Peste 70 de copii români, abandonați la Tokyo după ce au fost în tabără. Ministerul Turismului s-a autosesizat

3.416 vizualizări
O serie de excursii organizate sub pretextul unor tabere au intrat în atenția autorităților care s-au autosesizat abia după ce elevii au fost abandonați pe aeroporturi. Ministerul Turismului s-a autosesizat în cazul taberei pentru copii organizate în Tokyo de către o asociație din România care nu deținea licență pentru activitatea de turism, anunță instituția. Aceeași instituție susține că știa despre această asociație care fusese amendată și în trecut pentru organizarea fără licență a excursiilor. Asociația a anunțat pe pagina de Facebook că suspendă toate activitățile și că își cere scuze pentru „inconvenientele create”.

Se pare că alți zeci de copii și tineri ar fi în aceeași situație și pe aeroporturile din Doha şi Milano, iar părinţii nu ştiu cum să îi aducă acasă, după ce le-au plătit tabere de mii de euro în străinătate, organizate de o Asociație din ţară, potrivit stirileprotv.ro.

72 de copii care se întorceau din SUA au aflat, pe aeroportul din Milano, că nu au cazare şi nici bilete de avion către România. Părinţii le-au plătit drumul. Situaţia s-a repetat, la Tokyo, pentru alţi 76 de copii şi tineri. Potrivit MAE, unii dintre aceştia au plecat ieri spre România, cu escală la Milano, unde au fost aşteptaţi de reprezentanţii consulatului român, potrivit Digi24.ro.

Situația din Tokyo a fost descrisă de unul dintre participanți pe pagina de Facebook a Asociației.

“Asociaţia nu a depus, până în prezent, la Ministerul Turismului, actele necesare obţinerii unei licenţe de turism, pentru activitatea desfăşurată, conform legislaţiei în vigoare”, se menţionează în comunicatul ministerul Turismului.

Autoritatea scrie în comunicatul citat că ”asociația nu a depus, până în prezent, la Ministerul Turismului, actele necesare obținerii unei licențe de turism, pentru activitatea desfășurată, conform legislației în vigoare.” 

Copiii sunt în legătură cu diplomații de la consulat

Precizăm faptul că Ministerul Turismului a păstrat în permanență legătura cu Departamentul Consular din Ministerul Afacerilor Externe, care a asigurat asistență consulară în toată această perioadă și a monitorizat permanent situația, copiii aflându-se acum în afara oricărui pericol, urmând a fi aduși în siguranță în România. 

Una dintre elevele rămase pe aeroportul din Milano, Italia spune că seful Asociației a fugit

Sunt unul dintre copiii care s-au trezit pe avion în drum spre Italia că nu are nici cazare, nici bilet de avion spre România. La jumătatea zborului spre Milano sunt trezită de prietenii mei, zicându-mi că domnul Ghinoiu a fugit. Om de 50 de ani să nu fii capabil să-ţi asumi până la capăt responsabilitatea pentru un grup de 72 de minori şi să-i abandonezi peste tot prin lume pe banii lor este de a dreptul inacceptabil. Aş fi înţeles situaţia cu lipsa de fonduri (deşi greu de crezut din moment ce noi am plătit integral excursia: transport şi cazare) şi de aşa presupusul împrumut din fondurile europene dacă stătea şi încerca să ne ajute sau măcar o susţinere psihică din partea unui organizator să avem. De asemenea, nici cazarea din Tokyo n-a fost acoperită, George M., însoţitorul, fiind cel care a dat din banii lui pentru cazarea noastră (aproximativ 10.000 ron). După dispariţia organizatorului, cine ne va deconta şi nouă, turiştilor, şi lui George anumite costuri care au fost, după spusele lui, acoperite?“, a scris o elevă din Iași pe pagina de Facebook a asociației, care a fost luată cu asat de părinții îngrijorați.

De asemenea, aceasta menţionează şi faptul că au fost ceruţi mult mai mulţi bani pentru vizitarea unor puncte turistice, deşi preţul de bilet era mult mai mic, potrivit stirileprotv.ro.

Pe pagina de Facebook a organizației a fost publicat doar un mesaj care menţionează că, „din cauza unor probleme apărute pe ultimul moment, începând cu data de 26 iunie, proiectele asociaţiei sunt suspendate”.

