Peste 25.000 de profesori și copii din școala primară și din grădinițe sărbătoresc „Săptămâna sănătății emoționale”, eveniment susținut de programul Profesori Fericiți pentru România

[jp_post_view]
Ore remediale peste vară
Sursă foto: Salvați Copiii / Săptămâna Sănătății Emotionale
Peste 25.000 de profesori și copii din ciclul primar și preșcolar, din toată țara, sărbătoresc „Săptămâna sănătății emoționale” – un eveniment dedicat stării de bine în clasă – în perioada 24-28 mai. Săptămâna sănătății emoționale se desfășoară pe baza modelului lansat de Simona Baciu, este susținut de programul Profesori Fericiți pentru România și este dezvoltat și implementat împreună cu profesorii din întreaga țară, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Fondatoarea programului Profesori Fericiți pentru România, Simona Baciu, a fost invitată de inspectoarea Diana Bucuta la cercul pedagogic pentru profesorii din învățământul primar, pentru a vorbi despre cum se poate aduce starea de bine în clasă. Aceasta a dat exemplul organizării unei săptămâni “altfel”, dedicată sănătății emoționale a profesorilor și a elevilor.

„După această întâlnire, am început să primesc mesaje de la oameni frumoși din Sibiu care deja puneau în aplicare cu elevii lor exemplul nostru, dând astfel viață ideii unei săptămâni altfel. Ana Bordan, un învățător care nu știe să stea locului, a și creat un grup de Facebook pentru această inițiativă, în care profesori din toată țara își împărtășeau entuziasmul și dorința de a participa. Ca în basme, într-o noapte, erau deja peste 300 de membri în acest grup. De atunci, numărul profesorilor care împărtășeau imagini din școlile lor sau care și-au exprimat intenția de a pune în aplicare această provocare a crescut exponențial.”, transmite Simona Baciu, fondatoarea programului Profesori Fericiți pentru România și autoarea cărții „Profesorul din tine”.

„500 de membri în 24 de ore. O medie de 20 de elevi la fiecare clasă. Cel puțin zece mii de copii impactați. Cine zice oare că profesorii nu sunt o forță? Și acesta este doar începutul!” – Diana Bucuta, inspector școlar pentru învățământ primar, Sibiu.

Cinci zile dedicate Stării de Bine

Fiecare zi a Săptămânii Sănătății Emoționale are o anumită temă și un challenge pe care copiii și profesorii trebuie să îl îndeplinească. Astfel, elevii și preșcolarii vor avea oportunitatea de a-și recunoaște, controla și valoriza emoțiile în scop constructiv și benefic dezvoltării lor emoționale.

Luni – Ziua bucuriei unui nou început: poartă ceva verde pentru a da startul unei săptămâni a sănătății emoționale. Începeți dimineața cu recunoștință, împărtășind trei lucruri pentru care sunteți recunoscători.

Marți – Ziua supereroilor: poartă ceva care îți aduce aminte de supereroul tău preferat și descoperă care sunt superputerile tale. Discutați cu elevii voștri despre cum putem să ne folosim calitățile în munca în echipă și cum ne fac acestea să ne simțim.

Miercuri – Ziua sănătății fizice: poartă un tricou sport și discută despre importanța mișcării pentru sănătatea noastră. Studiile arată că, atunci când introducem scurte exerciții fizice în timpul unei ore, elevii se concentrează mai ușor, indiferent de materia predată.

Joi – Ziua emoțiilor colorate: îmbracă-te cât mai colorat și discută despre toate emoțiile pe care le simțim cu toții. Începeți ziua cu întrebarea: Cum vă simțiți astăzi? și lăsați-i să răspundă sincer. Astfel, îi învățăm să accepte și să gestioneze emoțiile în mod natural și sănătos.

Vineri – Ziua stării de bine: poartă haine amuzante pentru a te bucura de buna dispoziție pe care ți-o oferă. Puteți aduce umorul în clasă printr-o mulțime de jocuri de conectare, relaxare și stare de bine. Umorul aduce bucurie și creează o experiență emoțională pozitivă, pe care elevii o împărtășesc între ei, dar și cu profesorul.

Majoritatea profesorilor au ales să sărbătorească Săptămâna Sănătății Emoționale în perioada 24-28 mai, iar unii au început cu o săptămână mai devreme sau urmează să organizeze acest eveniment în școala lor. Organizatorii sunt de părere că principiile Săptămânii Sănătății Emoționale, o săptămână ”altfel” a emoțiilor, pot fi integrate în fiecare zi de școală, aducând astfel mai multă bucurie, entuziasm și conexiune între copii și profesorii lor.

„Sunt extrem de recunoscătoare pentru fiecare dascăl care a ales să se alăture inițiativei noastre. Recunosc, este o surpriză și pentru mine, pentru că nu mă așteptam să ne adunăm atât de mulți, într-un timp atât de scurt. Cu energia voastră, reușim să ne intensificăm forța de a merge mai departe, pe drumul nostru spre Starea de Bine.”, a mai adăugat Simona Baciu.

Puteți urmări cum decurge Săptămâna Sănătății Emoționale pe pagina de Facebook Profesori Fericiți pentru România.

Foto: Salvați Copiii / Săptămâna Sănătății Emoționale


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Până pe 28 septembrie, școlile vor trimite Ministerului Educației numărul de norme didactice și al posturilor, pentru acest an școlar – document / Recent, Ligia Deca spunea că știe că școlile nu scot la concurs posturile de teamă că se ocupă și apoi acei profesori pleacă

Până joi, 28 septembrie, școlile și grădinițele vor transmite Ministerului Educației situația normării profesorilor, după cum se arată într-un document obținut de Edupedu.ro. Amintim că anul școlar 2023-2024 a început…
Vezi articolul

E o traumă să dau titularizarea pentru a noua oară, spune profesoara Nina Vasile / Directoarea Andreia Bodea: În modul în care el există, concursul de titularizare conduce la situații mai mult decât jenante din punctul meu de vedere. Oameni extrem de capabili sunt forțați de împrejurări să confirme în fiecare an că au dreptul să se numească profesor

Profesoara Nina Vasile a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că este o traumă să dea examenul de titularizare pentru a noua oară. Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I.…
Vezi articolul

BREAKING Bursele de merit vor fi acordate indiferent de medie, pentru primii 30% dintre elevii fiecărei clase – proiect. Singura condiție este nota de la purtare / Dispar 91 de mii de burse de studiu

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de ordin privind modalitatea de acordare a burselor școlare, începând din acest an școlar, 2023-2024. Printre noutăți: dispare pragul mediei pentru…
Vezi articolul

La Matematică și Științe ale naturii, elevii trebuie implicați direct în procesul de învățare, nu prin simpla observare a experimentelor efectuate de învățător sau prin observare de imagini – scrisoare metodică pentru învățători

La Matematică și Științe ale naturii, învățarea trebuie să fie abordată din perspectiva implicării directe a elevului, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Brașov. Este vorba despre recomandările pentru dezvoltarea…
Vezi articolul