Guvernul României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, a plătit anul trecut peste 585 de milioane de lei pentru unităţile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, potrivit datelor publice de la site-ul instituției. Pe lângă această sumă, guvernul a mai plătit separat cel puțin 145 de milioane de lei pentru Catedrala Neamului, plus alte sute de milioane de lei pentru biserici și lăcașe de cult din străinătate.
În plus, Biserica Ortodoxă și alte culte au mai primit în 2024 alte sume semnificative de la bugetele locale – primării și consilii județene.
Aceștia nu sunt singurii bani de la bugetul central pentru culte. Secretariatul de Stat pentru Culte a avut în 2024 un buget de 1,2 miliarde de lei pentru salariile preoților și personalului de cult în sens larg.
Secretariatul de Stat pentru Culte a plătit cele peste 585 de milioane de lei pentru peste o mie de biserici ortodoxe, greco-catolice, romano-catolice, penticostale și sinagogi de pe teritoriul României.
Pentru ce au fost alocați banii? Reparații, achiziții, restaurări, consolidări, dar și pentru evenimente.
6 comments
Adică 8.000.000 euro pe lună pt TOATE cultele din România care deservesc milioane de oameni.
Cam cât subvenția pt 5 partide cu câteva zeci de mii de membri.
Așadar, pentru Biserici și ALTE lăcașe de cult. La acele ALTE intră multe case de adunare sau de rugăciune ale baptiștilor, penticostalilor, iehovistilor, adventiștilor etc. Dar ideea din titlu și din poză e să arătați cu degetul DOAR Biserica Ortodoxă. Rușine. Fiți atenți că s-a mai strigat cândva vrem spitale și nu catedrale. Nu a fost bine. Fiți atenți că în ajun de Rusalii au mărșăluit curcubeii și repede a venit revărsare de ape in București.
Biserica și școala trebuie să conlucreze, dar voi nu vedeți și nici nu vreți asta…… Păcat.
Subscriu. Ceea ce as mai adauga: au strigat vrem spitale și nu catedrale și a venit…pandemia. Și au avut parte de spitale. Care din păcate au adus multe decese și drame, prin moartea celor în vârstă în mod special (și nu numai).
Bani investiti cel mai cu folos, sau preferati cu acesti bani sa sustinem in continuare razboiul si Ukraina? Pe bune???? Pana unde merge anticrestinismul vostru fratilor??? Extremismul despre care vorbiti este lucratura directa a diavolului l-a care voi ii cantati in struna zi de zi
Si nu avem bani pentru educatia copiilor nostri si pentru cei ce-i formeaza, asa e? Si v-ati gandit sa va scoateti parleala tot de la acestia, nu? Nu-mi sta in caracter sa folosesc cuvinte vulgare, dar o sa va fqutem o greva de o sa va sara impresiile de mari religiosi din cap. Si bine ar fi ca de data asta sa se solidarizeze si parintii cu noi, pentru ca pasul urmator e sa taie la burse, la transport, la investitii, la bugetul si-asa mic al educatiei. Media la burse tot creste in sus, conditiile pentru burse sociale se tot modifica. Oare ce va mai trebuie, dragi parinti ca sa fiti solidari cu profesorul? Credeti ca un profesor obosit, sarac si plin de 7000 de probleme birocratice in cap va fi bun de munca pentru copiii vostri doar pentru ca va ambitionati in ura asta viscerala fata de ei, ura pe care tot ei v-au sadit-o in suflet ca sa va abata atentia de la ce conteaza? Daca o sa dorm cu capul pe masa stand 8 ore in scoala si acasa de la capat si scoala si familie, credeti ca voi fi mai productiv? Dragi parinti, cititi bine articolul si intelegeti ce e de inteles. E vorba de MILIARDE. Cat nu cuprindem noi cu gandul si parte considerabila din cat e deficitul acestei tari.
Cu părere de rău, dar site-ul caută țintit să atace Biserica și profesorii de religie. Faptul ca în alte părți se întâmpla lucruri rele nu vedeți sau vedeți prea puțin. Nu mi se pare mult suma alocată, față de deficitul enorm pe care îl are România. Chiar nu e mult deloc. Dar se dorește a se face rău cuiva, se poate face rău.