Peste 480 de școli pot primi maximum 300.000 de euro la cea mai recentă rundă a Programului de Reducere a Abandonului Școlar. Pot aplica și primăriile și ONG-urile pentru școli

451 de vizualizări
Creștere organică a finanțării educației
Foto: Pexels.com
Școlile pot obține granturi pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar într-un nou apel lansat de ministerul Educației, după cum anunță instituția într-un comunicat de presă. Banii sunt prin PNRR, seria a III-a a schemei de granturi PNRAS. Apar și câteva noutăți, cum ar fi posibilitatea pentru primării și ONG-uri să depună proiecte.

Școlile care au primit finanțare în runda I și runda a II-a (seriile I și a II-a) nu sunt eligibile pentru acest apel, anunță Ministerul Educației în comunicat. De altfel, unitățile de învățământ care au în ciclul gimnazial sub 50 de elevi și care nu au obținut finanțare în cadrul apelului PNRAS Școli Mici, dar se regăsesc în Anexa 17, sunt eligibile pentru apel.

Lista unităților de învățământ eligibile pentru finanțare a fost publicată pe 26 iunie de Ministerul Educației. Este vorba de un număr de 488 de școli, cu 13 mai mult decât în seria anterioară. Noutatea e reprezentată de faptul că pot aplica pentru finanțare și ONG-uri sau asociații/fundații și primării, potrivit consultării publice.

DOCUMENT Lista școlilor eligibile PNRAS Runda a II-a, Seria a III-a:

Suma totală alocată proiectului este de 105 milioane de euro, iar suma maximă care poate fi acordată per unitate de învățământ rămâne de 300.000 euro. Asta înseamnă că, dacă fiecare școală ar primi suma maximă, finanțarea ar putea fi acordată unui număr de 350 de unități de învățământ. Costul disponibil/elev variază între 1500 și 1700 de euro, în funcție de nivelul de marginalizare.

Cea de a III-a serie asistă la relaxarea măsurilor privind înscrierea pentru finanțare. Potrivit Ministerului Educației, unitățile de învățământ pot aplica pentru finanțare ,,fie ca unitate de învățământ eligibilă, în nume propriu, fie în parteneriat (în folosul unității/unităților de învățământ beneficiare) încheiat de unitatea de învățământ eligibilă cu: una sau mai multe unități de învățământ eligibile, dintre cele menționate în Anexa 17 și/sau ONG-uri, asociații/fundații cu experiență relevantă în educație și/sau unitățile administrativ-teritoriale în cadrul cărora sunt organizate și funcționează unitățile de învățământ preuniversitar eligibile.’’.

Apelul va fi deschis până pe 31 iulie. Cererile de finanțare se pot depune doar on-line începând cu 9 iulie.

Calendarul Apelului:

Vor exista 2 etape de evaluare, potrivit Calendarului Apelului. Una dintre ele vizează verificarea conformității administrative și a eligibilității solicitantului și se va desfășura în perioada 1-19 august. În cea de-a doua etapă vor fi evaluate propunerile de proiecte începând cu 20 august și până pe 6 septembrie.

Rezultatele finale vor fi publicate pe 6 august, după o sesiune de contestații, urmând încheierea contractelor de finanțare în perioada 12-30 august.

Cronologia PNRAS:
  • Apelul pentru runda I a fost lansat pe 3 martie 2022, după ce fusese pus în consultare publică în urmă cu 10 zile. Numărul de școli eligibile declarat la acel moment a fost de 1726, iar suma maximă alocată întregului program de 500 de milioane de euro. Maxim 200.000 de euro au fost alocați pentru fiecare proiect. La 18 aprilie 2022, 1415 școli primiseră finanțarea.
  • Începutul celei de a II-a runde a fost confirmat prin lansarea apelului pe 15 mai 2023. 1203 școli au fost declarate ca fiind eligibile. Alocarea financiară maximă a crescut la 265 de milioane de euro. La fel s-a întâmplat și cu suma maximă disponibilă pentru fiecare proiect, care a crescut la maximum 300.000 de euro.
  • Apelul pentru seria a II-a a rundei a fost lansat pe 29 noiembrie 2023, când numărul școlilor eligibile a scăzut la doar 475. În consecință, alocarea financiară maximă a scăzut la 130 de milioane de euro. Suma maximă alocată fiecărui proiect a rămas în valoare de 300.000 de euro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții elevilor de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București susțin profesorii: Cei care prin pasiune și competență mențin Colegiul pe primul loc între cele peste 1.000 de licee din România sunt răsplătiți cu dispreț și nepăsare

Consiliul Reprezentativ al Părinților din Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” București își exprimă susținerea totală față de întregul colectiv de personal didactic și nedidactic al colegiului, într-un comunicat de presă. „Dascălii…
Vezi articolul

Concursul național de angajare în învățământ – Titularizare 2026 – este blocat de Legea Bolojan, pe același model din ultimii 3 ani / Ordinul de ministru cu metodologia de mobilitate încalcă legea 141/2025

Concursul național de titularizare din 2026 este blocat prin Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din sectorul public pe…
Vezi articolul

Dezbatere aprinsă Ecaterina Andronescu-Oana Moraru. Ministrul vrea ca profesorii să treacă din nou în universități, pentru reîmprospătarea cunoștințelor / Moraru: Inspectorii școlari, metodiștii fac parte din nomenclatura de partid. Sper că în mandatul al IV-lea salvați niște aparențe

Copiii trebuie să poată fi din nou lăsați repetenți începând din clasa I, iar profesorii trebuie să treacă în procesul de formare “din nou în universități” pentru “reîmprospătarea cunoștințelor”, a…
Vezi articolul

Salarizarea profesorului debutant să fie reintrodusă în proiectul legii Învățământului Preuniversitar – amendament al FSE „Spiru Haret” / Ligia Deca: Susțin că profesorii merită mai mult respect. Cred că este mai puțin important unde se află această prevedere

Președintele Federației sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor a cerut marți în comisia de învățământ din Camera Deputaților, reintroducerea prevederii legate de salarizarea profesorului debutant, în legea Învățământului Preuniversitar.…
Vezi articolul

Premiile liceenilor români la Campionatul mondial de robotică din Texas, Statele Unite, motiv de mândrie pentru ministrul Educației, deși pentru ministerul pe care îl conduce ei nu există. Nu primesc finanțarea participării, nicio recunoaștere, nicio bursă olimpică, nicio recompensă

Trei echipe de elevi de liceu au participat zilele trecute la Campionatul mondial de robotică ”First Tech Challenge” 2023 din orașul Houston, statul Texas, Statele Unite, și s-au întors recent…
Vezi articolul