Peste 7.500 de sesizări privind copiii dispăruți, în decurs de un an

618 vizualizări
Foto: Pixabay.com
În perioada 30 aprilie 2021 – 20 aprilie 2022, la nivelul Poliției Române au fost înregistrate 7.577 de sesizări privind disparițiile de copii, transmite Salvați Copiii într-un comunicat de presă, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului Dispărut.

Dintre aceste sesizări, 259 se refereau la copii cu vârste până la 10 ani, 2.003 la copii cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani si 5.315 la minori mai mari de 14 ani, potrivit datelor obținute de la Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliție.

Însă, numărul sesizărilor nu reprezintă numărul copiilor dispăruți, deoarece același copil poate fi semnalat de mai multe ori într-un interval de timp ca fiind dispărut.

Cauzele care duc la dispariția copiilor sunt: lipsa de supraveghere și a comunicării dintre părinți și copii, abandonul școlar și teama față de reacția părinților cu privire la rezultate negative acumulate la școală, situația economică precară, influența nefastă a anturajului, conflictele cu părinții. 

În cele mai multe dintre cazuri (aproximativ 90%), copiii pleacă în mod voluntar de acasă. În  general, copiii sunt găsiți în primele 24-48 de ore de la dispariție, însă șansele de a fi găsiți scad odată cu trecerea timpului. De aceea, este important ca sesizarea să fie făcută cât mai rapid și orice informație legată de o dispariție să fie transmisă în timp util.

Războiul din Ucraina a determinat o creștere a disparițiilor la nivel mondial, contextul conflictual i-a pus pe copii în situații de risc, au avut loc răpiri, au fost luați prizonieri de război, au existat răpiri parentale, dar și cazuri în care copiii au fugit de acasă.

Pe fondul provocat de criza refugiaților din Ucraina, au fost raportate cazuri de trafic de persoane. 

Mai mult decât atât, au existat situații în care copiii s-au pierdut de părinți și s-au rătăcit. Numărul copiilor dispăruți poate fi semnificativ mai mare, monitorizarea lor fiind îngreunată de faptul că familiile tranzitează mai multe țări, se arată în comunicatul Salvați Copiii.

Rețeaua de linii de asistență telefonică pentru copii dispăruți este operată de organizații naționale din 32 de țări din Europa. Linia telefonică europeană a copiilor dispăruți, 116 000, oferă asistență gratuită, imediată, pentru salvarea vieții atunci când copiii dispar. Copiii și familiile care apelează acest număr beneficiază gratuit de asistență emoțională, psihologică, socială, legală și administrativă 24/7. Se oferă, de asemenea, un punct central de contact și coordonare vitală pentru cazurile transfrontaliere.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Instrucțiune a ministrului Educației. Din anul școlar 2025-2026, toți profesorii de gimnaziu și liceu vor aloca 25% din numărul total de ore al disciplinei predate pentru activități remediale, de consolidare, fixare și transfer al competențelor în viața de zi cu zi / Cum se va face evaluarea acestor ore

Din anul școlar 2025-2026, planificarea orelor pentru gimnaziu și liceu se va face ținând cont că 25% din numărul total de ore al unei discipline reprezintă activități remediale, de consolidare,…
Vezi articolul

Percheziții la mai multe școli din județul Timiș și la domiciliile mai multor contabili, bănuiți că ar fi furat din bursele elevilor, anunță inspectoratul școlar / Banii au fost virați în conturile proprii sau ale altor persoane, potrivit unui audit intern al ISJ

Percheziții de mai multe unități de învățământ din județul Timiș și la domiciliile contabililor, luni, 2 iunie, anunță Inspectoratul Școlar Județean, într-o informare de presă. Contabilii sunt bănuiți că au…
Vezi articolul

Ministerul Educației va introduce în curriculumul școlar tematici de educație psiho-emoțională, managementul emoțiilor și siguranța online, anunță guvernul / Program de sprijin psihologic pentru copii, în contextul pandemiei Covid-19

Tematici legate de educație psiho-emoțională, managementul emoțiilor și siguranța online vor fi introduse în curriculumul școlar, ca parte a unui program dedicat sănătății emoționale și siguranței copiilor, în contextul pandemiei…
Vezi articolul