Peste 60% din elevii din București învață online

1.455 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
În total, 177.000 de elevi din 287.000, câți sunt înscriși la școlile din București, învață astăzi online, din cauza situațiilor de infectări cu coronavirus din unitățile de învățământ. Mai exact, este vorba de 61,67% din elevi, potrivit datelor comunicate miercuri de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). În București, incidența cazurilor de COVID-19 raportate este de 16,51 la mia de locuitori, potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică. Școlile nu se închid, însă, în funcție de incidența din localitate, ci în funcție de numărul de cazuri din respectiva unitate de învățământ.

Mai jos, cifrele raportate de ISMB astăzi, 20 octombrie:

  • 164 de unități în online pe ART. 3.2
  • 42 de unități în online pe ART. 6.2
  • 5 unități în online pe ART. 6.9
    • TOTAL unități suspendate integral: 211
  • unități care au cel puțin o clasă/grupă suspendată: 235
  • Aproximativ 177.000 de elevi care studiază online
  • 4.545 de preșcolari/elevi confirmați în ultimele 14 zile,
  • 746 cazuri confirmate în ultimele 14 zile, pentru personal (didactic de predare, didactic auxiliar, nedidactic).

Școlile care au cerut să își treacă activitățile online timp de 14 zile, în baza articolului 3, alineatul 2 din ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, pot cere prelungire, a declarat marți Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educație. Decizia cu privire la aprobarea prelungirii rămâne la latitudinea inspectoratelor Școlare, a spus el.

Foto: © Eakrin RasadonyindeeDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Aici se zareste inteligenta conducatorilor: nu trecem scolile in online cateva saptamani ca sa stopam dezastrul, nuuu, noi mergem la scoala pana cand se inchid toate pe rand si intre timp mai mor si cateva mii de oameni. Sper ca tovarasul Campeanu e multumit de decuplare!

  2. Din cauza specialistului Campeanu o sa ne prinda decembrie in online in loc sa fi prevenit aceasta rata enorma si presiune pe spitale.
    In acest moment ce am rezolvat?
    Absolut nimic, rand pe rand vor trece toate scolile in online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

World Education Fair are loc în acest weekend în București, Iași și Timișoara. Olanda înlocuiește Marea Britanie ca cea mai populară destinație de studiu. Țările europene în care studiile universitare sunt gratuite

Tinerii interesați să studieze în străinătate pot să participe și anul acesta la târgul World Education Fair, organizat la Hotel Radisson Blu din București, în perioada 25-28 septembrie, cu respectarea…
Vezi articolul

Mircea Miclea, despre subiectele la examenele naționale: Se formulează subiecte cu răspunsuri standardizate, astfel încât corectura să fie ușoară și rapidă / Efectul: Meditatorii dau doar rețete. Elevul le învață și le reproduce, pentru a lua o notă cât mai mare la un test

„Cu cât sunt standardizate mai mult, cu atât testele favorizează învățarea pentru a lua o notă mare, adică memorarea și nu dezvoltarea creativității. Meditatorii îți dau doar rețete. Tu le…
Vezi articolul