Asociația este una cunoscută de autorități

Asociația Tineri Parteneri pentru Dezvoltarea Societății Civile a fost înființată în 16 aprilie 2004 și pe site-ul propriu scrie că are peste 2000 de membri cu vârste între 15 și 25 de ani. În ultimii cinci ani, organizația a fost implicată în peste 200 de proiecte internaționale pentru tineret în Europa (schimburi de tineret, seminarii, conferințe).

În anul 2017, inspectorii Ministerului Turismului au sancționat această asociație cu suma de 30.000 de lei pentru că desfășura activități specifice unei agenții de turism fără a deține, însă, licență de turism. Asociația organiza excursii sub pretextul unor tabere pentru copii. Controlul s-a desfășurat în urma unei sesizări depuse de un părinte care a fost nemulțumit și a considerat că minorii care au luat parte la acea tabără au fost puși în pericol.

Reprezentanții operatorului economic au contestat sancțiunile în instanță, iar în primă fază, deși Ministerul Turismului a depus un dosar complet care cuprindea toate constatările, documentele și plângerile părinților, instanța a dat câștig de cauză asociației. Ministerul Turismului a contestat decizia, iar acum procesul urmează să fie analizat de o instanța judecătorească superioară.

Recomandări de călătorie

Ministerul Turismului recomandă tuturor cetățenilor ca, înainte de contractarea unui pachet de servicii turistice, să verifice pe site-ul instituției dacă operatorul economic este licențiat, dar mai ales să verifice dacă pachetul de călătorie este garantat 100%, conform prevederilor OG 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate. 

În cazul în care turiștii constată că legislația nu este respectată, Ministerul Turismului îi îndrumă pe aceștia să depună sesizări pentru a fi luate la timp măsurile necesare.

SURSA: Asociația Tineri Parteneri


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dacă profesorul nu reușește să fie un model pentru elev, trebuie să își schimbe meseria, spune președintele Academiei Române: Dacă profesorii sunt slabi și mediocri și au venit să se facă profesori din lehamite, vor ieși absolvenți slabi, fără nicio voință

Profesorul, văzut ca model fundamental pentru elev, și reîntoarcerea la disciplinele tradiționale, predate diacronic, în logica spațiului și a timpului, au fost mesajele principale ale președintelui Academiri Române, Ioan Aurel…
Vezi articolul

Prefectul Capitalei: Analizăm varianta sistemului hibrid pentru școli, pentru zilele cu vreme severă. Dacă vom decide suspendarea cursurilor, părinții care nu pot ține copiii acasă vor avea o soluție alternativă

Prefectul Capitalei a anunțat în timp ce ședința Comitetului pentru Situații de Urgență este în derulare că „analizăm în acest moment varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă. Știu…
Vezi articolul

EXCLUSIV Profesor universitar din Ucraina: Și eu și toți colegii mei suntem bine, suntem în viață. Eu am plecat din Kiev, cursurile sunt complet suspendate pentru 2 săptămâni / Avem un sistem în care verificăm zilnic dacă toată lumea e în siguranță

Profesorul universitar Igor Zaitsev de la Universitatea Națională Taras Shevchenko din Kiev, despre care am scris săptămâna trecută, a părăsit Kievul și se adăpostește acum într-un sat din apropiere. Când…
Vezi articolul

Trei inițiative pentru crearea diplomei europene, anunțate de Comisie: un proiect de diplomă și două seturi recomandări privind sprijinirea învățământului superior în UE

Trei inițiative de cooperare transnațională între universități au fost anunțate, săptămâna aceasta, de Comisia Europeană, în vederea atingerii obiectivului de creare a unei diplome europene. Potrivit Comisiei, cele trei inițiative…
Vezi articolul

Învățătorii sunt invitați să-și înscrie elevii în programul Școala Siguranței, ediția aniversară: zece ani de lecții despre siguranță, 10 ani de când Tedi le este alături elevilor (P)

Anul școlar 2024-2025 va fi unul și mai interesant pentru elevii de clasa I din toată țara. Tedi a adăugat lecțiilor și activităților cunoscute un plus de dinamism și veselie.…
Vezi articolul

VIDEO Fără telefoane în școli, propune ministrul francez al educației. Nicole Belloubet: Sunt mulți elevi care se uită în pauză, se filmează, iar asta creează perturbări sau distrageri. În timpul școlii, să existe o adevărată pauză de la digital

Ministra Educației din Franța, Nicole Belloubet, a propus oficial ca elevii de gimnaziu să își lase telefoanele la intrarea în școli și să le recupereze la finalul programului, potrivit BFM…
Vezi articolul