Pentru profesori, plata cu ora se va raporta la timpul total de lucru, adică 40 de ore pe săptămână, după cum prevede planul de guvernare propus de premierul desemnat Ilie Bolojan. Măsura vine pentru a se evita situația în care o oră la plata cu ora costă mai mult decât o oră din norma didactică, potrivit documentului.
„Plata cu ora se va raporta la timpul total de lucru (40 de ore pe săptămână), pentru a se evita situația în care o oră la plata cu ora costă mai mult decât o oră din norma didactică”, se arată în documentul citat mai sus.
Iată ce prevede planul de guvernare în privința modificării normei didactice din educație:
- Creșterea numărului de ore de activități didactice în învățământul preuniversitar, minimum până la nivelul valorii medii la nivel european/OECD. Ministerul va face o analiză și va diferenția aplicarea în funcție de mediul de lucru, ciclul de educație și de fragmentarea normei la mai multe unități școlare.
- Creșterea limitării legale a normei didactice în învățământul universitar, de la 16 la 18 ore convenționale, pentru a susține universitățile să se încadreze în bugetul alocat.
- Analiza degrevărilor de normă și acordarea lor, de regulă, din timpul nondidactic al normei.
- Analiza numărului efectiv de ore, raportat la numărul normat de ore din cadrul unui post didactic.
- Plata cu ora se va raporta la timpul total de lucru (40 de ore pe săptămână), pentru a se evita situația în care o oră la plata cu ora costă mai mult decât o oră din norma didactică.
În prezent, normele metodologice din 30 august 2018 reglementează salarizarea prin plata cu ora pentru profesori. Potrivit documentului, pentru calculul tarifului la plata cu ora aferent posturilor didactice de predare/catedrelor vacante/rezervate se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător. La salariul de bază se aplică, după caz, și sporurile.
Articolul 9 – (1) Calculul pentru plata cu ora se raportează la norma didactică de predare-învățare-evaluare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă prevăzută la art. 262 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Pentru calculul tarifului la plata cu ora aferent posturilor didactice de predare/catedrelor vacante/rezervate se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător. La salariul de bază se aplică, după caz, următoarele sporuri: indemnizație pentru învățământ special, indemnizație pentru zone izolate, spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, spor pentru predare simultană.
(3) Tarifele orare din învățământul preuniversitar se calculează prin raportarea salariului de bază calculat conform alin. (2) la numărul de ore aferent normei didactice de predare, astfel:
a) 1/72 pentru norma didactică de 18 ore pe săptămână;
b) 1/64 pentru norma didactică de 16 ore pe săptămână în învățământul special;
c) 1/96 pentru norma didactică de 24 de ore pe săptămână, învățători, antrenori din palatele și cluburile copiilor, profesori de instruire practică și maiștri-instructori;
d) 1/80 pentru norma didactică de 20 de ore pe săptămână, învățător-educator, institutor-educator, profesor-educator, maistru-instructor și profesor de instruire practică în învățământul special;
e) 1/80 pentru profesori pentru învățământul primar, învățători, institutori învățământ primar;
f) 1/100 pentru profesori pentru învățământul preșcolar, educatoare, institutori învățământ preșcolar.
(4) Pentru activitatea de dirigenție efectuată de personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau determinată, cu normă întreagă sau cu timp parțial, cu cel puțin jumătate de normă de bază, în una sau mai multe școli, majorarea corespunzătoare se calculează la nivelul prevăzut pentru norma întreagă, la unitatea unde efectuează activitatea de dirigenție.
(5) Personalul didactic de predare care prestează activitate de dirigenție și care își desfășoară activitatea didactică în baza mai multor contracte individuale de muncă poate desfășura activitate de dirigenție doar în executarea unui singur contract individual de muncă.”
Potrivit grilei de salarizare, un profesor cu studii de lungă durată (grad didactic II, vechime între 20 și 25 de ani) are salariul de bază de 5854. Dacă ne raportăm la formula de mai sus, tariful orar se calculează astfel: 1/72 raportat la salariul de încadrare. Salariul de bază, fiind 5854, se împarte la 72 și se obține suma de 81.30 lei. Salariul net, în mână, este doar 58% din salariul brut, adică 47,154 net. La această sumă se adaugă și sporurile.
