Peste 7.500 de sesizări privind copiii dispăruți, în decurs de un an

618 vizualizări
Foto: Pixabay.com
În perioada 30 aprilie 2021 – 20 aprilie 2022, la nivelul Poliției Române au fost înregistrate 7.577 de sesizări privind disparițiile de copii, transmite Salvați Copiii într-un comunicat de presă, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului Dispărut.

Dintre aceste sesizări, 259 se refereau la copii cu vârste până la 10 ani, 2.003 la copii cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani si 5.315 la minori mai mari de 14 ani, potrivit datelor obținute de la Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliție.

Însă, numărul sesizărilor nu reprezintă numărul copiilor dispăruți, deoarece același copil poate fi semnalat de mai multe ori într-un interval de timp ca fiind dispărut.

Cauzele care duc la dispariția copiilor sunt: lipsa de supraveghere și a comunicării dintre părinți și copii, abandonul școlar și teama față de reacția părinților cu privire la rezultate negative acumulate la școală, situația economică precară, influența nefastă a anturajului, conflictele cu părinții. 

În cele mai multe dintre cazuri (aproximativ 90%), copiii pleacă în mod voluntar de acasă. În  general, copiii sunt găsiți în primele 24-48 de ore de la dispariție, însă șansele de a fi găsiți scad odată cu trecerea timpului. De aceea, este important ca sesizarea să fie făcută cât mai rapid și orice informație legată de o dispariție să fie transmisă în timp util.

Războiul din Ucraina a determinat o creștere a disparițiilor la nivel mondial, contextul conflictual i-a pus pe copii în situații de risc, au avut loc răpiri, au fost luați prizonieri de război, au existat răpiri parentale, dar și cazuri în care copiii au fugit de acasă.

Pe fondul provocat de criza refugiaților din Ucraina, au fost raportate cazuri de trafic de persoane. 

Mai mult decât atât, au existat situații în care copiii s-au pierdut de părinți și s-au rătăcit. Numărul copiilor dispăruți poate fi semnificativ mai mare, monitorizarea lor fiind îngreunată de faptul că familiile tranzitează mai multe țări, se arată în comunicatul Salvați Copiii.

Rețeaua de linii de asistență telefonică pentru copii dispăruți este operată de organizații naționale din 32 de țări din Europa. Linia telefonică europeană a copiilor dispăruți, 116 000, oferă asistență gratuită, imediată, pentru salvarea vieții atunci când copiii dispar. Copiii și familiile care apelează acest număr beneficiază gratuit de asistență emoțională, psihologică, socială, legală și administrativă 24/7. Se oferă, de asemenea, un punct central de contact și coordonare vitală pentru cazurile transfrontaliere.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Asociația cercetătorilor Ad Astra îi cere premierului Cîțu să explice diferențele dintre angajamente și alocarea pentru cercetare în 2021: Dacă estimările se adeveresc, România este condamnată să se îndepărteze ireversibil de profilul unei țări UE

Asociația Ad Astra a cercetătorilor din România îi solicită premierului Florin Cîțu, printr-un comunicat de presă-scrisoare, să explice “aparenta discrepanță” dintre angajamentele formulate din programul de guvernare și proiectul de…
Vezi articolul

Universitatea condusă de fostul ministru Sorin Cîmpeanu – trei chemări în judecată în două săptămâni, pentru că nu a răspuns unor solicitări de informații de interes public, anunță jurnalista Emilia Șercan

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), condusă de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost de două ori chemată în judecată, în ultimele două săptămâni,…
Vezi articolul

Ludovic Orban contrazice aritmetica: „Oricine spune că dăm mai puțini bani la educație, de fapt, spune o mare minciună”. Oficial alocarea pentru Educație în 2020 va fi cu 976 milioane lei mai mică decât în 2019

Premierul Ludovic Orban a declarat în fața Parlamentului, la angajarea răspunderii pe Legea Bugetului de stat pentru anul 2020 că alocarea bugetară pentru Educație, propusă pentru anul viitor, este mai…
Vezi articolul

Daniel David: Spun a zecea oară, nu am interzis olimpiadele la clasele primare. Doar nu vreau să le organizeze ministerul Educației. La vârste mici trebuie să dezvoltăm abilitățile de bază / Despre olimpiadele suprapuse: Îmi pare rău, n-am cum să evit asta

N-am interzis nimic. Le încurajez, doar că nu vreau să le organizeze ministerul, a declarat ministrul Educației și Cercetării (MEC), Daniel David, referindu-se la competițiile școlare pentru elevii din clasele…
Vezi articolul