Pfizer va solicita aprobarea utilizării vaccinului împotriva COVID-19 și la copiii de 5-11 ani. Până la finalul anului, va fi gata și un studiu privind vaccinarea cu Pfizer a bebelușilor

1.544 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
BioNTech Pfizer va solicita în următoarele săptămâni aprobarea pentru utilizarea vaccinului împotriva COVID-19 la copiii cu vârste între 5 și 11 ani. Producția este deja pregătită, fiind nevoie doar ca datele studiilor să fie procesate, scrie biziday.ro. De asemenea, compania are în lucru și un studiu pentru vaccinarea copiilor cu vârste între 6 luni și 5 ani. Practic, un vaccin care ar putea intra în schema inițială de vaccinare a copiilor mici.

Doi dintre directorii firmei de biotehnologie BioNTech au declarat într-un interviu pentru Der Spiegel că „În următoarele săptămâni vom prezenta autorităților rezultatele studiului nostru privind copiii de 5 – 11 ani din întreaga lume și vom solicita aprobarea vaccinului pentru această grupă de vârstă, inclusiv aici în Europa“.

Etapele finale de producție au fost deja ajustate pentru a îmbutelia o versiune cu doze mai mici a vaccinului Comirnaty, dezvoltat împreună cu Pfizer, special pentru copii. În prezent, serul este aprobat doar pentru adulți și pentru copii cu vârsta peste 12 ani.

Potrivit BioNTech Pfizer, rezultatele studiului sunt disponibile și trebuie doar procesate și trimise autorităților. Până la sfârșitul anului, sunt așteptate și datele studiului privind copiii mai mici, cu vârsta de peste șase luni.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reintroducerea Deontologiei ca disciplină obligatorie la toate facultățile de comunicare – cerută de profesori universitari și ONG-uri. Apel către ARACIS: Regimul comunist nu a permis existența profesiilor de specialist în relații publice

Disciplina Deontologie trebuie reintrodusă în rândul materiilor obligatorii la toate facultățile de comunicare, de stat și private, cer peste 40 de profesori universitari și reprezentanți ai mai multor ONG-uri. Într-o…
Vezi articolul

Peste 7.000 de elevi din 32 de școli și licee din București învață anul acesta în containere modulare, peste 200 de școli și licee au program în 2 schimburi, iar în 14% dintre școli orele și pauzele sunt mai scurte

În 32 de școli și licee din București 7.400 de elevi învață în containere modulare în acest an școlar 2025-2026, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației trimis în Parlament în…
Vezi articolul