Peste 4.600 de locuri de muncă vor apărea în Educație. Dintre acestea, 50 sunt în cadrul Ministerului Educației, a cărei organigramă se va modifica – proiect

[jp_post_view]
Foto: © Lacheev | Dreamstime.com
Peste 4.600 de locuri de muncă vor apărea în Educație, potrivit unui proiect de hotărâre, pus în dezbatere de către Ministerul Educației, ce urmărește modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei. Potrivit hotărârii actuale, numărul total de posturi din învăţământul preuniversitar de stat este de 286.550 și va ajunge la 291.150, după cum se arată în proiect.

Conform notei de fundamentare, se vor suplimenta cu 1.100 de posturi din învățământul preuniversitar de stat pentru asigurarea educației antepreșcolare din creșe. În privința locurilor din inspectoratele școlare, acestea se vor completa cu 25 de posturi. Vor apărea 50 de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Educației, după cum apare în documentul menționat anterior. Potrivit notei de fundamentare, proiectul urmărește următoarele schimbări: 

  • „suplimentarea cu 1.100 de posturi a numărului total de posturi din învățământul preuniversitar de stat, inclusiv învățământul special, centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, pentru a se putea asigura personalul necesar desfășurării educației antepreşcolare din creșe fac parte din sistemul național de învățământ preuniversitar;
  • suplimentarea cu 25 de posturi a numărului de posturi pentru inspectoratele şcolare, în vederea asigurării în toate judeţele a inspectorilor şcolari pentru învăţământul în limbile minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară;
  • suplimentarea cu 50 de posturi a numărului de posturi pentru aparatul propriu al Ministerul Educaţiei, în vederea realizării obiectivelor din domeniile sale de activitate, precum și pentru crearea structurilor de implementare a componentei de educație din PNRR”;

La articolul 17, alineatul (1) al hotărârii Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcționarea Ministerului Educației se modifică şi va avea următorul cuprins: „(1) Numărul total de posturi pentru Ministerul Educației este de 630, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor”. Acum numărul total de posturi este de 580.

De asemenea, la articolul 4, după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (5) care va avea următorul cuprins: „Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reformă pentru educație în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), are responsabilitatea implementării componentelor aferente reformelor și/sau investițiilor din domeniul Educație, asigurând organizarea cadrului administrativ necesar mecanismelor de programare și selecție, implementare, monitorizare și control necesare atingerii obiectivelor aferente”, după cum se arată în proiect.

În anexa nr. 4, la Nota de la litera A, punctele 3 şi 5 se modifică şi vor avea următorul cuprins, după cum se arată în proiect.

  • „3. Numărul maxim de posturi pentru instituţiile şi unităţile din subordinea Ministerului Educaţiei, finanţate integral de la bugetul de stat, este de 7.562 de posturi.” 
  • „5. Numărul total de posturi din învăţământul preuniversitar de stat, inclusiv învăţământul special, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, este de 291.150 de posturi.”

Potrivit hotărârii actuale, punctele 3 și 5 din Nota de la litera A, ale anexei nr. 4 arată următoarele:

  • 3. Numărul maxim de posturi pentru instituțiile și unitățile din subordinea Ministerului Educației, finanțate integral de la bugetul de stat, este de 7.537 de posturi.
  • 5. Numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat, inclusiv învățământul special, centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, este de 286.550 de posturi.”

Astfel, numărul maxim de posturi pentru instituțiile și unitățile din subordinea Ministerului Educației, finanțate integral de la bugetul de stat ar crește cu 25, în timp ce posturile din învățământul preuniversitar de stat inclusiv învățământul special, centrele județene de resurse și asistență educațională ar urma să fie cu 4.600 mai multe.

O altă modificare are legătură cu structura organizatorică a Ministerului Educației. Hotărârea nr. 369 din 29 martie 2021 cuprinde în organigramă Direcția generală infrastructură cu cele trei subdiviziuni: Direcția Administrativ și Achiziții, Direcția Tehnologia Informației, Direcția patrimoniu și Investiții. De menționat este că această direcție este înlocuită cu Direcția Generală Informatizare ce are în subordine Direcția Suport Sisteme Informatice.

O altă direcție generală nou-apărută în proiect este Direcția Generală Dezvoltarea Patrimoniu, ce cuprinde Direcția Patrimoniu.