Informații de context
Amintim că salariile profesorilor și ale angajaților din educație sunt înghețate în anul 2025, deși profesorilor le-au fost promise creșteri după greva istorică din mai-iunie 2023, pe o nouă lege a salarizării amânată de atunci.
Ultima majorare a salariilor pentru profesori a fost în vara anului trecut. Pe 1 iulie 2024, Edupedu.ro a scris că aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată cu noile majorări de la 1 iunie. Este vorba despre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023. Aceasta prevede că, la 1 iunie 2024, salariile pentru profesori vor fi cele din grilele aprobate de Executiv la finalul lui 2023.
La sfârșitul lunii decembrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță de urgență care stabilește salariile din învățământ de la 1 ianuarie 2024.
69 comments
Care a fost idiotul care a ”constatat” ca la PO se plătește dublu??? Vreau să-l trimit înapoi în clasa pregătitoare că habar nu are de aritmetica elementară.
Din ce văd eu, până acum, dnl ministru, cu toată pregătirea domniei sale în psihologie, nu a reușit decât să învrăjbească și mai mult părinții, să ne împartă în două tabere când, de fapt, concursul părinților este unul din lucrurile esențiale care, din păcate lipsește învățământului românesc..
S-a scandalizat toată lumea că profesorii nu stau 8 ore în școală, că au vacanță 3-4 luni pe an, dar nu a ieșit nimeni, să explice (pe înțelesul tuturor) cum stau lucrurile cu adevărat. Că cele 4 ore sunt completate de supravegheri în weekend (voluntare), de excursii (în care stai și peste 12 ore, de cele mai multe ori tot în weekend și ele), de ședințe și consiliere cu părinții numai după ora 18 (că doar atunci pot ajunge domniile lor), de corectări, decupări, planificări, raportări, consilii și comisii și lista poate continua.
Nu a ieșit nimeni să explice ce înseamnă gratuitatea învățământului (care se aseamănă în mare parte cu cea din sănătate, dar acolo nu se scandalizează nimeni că nu primește toate medicamentele, hârtiile și procedurile gratuit, deși se plătește separat CASS), să explice că școlile nu au fonduri nelimitate pentru hârtie (coli albe, hârtie colorată, hârtie igienică, șervețele), tonere, markere, platforme educaționale, diplome, premii, detergenți, săpunuri și multe alte consumabile, fără de care statul în școală după plecarea elevilor este inutil, ba chiar incomod pentru că nici de spațiu nu dispun multe școli.
Ani de zile s-au luptat profesorii să scadă numărul de elevi la clasă, iar acum se dorește creșterea lui, evident tot pt restrângere, dar dnl ministru nu realizează ce înseamnă o clasă in care ai 1-2 elevi cu CES declarați și alți 3-5 nedeclarați, bineînțeles fără profesor de sprijin și, cel mai probabil, cât de curând și fără însoțitor pentru că bursa pt boală (care era un ajutor pt mulți) va disparea și ea.
Cât despre partea concediilor este foarte ușor să vorbești, mai ales când poți beneficia de concediu oricând dorești, nu doar în perioadele supra aglomerate și la suprapreț, dar mai ales când nu ai nici cea mai mică idee despre cum funcționează lucrurile în învățământul preuniversitar, cu lipsuri cu duiumul, neajunsuri și presiuni din toate direcțiile, în care se face o confuzie uriașă între concediu și activitate.
Observ că dnl ministru nu a facut nimic altceva decât să comenteze activitatea colegilor lui, dar ca părinții, de după gardul școlii și am convingerea că dacă, prin absurd, s-a consultat cu cineva, acei cineva sunt magnificii experți în educație, proveniți tot din distinsul mediu academic și școliți bine de tot din cărți, dar fără nicio oră de predat sau de activitate în instituțiile de învățământ preuniversitar.
