile de încadrare în timp. Pentru a evita orice inconveniente nedorite, echipa de organizare a impus accesarea contului creat, de către toți participanții, anterior începerii examenului. Odată cu încheierea perioadei alocate rezolvării subiectelor, elevilor li se va afișa automat punctajul obținut, ulterior, pe data de 17 mai 2020, fiind publicat clasamentul final. Anul acesta, Regulamentul prevede afișarea unui cod unic de participant în locul numelui, precum și opțiunea de supraveghere pentru care a optat participantul.

La alegere, opțiune pentru supraveghere video

Organizatorii au decis prelungirea perioadei de înscriere până pe data de 22 aprilie 2020, oferindu-le șansa mai multor elevi de a participa. Aceștia din urmă au putut opta pentru varianta de supraveghere video, contribuind astfel la creșterea calității și autenticității evenimentului, considerând limitările impuse de pandemie. În acest context, Metodologia de desfășurare a Simulării a suferit o serie de modificări, aducând în atenția elevilor detalii suplimentare despre modul de accesare al platformei și condițiile de participare la ediția de anul acesta.

Toate detaliile pot fi accesate pe site-ul oficial al evenimentului: https://simulare.ssmbucharest.ro/.

FOTO: UMFCD.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De ce atrage România din ce în ce mai mulți studenți francezi la medicina veterinară? Secțiile în engleză și franceză de la Facultatea din Cluj sunt tot mai căutate, deși taxele și costul vieții au crescut

Aproape fiecare al doilea tânăr medic veterinar din Franța a studiat într-o altă țară din Uniunea Europeană. Cu un examen de intrare mai puțin solicitant și beneficiind de recunoașterea diplomei,…
Vezi articolul

Acuzații de hărțuire sexuală la Universitatea de Arhitectură din București. Cazul profesorului Andrei Mitrea, ajuns la Comisia de Etică, după reclamații ale studenților că ar fi făcut referiri sexuale la cursuri

Noi acuzații de hărțuire sexuală la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, potrivit surselor Edupedu.ro. Comisia de Etică a universității analizează situația profesorului Andrei Mitrea, acuzat de…
Vezi articolul

Premierul Cîțu – niciun răspuns la 2 luni de când rectorul uneia din marile universități din România i-a cerut schimbări legislative pentru a face funcțională relația universități-mediul economic. Daniel David: Recunosc, cu oarecare surprindere și poate chiar o ușoară dezamăgire, că nu am avut încă o reacție

Premierul Florin Cîțu nu a trimis niciun răspuns solicitării oficiale transmise acum 2 luni de rectorul Universității Babeș-Bolyai, printr-o scrisoare deschisă, de a schimba legislația astfel încât relația dintre universități…
Vezi articolul

SRI anunță că Politehnica București formează din toamna aceasta ingineri care vor lucra în Serviciul Român de Informații. Costoiu, rectorul Politehnica: Sunt în jur de 10 locuri, la Automatică și la Telecomunicații

Serviciul Român de Informații anunță că, “din această toamnă, Universitatea Politehnică București formează ingineri care la finalul studiilor vor lucra în SRI”. Contactat de Edupedu.ro, rectorul Politehnica București a declarat…
Vezi articolul