Peste o mie de elevi ai Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Buzău învață de o săptămână online. Ei își desfășurau cursurile într-un imobil care nu mai are apă potabilă / Colegiul este în reabilitare de peste 4 ani

1.466 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Peste 1.000 de elevi Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău învaţă de mai bine de o săptămână online din cauză că imobilul unde îşi desfăşoară cursurile nu are apă potabilă, în urma unei avarii, transmite News.ro, potrivit G4Media.ro.

Elevii Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău învaţă de mai bine de 4 ani în spaţiul unui fost liceu industrial, din cauza lucrărilor de reabilitare în care a intrat clădirea-monument a colegiului.

Acum, elevii studiază în sistem online de o săptămână deoarece clădirea în care se ţin cursurile este legată la reţeaua de apă potabilă a unei societăţi care a sistat alimentarea, din cauza unei avarii interne.

Între timp, lucrările la clădirea Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” au fost încheiate, iar până acum municipalitatea a dat mai multe termene până când elevii de la Eminescu ar fi trebuit să revină în imobil, însă niciunul dintre acestea nu a fost respectat, tot timpul ivindu-se câte o nouă problemă.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


2 comments
  1. ce a fost si ce a ajuns unul dintre cele mai bune licee din Buzău. Mă tem că această mutare i a semnat condamnarea la………liceu industrial!!!
    .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Am dat examen de titularizare de 8 ori și de două ori am fost și primul pe județ, dar nu am găsit post de titular decât în 2023. Am 10 ani de învățământ, grad didactic II și acum predau în 3 școli, spune profesorul de istorie Cosmin Florea: Nu ai cum să atragi tineri valoroși în învățământ dacă nu plătești corespunzător

Un profesor de istorie din județul Bacău descrie, într-un interviu pentru Radio România Iași, cât de dificil este drumul unui tânăr către stabilitatea în sistemul de educație. Cosmin Florea este…
Vezi articolul

Principalele direcții europene stabilite și pentru educație în următorul deceniu – digitalizarea, mediul, redresarea post-pandemie și promovarea valorilor comune – pilonii măsurilor legislative dorite de instituțiile UE în 2022

Digitalizarea, agenda de mediu și valorile europene, principalele domenii pe care autoritățile comunitare le au în vedere inclusiv pentru dezvoltarea educației în acest deceniu, sunt prioritățile legislative ale Uniunii Europene…
Vezi articolul