Rușine dnl ministru că loviți și vreți să scoateți castanele din foc cu mâinile oamenilor dvs.! Îmi păreți doar un alt serviabil, dispus să spuneți oricând „da, șefu’!” , doar să țineți de funcție și îmi amintiți de vorba aceea românească în care cineva ajunge împărat și are grijă, mai întâi de mama lui…
Pe salariul maxim in grilă al prelungitilor „pe viață” de 62,5+++ femeile și 65+++ bărbații, cu gradul I și gradații de merit, peste 10000 lei lunar in mână, s-ar putea plăti tot atâția debutanți care participă anual in van la examene fiindcă nu au post, cu salariul jumătate. Iar septuagenarii zglobii să fie supuși evaluare pe tehnici digitale, tehnici de predare moderne, sau să facă naveta la plata cu ora(pe calculul actual raportat la 40 ore) pe sate sau unde nu se ocupa posturi, dacă așa vor, SA STEA veșnic.
Ce vorbești? Sau ești frustrat pentru că ai ales o specializare ”vorbăreață” unde e clar supra producție de cadre didactice(Filo) și nu sunt posturi?
Adică pe mine mă cheamă din pensie pentru că NU sunt profi de fizică, chimie, mate? Păi cui să dea acele ore dacă NU sunt profesori? Profesorilor de Engleză? :))))))))))))))))))))) LOL
Mai gândim și noi un pic?
Ca și în alte situații, sunt convins ca mesajul nu ca fi publicat.
Totuși, autorului acestui articol, precum și celor care i-au furnizat informații false, le recomand să verifice informațiile înainte de a le publica. Altfel, acest gen de articole nu face decât sa discrediteze anumite categorii de bugetari, în cazul de fata educația.
Cum puteți spune ca o ora desfășurată la „plata cu ora” costa mai mult decât o ora didactica obișnuită, în condițiile în care raportul este tocmai pe dos, iar valoarea acestui raport este ridicata, fiind diferita, de la o universitate la alta?!
Cand platesti in invatamant ora de predare sub salariul unui spalator de vase in Europa sper ca astepti o calitate corespunzatoare!
😀😀😀😀
Domnule ministru, sunteți pe lângă
Sunt ore neacoperite la Matematică, Fizică, și Chimie în județe care au centre universitare . Anul acesta orele au fost acoperite de studenți. Ce vă faceți cu orele care rămân în orașe mici sau la sate?
„România educată „🤣🤣🤣🤣
Constat ca in MAI sau sănătate nu au fost înjumătățite veniturile din gărzi sau alte ore suplimentate. Depinde de noi daca mai acceptam sa ținem ore suplimentare.
Comparați cât primește un sudor sau lucrător la Mega Image pe ora cu cât primește un asistent pentru ora de laborator.
În acest moment plata este de aproximativ 30 de lei pe ora. Și dacă speli parbrize în intersecție tot câștigi mai mult. Educație e praf și o vor distruge și mai tare. La fel și la cercetare, pentru că sunt o mână de directori cu salarii nesimțite s-au gândit să taie din bugetul cercetării.
Dar măsuri de combătut evaziunea fiscală nu am auzit. Poate de impozitat afacerile bisericii?
dar tu lucrezi ca un sudor….în soare la 30 grade …nu ar trebui să faci comparații fiecare meserie e grea…ești liber dute ca sudor
30 de lei ora este obscen de mult. Ca de obiciei voi profesorii traiti in lala land.
Serios, un zilier cu 4 clase primește banii ăștia la țară, în locuri în care ai fi mirat că există viață. Sper că ai fost sarcastic.
Asistăm și la îngroparea învățământului. Felicitări. Deci Uniunea Europeană chiar ne vrea proști. De parcă nația asta nu e super proastă . M-am convins. Suntem sub orice critică. Cu tot . Dar mai ales ca oameni. Nu mai avem dreptul nici la educație…aia vai de ea. Dar era. Acum…școlile se vor închide una câte una că nu mai sunt profesori. Bun așa. România, nație dispărută. Condoleanțe.
Și de ce marii sau micii rectori mai mult sauaimputin penali. cu dosare penale prescrise. foști miniștri și educației nu au făcut,-o , până acum
Un posibil răspuns: că să deturneze acei bani spre clasa politică, sau pe alte activități economice” neortodoxe”
Media pe OECD este de 930 de ore pe cadru didactic de invatamant primar pe an. La 36 de saptamani de scoala asta inseamna un pic peste 21 ore/saptamana.
