Peste 330 de copii s-au întors la școală în județul Arad, în ultimul an, după ce au fost plecați în străinătate cu familiile. Inspectoratul școlar: Părinții depun zilnic până la 12 cereri de echivalare a studiilor

300 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Sute de copii români care au studiat în ultimii ani în străinătate, unde au stat cu părinţii aflaţi la muncă, s-au repatriat în ultimul an şi s-au înscris la şcoli din judeţul Arad, în prezent fiind înregistrate până la 12 cereri pe zi pentru echivalarea studiilor, scrie Agerpres.

Inspectorul şcolar general din Arad, Marius Gondor, a declarat vineri, pentru publicația citată, că zilnic sunt înregistrate cereri de echivalare a studiilor în cazul copiilor din familii repatriate, respectiv între 5 – 12 cereri pe zi.

De la începutul acestui an şcolar, au fost înregistrate deja 85 de cereri, în timp ce în ultimul an au fost admişi în şcoli peste 330 de copii.

„Sunt copii care au făcut diferite forme de învăţământ în alte state, majoritatea fiind veniţi din Germania, Italia, Spania sau Marea Britanie. Ei cer echivalarea pentru continuarea studiilor în şcolile noastre, procedură care are loc pe baza unor acte pe care trebuie să le prezinte, dar avem şi multe situaţii în care nu au documente. În aceste cazuri, copiii sunt testaţi, pentru a fi repartizaţi pe o clasă corespunzătoare, în funcţie de nivelul de cunoştinţe”, a explicat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ).

Unii dintre copiii repatriaţi au dificultăţi în a vorbi limba română la şcoală, fie pentru că s-au născut în străinătate, fie pentru că au fost plecaţi de mici din ţară.

„Am un elev care s-a născut în SUA, în familie de români care s-a întors acasă după 20 de ani. Are unele dificultăţi în exprimare în limba română, dar învaţă foarte bine. Au fost situaţii în care m-a rugat să-i permit să îmi prezinte în limba engleză anumite părţi din lecţie, pentru că nu se putea exprima corect, şi mereu am fost înţelegător, la fel şi ceilalţi profesori, mai ales că acest copil îşi dă foarte mult silinţa”, a declarat, pentru Agerpres, profesorul de liceu Ovidiu Torz din Arad.

În judeţul Arad sunt înregistraţi aproximativ 62.000 de copii în sistemul preuniversitar, care învaţă în 146 de şcoli de stat şi 25 de şcoli private.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de VIVA

VIDEO Directorii de școli să nu se mai zbată singuri în această încercare de a le cuprinde pe toate, spune Bianca-Virginia Ibadula, managerul Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța, care folosește platforma Viva cu documentele necesare pentru fiecare unitate de învățământ

Avantajele platformei Viva au fost prezentate de 3 directori de unități de învățământ. Bianca-Virginia Ibadula, directorul Colegiului National Mihai Eminescu din Constanța, a spus că cei care conduc școlile ar…
Vezi articolul
Calendar Bacalaureat 2020

EXCLUSIV Elevii cu cerințe educaționale speciale trebuie să aibă locuri speciale la admiterea în licee, școli profesionale și universități, pe modelul celor alocate rromilor – a decis Consiliul pentru Combaterea Discriminării

Consiliul pentru Combaterea Discriminării a decis că elevii cu cerințe educaționale speciale trebuie să aibă locuri speciale în licee, școli profesionale și universități, la admitere, pe modelul celor alocate rromilor…
Vezi articolul

FOTO Medalie de aur, două de argint și una de bronz, obținute de elevii români la Olimpiada Internațională de Informatică din Egipt / România – pe locul 2 în lume după numărul de medalii, la egalitate cu Polonia, după China

Încă o performanță a elevilor români la olimpiadele internaționale din acest sezon: lotul României a obținut o medalie de aur, două de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională…
Vezi articolul