Peste 5 milioane de teste de salivă vor ajunge în școli până la începutul săptămânii viitoare, anunță ministrul Educației

451 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – George Călin
Un număr de 5.660.000 de teste COVID vor ajunge în şcoli în acest weekend, până la începutul săptămânii viitoare, a declarat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres.

„Având în vedere evoluţia epidemiologică şi importanţa respectării regulilor sanitare alături de testarea responsabilă, 5.660.000 de teste vor ajunge în şcoli în acest weekend, până la începutul săptămânii viitoare. 5.000.000 de măşti de protecţie au ajuns deja în şcoli. De asemenea, după cele 10,54 milioane teste livrate în şcoli săptămâna trecută, în cursul acestei săptămâni au mai ajuns în şcoli şi grădiniţe încă 2,3 milioane teste”, a informat ministrul Cîmpeanu.

El a adăugat că, la acest moment, „în toate unităţile de învăţământ sunt asigurate stocuri” pentru testările programate în prima decadă a lunii februarie.

„Fac un apel încă odată la respectarea strictă a regulilor sanitare şi raportarea responsabilă a rezultatelor testelor, astfel încât procesul educaţional derulat în condiţii de securitate sanitară să fie afectat cât mai puţin posibil”, a transmis ministrul Educaţiei.

Informații de context

Amintim că aceasta a fost prima săptămână în care s-a reluat testarea în școli. Edupedu.ro a scris săptămâna trecută că ministrul Educației a dat asigurări că până la începutul acestei săptămâni vor ajunge în școli 10 milioane de teste pentru preșcolari, elevi și angajați din învățământ.

Testarea elevilor a fost blocată după doar 2-3 testări pentru că nu au fost suficiente teste. Practic, dintr-un total de 70 de milioane de teste, cât s-a angajat ministerul Educației în octombrie că va cumpăra pentru elevi din toată țara, au fost achiziționate doar 10 milioane de teste rapide antigen, până în data de 14 decembrie.

Au urmat blocaje în livrare din cauza firmelor câștigătoare, acuza șeful DSU, Raed Arafat. Rezultatul a fost că elevii nu au mai fost testați de două ori pe săptămână în mai multe județe, iar zilele de testare s-au mutat din cauza problemelor cu aprovizionarea testelor.

Premierul Nicolae Ciucă a trimis Corpul de Control al Guvernului la ONAC și la IGSU pentru a ancheta situația.

Amintim că Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a lansat pe 14 octombrie licitația pentru cele 70 de milioane de teste de salivă destinate școlilor. În total, achiziția era estimată la 1.050.000.000 lei fără TVA, potrivit documentației oficiale publicate pe SEAP și pe site-ul ONAC. Licitația s-a făcut în procedură de urgență și a durat 15 zile, fiind o „Negociere Fără Publicare Prealabilă”.

Noul ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății prevede școală online timp de 10 zile la apariția a 3 cazuri confirmate pe o perioadă de 7 zile de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal.


1 comment
  1. De ce tot dati inainte cu testele de saliva,cand nu au nici o relevanta.Virusul nu sta in saliva,ci in faringe,si asta o spun medici de renume.Ca sa castige niste bani orice avar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prezența la școală și media 10 la purtare, condiții obligatorii pentru bursele școlare 2024-2025 / La mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună, elevii nu mai primesc bursa de excelență, merit, de reziliență, socială sau tehnologică pe luna respectivă

În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică,…
Vezi articolul

Premierul Marcel Ciolacu: Profesorii din România vor fi evaluaţi anual de pe o platformă online, cu analize ale performanţei elevilor şi feedback de la colegi şi directori ai şcolii. Scopul este ca plata profesorilor să fie corelată cu performanţa actului de educaţie

Profesorii din România vor fi evaluaţi anual de pe o platformă online, cu analize ale performanţei elevilor şi feedback de la colegi şi directori ai şcolii, a declarat prim-ministrul Marcel…
Vezi articolul

EXCLUSIV Dan Timotin, Institutul de Matematică al Academiei: Președintele Nicușor Dan are contractul suspendat din 2016. Postul său nu blochează angajarea nimănui, nu este ca în învățământ. Decizia pe care o poate lua ar fi să își dea demisia

Președintele Nicușor Dan are contractul suspendat din 2016 la Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române și nu blochează niciun post sau angajarea unui alt cercetător pe poziția sa,…
Vezi articolul

AmCham România face apel la Guvern „să asigure continuitatea procesului de educație”, să relaxeze curriculumul școlar aferent ultimelor 2 luni și să decaleze examenele de finalizare a studiilor

Camera de Comerț Americană în România (AmCham Romania) face apel la Guvern „să asigure continuitatea procesului de educație chiar și într-un astfel de context”, cum este criza COVID-19. „AmCham Romania susține…
Vezi articolul