Alte date, pentru context: in alte tari sunt ceva mai multe saptamani de scoala. Deci ar iesi in medie ceva mai putin. Dar, intradevar, Romania este sub medie la ore didactice pe samptamana.
Mai interesant este ca Romania este campioana la numarul de elevi pe cadru didactic cu 18.7. Media Europeana e 13.4. Adica in rest, clasele sunt aproape la jumate.
Alta observatie: cu exceptia Irlandei Romania aloca cel mai mic procent din PIB, din UE pt educatie. In Romania este ceva peste 3.0 % fata de o medie de 4.7 in UE.
Concluzie: in Romania nu sunt suficiente spatii de invatamant si fara bani, s-au facut clase cu multi elevi. La o clasa mare consumul nervos e mare si atunci s-a facut norma mai mica. Consumul nervos e mai mare si la elevi si atunci anul scolar e mai scurt. Creste-l pe unul si lasa-le pe celalte la fel si se „rezolva” tot.
Ce se va intampla: e criza, e mai greu acum sa iti schimbi jobul. Deci tendinta initiala e sa accepte. Profesorii de STEM isi mai gasesc de lucru si vor pleca incet, incet. Pentru restul, directorii (care au candidat voluntar si vor sa isi pastreze job-ul) vor face presiuni pana situatia va pocni.
Norma didactica nu trebuie sa creasca!
Mai intai sa vedem reforme care functioneaza de 2-3 ani si dupa putem discuta.
Calculul trebuie sa fie pe saptamana de lucru, la 18 ore pe saptamana este un volum mare de lucru. Cu cat ai mai multe clase cu atat este mai greu pentru ca ai multe lucrari de corectat, lectii de pregatit, etc. Aici este diferenta pe care multi nu o inteleg dintre profesorii de matematica si cei economie. Daca ai 3-5 ore pe saptamana la o clasa atunci vei avea 4-5 clase, dar daca ai 1-2 ore pe saptamana poti 10-14 clase. Asta inseama mai multi elevi cu care interactionezi pe saptamana.
Super, așa trebuia demult făcut sa nu se mai îmbuibe șmecherii și rubedeniile cu ore suplimentare pe care nici nu le fac.
In timp ce alții nu aveau cum să-și completeze norma.
Unii nu făceau nimic sau erau degrevați și de sarcini că au vezi doamne foarte multe ore in plus. Dar le plăceau banii. Nu-i obliga nimeni sa ia ore in plus. Nu sunt profesori , nu-i nimic că se găsesc suplinitori se pot și reduce din ore tăia din ele, multe fiind inutile pe la fizica chimie.
Sunt înscriși la titularizare vreo 25 000 de candidați și încă pe atât se vor înscrie și în toamna pt suplinire.
Stați liniștiți că nu plânge nimeni după cei care erau plătiți pe 1,5-2 norme și lipseau la clasa. Dar la lăcomia lor vor lua ăștia ore suplimentare PCO și dacă vor fi plătite mai slab.
după ce ești prost,mai faci și valuri! Ai predat macar o ora în viața ta ca sa vezi cum este?? Sunt facultăți in care fizică și chimia sunt discipline obligatorii( medicina,farmacie,politehnica..etc) La facultate aprofundezi și fără abc-ul disciplinei nu o poți face!
Sunt zeci de ore la plata cu ora! dar nu la specialitățile vorbarețe! Acolo unde chiar trebuie să știi carte. Formule, teoreme, demonstrații, deci acolo unde chiar folosești creierul
A da din gură știe toată lumea . Ce să faci dacă ai ales o specializare ușoară? Suporți consecințele !
Corect!Sa vedem dacă mai vin pensionarii sa ia ore cât mai multe sau cei cu pile.
Foarte frumos vorbiti! Judecati din astea putem emite si noi:”Unii nu-si pot stapanii propriul copil si ne dau lectii” Veniti in invatamant si aratati cat sunteti de meserias
Asta va pune învățământul tehnplogic în cap. Majoritatea profesorilor și maistrilor instructori sunt pensionari la plata cu ora, care pur și simplu nu vor mai veni.
La Ministerul Transporturilor nu sunt tăiate fonduri. E nevoie mai mare de autostrăzi decât de profesori!
