Platformă destinată cercetării de mediu și observării Pământului, lansată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

186 de vizualizări
Sursa: UBB
O platformă dedicată cercetării europene privind compoziția atmosferei și schimbările climatice a fost lansată, săptămâna aceasta, de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Instituția spune că este vorba despre un „obiectiv de interes major pentru segmentul de observare de la sol din programul European Space Agency de observare a Terrei.

Potrivit unui comunicat UBB, platforma, numită ACTRIS-UBB devine „o facilitate clujeană și națională a infrastructurii pan-europene de cercetare ACTRIS-RI”.

Ea include facilități de observare de la sol, laboratoare asociate și centre de date (conectabile și cu Supercomputerul UBB) care contribuie semnificativ la activitățile de observare a Pământului. Trei clădiri noi, interconectate, au fost construite specific pentru aceste facilități, potrivi UBB, care precizează că acestea găzduiesc 7 laboratoare de cercetare, investiția totală fiind de aproximativ 5,6 milioane Euro.

Directorul proiectului este decanul Facultății de Știința și Ingineria Mediului, Nicolae Ajtai.

  • Rectorul UBB Daniel David este citat în comunicatul de presă spunând că „platforma ACTRIS-UBB (1) conectează UBB și orașul la infrastructura națională și țara la infrastructura europeană ACTRIS-RI și la programe ale European Space Agency, (2) aduce o componentă fundamentală de sănătate a mediului în programul nostru mai general – InfoBioNano4Health – și (3) completează profilul UBB ca un Hub internațional al sustenabilității și schimbării climatice, Catedra UNESCO de profil fiind de asemenea organizată în țară la UBB.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Horia Iovu, consilier al premierului Ciolacu și profesor la Politehnica București, printre câștigătorii Galei Cercetării Românești, în care au fost acordate premii în bani mai multor cercetători cu rezultate notabile / Premii speciale pentru rectorii Mihnea Costoiu și Daniel David

Horia Iovu, consilier al premierului Marcel Ciolacu și profesor la Politehnica București este printre câștigătorii Galei Cercetării Românești, ce a avut loc marți, 27 februarie. El a primit premiul pentru…
Vezi articolul