Peste 40 de elevi ucraineni, înscrişi ca audienţi la două şcoli generale din Alba

862 de vizualizări
Foto: © Oleksandr Grybanov | Dreamstime.com
Zeci de copii din Ucraina au fost înscrişi ca audienţi la două şcoli din judeţul Alba, cei mai mulţi dintre aceştia provenind dintre refugiaţii cazaţi la Mănăstirea Dumbrava, informează Agerpres.
  • „Prin audient se înțelege elevul școlarizat într-un alt sistem de învățământ din altă țară, care își continuă, la cererea părintelui sau a reprezentantului legal al elevului minor, a elevului major sau a autorității competente, parcursul școlar într-o unitate de învățământ din sistemul de învățământ românesc și este înscris în cataloage provizorii, până la echivalarea studiilor și susținerea eventualelor diferențe”, se arată în ordonanța de urgență privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de sprijin și asistență umanitară.
  • Părinții din Ucraina care vor să-și înscrie copiii la școlile și grădinițele din România trebuie să trimită sau să depună o cerere la inspectoratul școlar.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Alba, Gabriela Gâlea, a declarat, joi, pentru Agerpres, că, până în prezent, în judeţ au fost înscrişi ca audienţi 42 de copii, la şcolile generale din Unirea şi Almaşu Mare.

Un număr de 27 dintre aceştia sunt înscrişi la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Unirea, unitate de învăţământ unde primesc ajutor inclusiv din partea unui preot care cunoaşte limba ucraineană.

Potrivit reprezentanţilor Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, la Mănăstirea Dumbrava, 50 de persoane de cetăţenie ucraineană beneficiază de cazare şi masă.

„Tot la acest aşezământ monahal se află în îngrijire 27 de copii care sunt înscrişi la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Unirea I. La această unitate de învăţământ, părintele Mihai Canţer (parohia Izvoarele), vorbitor al limbilor rusă şi ucraineană, se deplasează de două ori pe săptămână, în zilele de marţi şi vineri, pentru a sprijini familiarizarea elevilor din ţara vecină cu procesul nostru educaţional. Această activitate este realizată cu sprijinul considerabil al Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba”, au precizat cei de la Arhiepiscopie.

Situată în apropiere de DN 1/E81, la limita cu judeţul Cluj, Mănăstirea Dumbrava a fost primul loc din judeţ unde au fost cazate persoane refugiate din Ucraina. Aici funcţionează de mulţi ani un centru de ocrotire a copiilor abandonaţi, precum şi unul destinat vârstnicilor.

Citește și:
Model de cerere pentru părinții din Ucraina care vor să-și înscrie copiii la școlile și grădinițele din România. Cererea poate fi depusă / trimisă la inspectoratul școlar

Foto: 105518881 / Child Ukraine © Oleksandr Grybanov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premiile “Henri Coadă” pentru elevi și studenți câștigători în competiții tehnico-științifice internaționale – Au fost oferite mai puține decât pragul stabilit prin hotărâre de guvern / Țările care alocă 2-3% pentru cercetare, lăudate de premierul Ciucă, al cărui guvern țintește 1% în 2024

Elevii și studenții care au obținut locul I, II și II în competiții tehnico-științifice internaționale au primit, marți, premiile acordate de guvern printr-un program introdus în decembrie, având drept scop…
Vezi articolul

LIVE VIDEO TEXT Luăm în calcul ca ceea ce acum este Curriculum la decizia școlii să devină Curriculum la decizia elevului, din oferta școlii / Reevaluare după un an pentru organizarea modulară a anului școlar – Ligia Deca, în prima conferință de presă în calitate de ministru al Educației

Prima conferință de presă a noului ministru al Educației, Ligia Deca, a avut loc joi, 13 octombrie, între 11:00 și 12:00. Subiectele conferinței: prioritățile mandatului și proiectele legislative ale educației.…
Vezi articolul

Consorțiul de universități europene Civica, din care face parte și SNSPA, condamnă încălcarea flagrantă a libertății de exprimare în Iran: „Universitățile nu ar trebui să interzică accesul femeilor la anumite domenii academice, ci să ofere aceleași condiții de studiu pentru toți”

Consorțiul Universitatea Europeană de Științe Sociale, numit și alianța CIVICA, lansează, într-o declarație comună, un apel la comunitatea internațională pentru a condamna brutalitatea și agresiunea forțelor guvernamentale împotriva protestatarilor din…
Vezi articolul