Dar de ce nu se pune nicăieri în lege despre munca unui profesor care ține și management de catedră,că nu numai dirigenția ar trebui plătită.Nu va mai veni nimeni la plata cu ora…oricum se anunță o vacanță prelungită,că și așa începea prea devreme în 5 sau 7 septembrie acest an școlar..așa că va fi grevă generală.
nu va mai veni nimeni la plata cu ora…oricum se anunță o vacanță prelungită,că și așa începea prea devreme în 5 sau 7 septembrie acest an școlar..așa că va fi grevă generală.
Nu va fi nicio greva dar cred ca liderii de sindicat trebuie schimbați. Nu ne-au reprezentat corect și nu au fost cinstiți cu noi,cei care ii ținem acolo,în acele scaune.Sa plece acasă!Vrem alții care sa tina cu noi,care sa vrea sa își facă treaba și care sa nu ne vândă.
Ideea ca toate orele în plus față de norma de 18 să fie ținute în contul celor 40, adică gratis. De exemplu, unii vor avea 30 ore pe săptămână, 12 gratis alții, chipurile au proiecte (pe bani), cursuri etc. Va fi scandal, sau, de ce, nu, grevă când nu interesează pe nimeni, în septembrie, ceea ce ar fi perfect,. O lună-două fără salarii deloc și prelungirea anului școlar să se recupereze vara
„Plata cu ora se va raporta la timpul total de lucru (40 de ore pe săptămână), pentru a se evita situația în care o oră la plata cu ora costă mai mult decât o oră din norma didactică”.
Bolojan încurcă norma didactică cu timpul de lucru. Deci nu poți plăti mai puțin pe ora de predare „la plata cu ora”
Norma didactică reprezintă numărul de ore predate săptămânal. Pentru fiecare oră de predare profesorul alocă timp (de lucru) pentru pregătirea ei. Aici intră și corectarea lucrărilor, evaluarea referatelor, proiectelor elevilor completându-se astfel până la 40 de ore/săptămână.
În opinia mea, nu poți plăti doar ora de predare. Trebuie plătit și timpul alocat de profesor pentru pregătirea/susținerea orei respective de predare. Nu doar ora în sine.
Bolojan e paralel cu sistemul de plată în educație.
Ce pretentie de gândire sa avem de la un bolovan cu niste bolovani dupa el?
Vai de capul vostru ! Lasati profesorii -n pace! Impozitati venitul Bisericii, doar ati vazut ce coifuri aurite si împodobite au preaînalții, cu cât costa unul , hraniti 100 de copii o saptamâna. Taiati pensiile speciale, oare de ce sunt speciale? Ce ăia au 100 de facultati, nu tot una? sau au muncit în toxicitate, conditii foarte grele, sau ce? Bolovanilor , treziti-va la realitate!
Bine face Bllojan. La cât stau profesorii în scoala, adică jumătate de norma a oricărui bugetar ar trebui plătiți doar pt timpul efectiv petrecut în scoala. Fug repede acasă unii la relaxare, altii fac meditații. Nimic n-ar face, învățați ca pe timpuri, pai s-au dus acele vremuri, trebuie scoase aceste fumuri din capul lor.
Nu mai ia 5000 și ia 3000.Tot nu vor renunța, ca le iese banul!
Foarte bine!Doar pentru chestia asta nu voi mai zice nimic de ei.Cea mai buna idee de pana acum!Ii susțin!
Să vă spălați cu măsura voastră pe cap, analfabeți guvernanți! Să luați voi orele suplinite, că poate că nu aveți cu ce să vă cumpărați pâine, mizerabililor!!!
Nu poti obliga in toamna un om sa munceasca suplimentar fara acordul lui. Intrebare: Cu cine or sa faca acele ore? De multe ori le ia profrsorul care oricum face naveta 4 scoli sau la 200 km pentru propria norma. Scenariul cel mai optimist este cel in care un calificat din scoala sau cerut la ISJ le ia asa cum sunt, prost platite. Va garantez ca la ce presupune acum asta titularul din scoala sigur nu le mai ia, ca nu munceste cu ziua ca sa fie platit ca atare. Calificat nu se va gasi. Se va apela la pensionari si necalificati care sunt disperati. Halal reforma, halal educatie. Sa vedeti rezultate la BAC si EN la matematica si romana facute cu profesor de sport sau de agronomie.
