Peste 800 de consilieri școlari au dispărut din sistem în 6 luni, conform datelor Ministerului Educației

[jp_post_view]
Foto: © Alexey Emelyanov Eanstudio | Dreamstime.com
În ultimele 6 luni, 850 de consilieri școlari au dispărut din statisticile oficiale, potrivit documentelor consultate de Edupedu.ro. Astfel, în proiectul de HG privind educația timpurie, la nivel național sunt încadrați 2.288 de consilieri școlari, în anul școlar 2022-2023. Tot din datele Ministerului Educației, aflăm că în România erau 3.138 de consilieri școlari pe 28 iulie 2022.

Din cei 3.138 de consilieri școlari aflați în sistem în iulie, dacă îi scădem pe cei 2288 din decembrie, reiese un număr de 850 de consilieri școlari care nu se mai regăsesc în sistem și despre care Ministerul Educației nu spune nimic în nota de fundamentare a proiectului de HG privind educația timpurie, care prevede creșterea numărului de posturi de consilieri școlari.

Singurul eveniment care a avut loc în această perioadă a fost prezentarea noului proiect de lege a Educației, care prevede desființarea Centrelor județene de resurse și asistență educațională – CJRAE/CMBRAE. 

La șapte zile după anunțul desființării CJRAE, s-au strâns peste 13.400 de semnături pentru a împiedica desființarea Centrelor de Resurse și Asistență Educațională și fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, s-a întâlnit atunci cu 1.000 de consilieri școlari, profesori logopezi, mediatori școlari și reprezentanți ai Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională, fără a detalia vreuna dintre propunerile acestora.

Cea mai recentă mențiune a desființării CJRAE vine de la Monica Anisie, președintele Comisiei de Învățământ din camera superioară a Parlamentului, care a anunțat pe Facebook că are „confirmarea din partea ministrei Educației că Centrele de Resurse și Asistență Educațională nu se desființează”, după o întâlnire la Ministerul Educației pe 21 noiembrie 2022.

Actualul ministru al Educației, Ligia Deca, nu a făcut nicio referire la Centrele județene de resurse și asistență educațională pe perioada mandatului său, însă a anunțat că „Legile Educației vor fi repuse în transparență după dezbaterea publică, în cel mai scurt timp, după sărbătorile de iarnă”.

În prezent, unui post de consilier școlar îi revin 1200 elevi şi preşcolari / Vom avea 788 de elevi şi preşcolari la un consilier școlar, daca adunăm posturile noi prevăzute în proiectul de HG / Legea actuală prevede un maxim de 600

Cei 2.288 de consilieri școlari oferă asistență și consiliere pentru 2.751.233 elevi şi preşcolari din învățământul public de masă, ceea ce înseamnă ca unui post de consilier școlar îi revin 1.200 elevi şi preşcolari, potrivit notei de fundamentare a proiectului de HG.  

În legea educației se specifică faptul ca unui post de consilier școlar îi este alocat un număr maxim de 600 de elevi, respectiv un număr maxim de 300 de preșcolari, în cadrul unui cabinet de asistență psihopedagogică.

Proiectul pentru noua lege a educației naționale prevede că norma unui post de consilier şcolar se stabileşte prin raportare la un număr de maxim 500 de elevi, maxim 500 de elevi şi preşcolari sau de maxim 300 de preşcolari. 

Chiar dacă Ministerul Educației va mai angaja 1200 de consilieri școlari, luând în calcul același număr de elevi și preșcolari, 2.751.233, în practică vom avea 788 de elevi la un consilier școlar, departe de ținta de 500 de elevi și preşcolari.

Ministerul Educației înființează 3.750 de posturi în învățământul preuniversitar de stat, pentru asigurarea unui număr mai mare de profesori în cabinete de asistenţă psihopedagogică și pentru educație timpurie, potrivit proiectului de hotărâre de guvern pentru educația timpurie, pus în dezbatere publică pe 16 decembrie. 

Foto: © Alexey Emelyanov Eanstudio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Copiii de peste 14 ani vor fi chemați la consultări o dată pe an de Guvern, Parlament sau alte instituții publice locale, pentru a discuta despre drepturile lor – proiect de lege care merge spre promulgare

Copiii vor fi consultați pe teme de interes în privința drepturilor lor, potrivit proiectului legislativ privind protecția şi promovarea drepturilor copilului, adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional,…
Vezi articolul

ARACIP, agenția care acreditează și evaluează școlile și grădinițele, primește noi puteri, în proiectul legii Deca. Va face toate inspecțiile generale și tematice, va avea birouri teritoriale în fiecare județ și de cel puțin patru ori mai mulți angajați ca în prezent / Inspecțiile de specialitate nu mai apar în atribuțiile inspectoratelor

Inspecțiile școlare generale și cele tematice vor fi realizate de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar, ARACIIP, și birourile teritoriale ARACIIP, instituții nou infiintate care preiau…
Vezi articolul

Percheziții la mai multe școli din județul Timiș și la domiciliile mai multor contabili, bănuiți că ar fi furat din bursele elevilor, anunță inspectoratul școlar / Banii au fost virați în conturile proprii sau ale altor persoane, potrivit unui audit intern al ISJ

Percheziții de mai multe unități de învățământ din județul Timiș și la domiciliile contabililor, luni, 2 iunie, anunță Inspectoratul Școlar Județean, într-o informare de presă. Contabilii sunt bănuiți că au…
Vezi articolul

Eveniment al Fundației Vodafone și Edupedu.ro, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București

VIDEO Profesorii vor construi Școala din viitor și au un rol esențial în folosirea strategică a tehnologiei în educație

Peste 160 de profesori au participat, pe 15 octombrie 2024, la Conferința Națională „Școala din Viitor: Resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu”, eveniment dedicat cadrelor didactice din România.…
Vezi articolul

CNA obligă televiziunile să difuzeze la începutul emisiunilor de tip horoscop mesajul „informaţiile din acest program nu au bază ştiinţifică” / Schimbarea are loc la inițiativa Ministerului Educaţiei

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a adoptat o modificare a Codului de Reglementare în Audiovizual, care obligă televiziunile și radiourile ce vizează emisiuni care conţin horoscop sau numerologie să precizeze…
Vezi articolul