Aceasta este actuala organigramă a Ministerului Educației, potrivit hotărârii nr. 369 din 29 martie 2021:

Foto: captură – organigrama actuală a Ministerului Educației

Proiectul prevede ca „în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se realizează reîncadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat şi în noua structură organizatorică, cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru fiecare categorie de personal”.

Pentru ca proiectul să fie implementat, acesta trebuie să primească aviz de la unele ministere, apoi urmează aprobarea de la Guvern. Ultimul pas este publicarea în Monitorul Oficial, moment în care se va pune în aplicare.

Foto: © Lacheev | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Se pare ca sunt bani in buget, banuiesc ca majoritatea posturile nu sunt platite cu un amarat de salariu de profesor. Vom continua greva pana ne primim drepturile macar ca mai oprim sa se mai faca angajari fictive.

  2. Ba bani sunt.Bani au fost întotdeauna dar e clica mare și trebuie saturata.Pai dacă sunt fideli partidului nu merita și ele un post călduț, fără mare efort?La ce au pupat spatele sfânt al partidului dacă nu pentru asta.Fara sa faci nimic primești un salariu gras și prostii sa sufere ca e pandemie!
    Ăștia de nesatui ce sunt au aruncat tara in haos.Devin din ce in ce mai nesimțiți.

  3. O luam ca în bancul acela unde rămâne un muncitor și 20 de șefi.
    Alo!Cârcotașii cu răzbunatul pe copii și alte fantasme!Acum vedeti cine fura viitorul copiilor voștri?Mai e nevoie de o pisi la minister care sa plimbe niște hârtii.
    Înțelegeți unde se duc banii pentru naveta elevilor,pentru salarii etc?La pisi.

  4. 4.600???

    Cam cât nr. profesorilor dintr-un județ întreg!

    De asta nu se găsesc bani pt creșterea legală a salariilor profesorilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Calendar oficial mobilitate

DOCUMENT În ce ordine vor fi încadrați profesorii pentru anul școlar 2025-2026, după creșterea normei didactice. În perioada 8-14 august se reiau activitățile privind constituirea posturilor didactice, încadrarea profesorilor și soluționarea cererilor de completare a normei – proiect

În perioada 8-14 august se reiau activităţile privind constituirea posturilor didactice/catedrelor, încadrarea personalului didactic de predare şi soluţionarea cererilor de completare a normei didactice de predare la nivelul școlilor și…
Vezi articolul
Lipsa de implicare a unor părinți în educația copiilor

De ce părinții își dau copiii la meditații? Profesorul Ovidiu Șontea: Dacă ai în clasă 30 și ceva de copii, tu nu poți să personalizezi lecția în detaliu. Atunci cel cu care face meditații o personalizează atât cât trebuie

Ovidiu Șontea, profesor de Matematică la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București, a explicat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, care sunt motivele pentru care părinții își dau copiii la meditații. „Dacă ai…
Vezi articolul

Simona Sava, profesor în Științele Educației, Universitatea de Vest Timișoara: Se regăsește ceva în curriculumul pentru liceu care să îi ajute pe elevi să opteze pentru cariera didactică? În curriculumul din Germania elevii învață ce înseamnă să fie profesori și după aceea vor fi și părinții parteneri avizați ai sistemul educațional

Simona Sava, profesor universitar la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei a dat un exemplu privind curriculumul din Germania de la…
Vezi articolul

Daniel David, despre noile planuri-cadru pentru liceu: La nivelul filierei teoretice, nicio disciplină nu a pierdut nimic – niciuneia nu i s-au tăiat orele! / Documentele sunt în dezbatere timp de 10 zile

Ministrul Educației Daniel David a transmis într-un mesaj după publicarea planurilor-cadru pentru liceu 2025, varianta după consultările din ianuarie, că „la nivelul filierei teoretice, nicio disciplină nu a pierdut nimic…
Vezi articolul

Consiliile județene și locale ar putea asigura o masă gratuită în creșe, grădinițe și școli – propunere legislativă / Anul trecut programul „Masă caldă” nu a fost implementat în 13 școli, din cauza neimplicării autorităților locale, potrivit unui raport

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, în unanimitate, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale 1/2011 prin care „consiliile județene și locale pot asigura o…
Vezi articolul