Dumneavoastră, domnule Gigel „or să facă”, ce rezultate ați avut la BAC la limba română?
House, 10 la scris si 10 la oral. Observa mai atent nuanta regionalistica si modul ipotetic. Vei intelege cu siguranta de ce am folosit aceasta forma in respectivul context. Nu te da mai rotund decat esti si nu jigni gratuit fara sa cunosti omul.
Cat e acum o ora suplimentara? 60-70 lei?
Cat devine? 20-30 lei?
Va fi bataie pe orele suplimentare! 🙂
Este o aberatie si nu cred ca sindicatele ar accepta. Un cadru didactic care suplinește un post vacant prin plata cu ora preia nu numai activitatea de predare la clasa dar și celelalte activități conexe: pregătire, planificare, corectura lucrări de control, examene, etc. adică tot ce întra în celelalte activități normate la 40 ore pe săptămână. Deci 18 ore la clasa inseamna 40 ore pe săptămână total activități. Numai cine nu a lucrat în învățământ nu știe acest lucru!
Sa refuzam plata cu ora, sa aduca suplinitori.
Si suplinitorii sunt cadre didactice calificate! Poate chiar mai pregătiți decât acei titulari care se au titularizat in școală.
BRAVO!
Sa mai vad eu cum va mai luati jumătate de norma la plata cu ora, peste norma.
Sa mai vad eu cum directorii isi iau la plata cu ora, discreționar.
Se vede ca este o gandire solida la baza.
Daca scade plata cu ora, la care se platea impozit, vor creste meditatiile fara plata impozitului. Punct ochit, punct lovit.
Adică vor fi ore mai scumpe si ore mai ieftine.
Dar ce cele din PCO sunt de calitate mai slabă?
PCO e doar denumirea juridică a aceleiași prestații profesionale.
Mulțumim BOC!
Scuze, Bolojan!
Ia nu va mai plângeți atata. In perioada dinainte de 1989 cand norma didactica era cam cât vrea Bolojan acum si-n plus erau posturi ținute la „plata cu vorba”, adică erau trecute la plata cu ora , dar niciodată nu s-au plătit de prin 1980/81. Si in plus câștigați si puncte la pensie. Eu eram asisten si-n vremea aia aveam 6-8 ore săptămânal la „plata cu vorba”
Ce-ți pasă, ti-ai trăit traiul, ți-ai mâncat mălaiul. Acum, după tine, potopul.
pai din aceasta cauza a căzut comunismul domnule ( sau dacă va place mai mult – tovarășe) profesor , pentru ca deși se spunea ” nici pâine fără muncă nici muncă fără paine” nu se respecta nimic , se muncea pe bani putini sau gratis și alții aplicau” noi ne facem ca muncim iar ei se fac ca ne platesc”.Banul este cel care face transferul de valoare și reflectă importanta activității de care are nevoie societatea. Vrei calitate ? atunci plătești bine pe norme echilibrate , vrei cantitate atunci renunti la calitate dacă nu crești plata proporțional cu cantitatea ceruta.
Habar nu ai cum era în învățământul preuniversitar. Orele suplimentare se plăteau înainte de 1989 ca și până în. prezent.
Și nimeni nu-și bătea joc de profesori cum o face psihiatrul neamului de o jumătate de an încoace. A promis că nu va mări norma didactică și acum a întors-o: se va documenta cum e în Europa.
Păi mai documentează-te, dom’le ministru , odată! Doar vorbești ba așa, ba așa. Vei afla, dacă vei putea înțelege, fiindcă o tot ții cu poncife, cu analfabetismul funcțional, că sunt țări și 16 ore săptămânal, și cu 13 (!), dar media este de 17-18, ca și în România.
Citește, documentează-te odată, domnule ministru, că d’aia ești ministru, și vei afla, din Raportul OCDE pe 2021, ca „România se încadrează în norma didactică medie europeană. Dar îți convine să ne ții în șah cu tot felul de amenințări, ca să spui că vei salva „țărișoara noastră, România! cu normele profesorilor. Și multe, multe altele. Gata, ai reușit, ai fost numit ministru. Lasă-ne și pe noi să răsuflăm puțin!
Și în acest răstimp citește, în chip funcțional, legislația europeană și mai ales pe cea românească de 1900 încoace. Vei afla că la 1912 norma didactică era pentru începători de 15 ore, iar de la 15 ani vechime era de 12 ore! Iar salariul pentru un începători era, la valoarea de atunci, 450 de lei, iar ora suplimentară era 50 de lei, nu a nu știu câtă parte din 40 de ore săptămânale. Și era și atunci tot un guvern liberal. Și au venit crize și atunci, a venit războiul mondial, dar nu au modificat legea, ca în bătaia de jos de acum, chipurile pentru a salva țara cu salariile profesorilor!
da tare mai urâți profesorii, tovarăși guvernanți!
Diversiune marca QX, bolovan, un mare nesi…! Lui nu-i pasa, de fapt, de educatie! In Oradea, pe el il intereseaza doar salarii mici cu liecee duale de toata jena!!!
Marca Frankenstein, așa a denumit învățământului preuniversitar românesc, în Raportul QX, program de guvernare! „Sindromul Frankenstein”! Halal „metaforă”, halal stil științific de a vorbi tocmai despre sistemul de învățământ, o întreagă umanitate vie, în care interacționează peste două sute de mii de profesori, trei milioane de elevi și un număr aproape dublu de părinți.
Multumesc pentru informatie!Un mesaj prețios si util.
În UBB plata cu ora este 18.5 lei net. Gândiți-vă puțin la asta. 18.5 lei. Net. O oră de muncă în cea mai prestigioasă universitate din România. David nu
Bun! pai cred ca ne-am lamurit pe deplin cu voi. Era evident ca veti incepe cu profesorii, nu? Dupa 35 de ani in care profesorii au fost platiti execrabil, mizerabil, cum putea sa tina minunea de a fi platiti cat decat decent (nu bine!) mai mult de 1 an! Cu siguranta nu veti schimba nimic cu adevarat important si toti ceilalti vor ramane cu salariile si pensiile grase nemeritate. Veti distruge tot ce mai ramasese cat de cat bun in invatamant. Penibil start! Cu noile asa zise „Planuri cadru” si cu tot ce se vehiculeaza va fi haos .
Stimați profesori,
Propun să lăsați câteva ore de psihologie la plata cu ora, pe noua formulă propusă de dl. ministru David, și câteva de matematică pentru dl. președinte Nicușor Dan. Problemă rezolvată, nu?
Sau poate că le rămân toate…
Fizică, Matematică, Informatică, Științe.
Și ore tot nu sunt. Cât mama n*ibii să mă mai convertesc? M-am convertit de m-am făcut pretzel. Prost eu, că am rămas la științe exacte. Trebuia să mă duc la psihologie, religie sau sport – de acolo nu mai aveam nicio problemă în prezent.
8 ore pe zi 5 zile pe săptămână e mult ?
cat mai e ora de meditații?
Refuz atunci plata cu ora, sa stea bolojoan 🙂
Este incredibil sa propui asa ceva,cand tocmai acum cateva zile acelasi ministru al educatiei ca si acum a spus in discutia cu sindicatele ca nu se pune problema de marire a normei didactice.Este incredibil cum se amana iarasi intr-un viitor indepartat o finantare mai solida a educatiei.Este penibil salariul oferit unui profesor debutant fata de alte cateogorii socioprofesionale si sa mai pretinzi si asemenea masuri.Este penibil faptul ca de atatia ani statutul economic al profesorului debutant a ramas acelasi,salariul fiind un pic mai mare fata de cel minim pe economie
Este penibil să nu lași spațiu după virgulă sau după punct!
House, esti penibil tu sa iesi la vanatoare de virgule numai ca sa arati cat urasti tu TOTI profesorii.
In invatamantul universitar unde rectorii au preferat sa nu afecteze personalul administrativ (supradimensionat) si sa nu reduca diverse sporuri acordate preferential, in detrimentul cadrelor didactice (care ii incurca teribil…mai bine transforma universitatile in SRL-uri si rezolva problema) marirea normei la 18 conventional este o masura aberanta….va duce la sufocarea cu ore a asistentilor si lectorilor care nu pot sa mai aiba in vedere si alte activitati care sa ii ajuta sa promoveze (scrierea de articole, carti) precum si la scaderea calitatii actului didactic….esti nevoit sa predai materii noi, pe care nu le stapanesti, si n-ai cum sa le aprofundezi… Hai mai bine sa mai reducem din posturile de conducere…Sunt familii de universitari in zona de conducere care pleaca cu 10.000 euro net lunar acasa…Hai sa mai reducem si deplasarile externe decontate din fondurile proprii ale universitatilor si sa redirectionam banii catre actul didactic.
La plata cu ora se adaugă vechimea, gradul did s.a. nu este la egalitate cu prof.debutant !
Se dublează și salariul ? Sau ne căutăm alte joburi ???
Hai, că deja sunteți ca cerșetorii de la Unirii. Nu se dublează nimic, căci din cauza voastră și a altor bugetari puturoși, suntem în faliment, ca țară. Demonstrați că meritați acele salarii duble, munciți pentru acele salarii duble și apoi stăm de vorbă. Ca să înțelegi: bugetar = acea persoană care este în slujba cetățeanului și voi, ca profesori la stat, sunteți în slujba elevilor și a părinților lor, iar asta înseamnă să vă faceți treaba la clasă așa cum trebuie, fără ca elevii să facă meditații cu voi.
dacă elevi sunt cum sunt și nu ajung în clase potrivite , SC Profesionala,SC Ajutătoare aproape inexistente Liceusunt duși după cum cred părinții care și ei sunt cum sunt Parlamentari secretari și alte categorii
Drept cine te crezi tu să judeci profesorii in corpore ?
Ia vezi tu, caută să judeci categorii precum judecătorii, medicii etc. Dacă tot discutăm de salarii ocupaționale. Vezi-ți lungul nasului. N-ai vrea tu ca toată lumea să muncească pe nimic? Ba să mai aducă și bani de acasă să plătească statului dările. Îngustă gândire ai!
1. Meditatiile sunt cerute de parinti care vor ca copii lor sa se diferentieze de medie. Poate ca nu e clar: admiterea la liceu e un concurs, la facultate la fel. Nu sunt evaluari in care toata lumea trece. Unii intra, altii nu. Meditatiile sunt cerute de parintii care vor ca odraslele lor sa intre in fata altora. Vreti sa desfiintati meditatiile: desfiintati liceul si universitatile.
2. Bugetar nu inseamna in serviciul cetateanului, in conditiile impuse de acesta. La fel cum un instalator privat are un tarif ales de el, nu impus de client; tariful optim este la intersectia intre cerere si oferta. La fel si salariile bugetarilor. Un cleint care ofera prea putin pentru o lucrare de instalatii risca sa ramana cu teava sparta.
3 Rolul bugetarilor. Bugetarii fac lucruri pe care privatii nu le considera eficiente economic (aducatoare de profit) si nu le fac. Sanatatea, armata, justitia, securitatea si educatia nu sunt aducatoare de profit si atunci privatii nu le fac. Fiindca societatea are nevoie de toate astea, statul ia taxe si le finanteaza el. Daca vreti un exemplu: in lipsa justitiei garantata de stat, functioneaza doua institutii private: mafiile si legea talionului. Inteleg ca preferati aceasta varianta. Mult spor!
Hai sa nu mai înceapă școală de loc! Ca și asa le umple părinții buzunarele la meditații de spaima ca nu iau copiii examenele!Hai sa ne apucăm și de treabă, în speranța că vor fi rezultate mai bune!
Eu las alea două ore în plus (pe care nu le poți rupe, că așa-s planurile cadru, dar cui îi mai pasă), să văd cine le ia. Că la plata cu ora eu nu le vreau.
Ăștia-s duși cu capul. E oră pe oră, nu primești mai mult pentru o oră la PCO față de o oră din norma directă. Nu există ”depășiri” la salariu din cauza ei. Dar vreți aceeași muncă pe jumătate din preț, nu?
NU. Luați-vă cele două ore, dați-le cui vreți (necalificat, dacă vreți să măriți norma, nu va veni nimeni de la 50km distanță pentru două ore) și faceți o superbitate de reformă. Succes.
David, nu credeam că se poate mai prost decât Câmpeanu sau Deca, ne-ai demonstrat că se poate întotdeauna mai rău.