PNL are patru lideri suspectați de plagiat în funcții înalte în stat / Scandalurile tezelor de doctorat ale premierul Ciucă și miniștrilor Bode, Cîmpeanu și Roman au zguduit PNL în ultimul an / Roman și Cîmpeanu se întorc în prima linie politică

327 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos
PNL a promovat patru lideri suspecți de plagiat în funcții înalte în stat, de la premierul Nicolae Ciucă, liderul Executivului, la cei trei miniștri sau foști miniștri ai săi, Florin Roman și Sorin Cîmpeanu (care și-au dat demisia în urma scandalurilor publice) și Lucian Bode care rezistă în ciuda presiunilor publice, scrie G4Media.

Scandalul tezelor de doctorat ale acestora au zguduit PNL de când a ajuns la guvernare cu PSD. Liderii social-democrați chiar au întrebat în declarații publice de ce ”plagiatorul Bode” mai este în funcție. Spre exemplu, G4Media a arătat cum s-a ajuns în situația în care social-democrații cer public demisia acestuia și a altor miniștri PNL.

În acest context, luni seară, sursele G4Media au confirmat că cei doi miniștri liberali care au demisionat în urma scandalului plagiatelor, Sorin Cîmpeanu (Educație) și Florin Roman (Cercetare și Digitalizare) nu numai că se întorc în prima linie politică, dar la cel mai înalt nivel.

Astfel, Florin Roman este susținut de liberali pentru funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților și Sorin Cîmpeanu pentru funcția de vicepreședinte al Senatului.

Florin Roman este primul ministru din Guvernul Ciucă plecat în urma scandalului de plagiat, în decembrie 2021. Acesta a demisionat după ce Libertatea a publicat o investigație care a demonstrat că Roman și-a trecut în CV o diplomă inexistentă: licența în economie la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj. UBB a arătat că Roman nu este licențiat al universității, ci a primit o diplomă de absolvent al unui colegiu.

În ianuarie 2022, jurnalista Emilia Șercan a publicat într-o investigație PressOne faptul că teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138. În urma dezvăluirilor, jurnalista a acuzat că autorităţile statului au orchestrat o operaţiune de kompromat împotriva sa, iar acum încearcă să muşamalizeze această acţiune. Detalii, aici. Între timp, G4Media a arătat cum Ministerul Educației a pierdut definitiv procesul în care premierul Ciucă obținuse suspendarea analizei tezei sale de doctorat, suspectă de plagiat.

Sorin Cîmpeanu a fost al treilea membru al Guvernului Ciucă acuzat de plagiat, iar în prezent este unul dintre cei trei specialiști ai PNL care vor „corecta” legile Educației, în varianta propusă coaliției de guvernare de ministrul actual, Ligia Deca, înainte ca proiectele să intre în Guvern și să fie asumate de Executiv pentru a fi trimise apoi Parlamentului, potrivit surselor Edupedu.ro. Cîmpeanu și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației în urma unui scandal de plagiat, pe 29 septembrie 2022.

Lucian Bode este al patrulea membru al Guvernului Ciucă implicat într-un scandal de plagiat. Bode a ales și el calea instanței, ca și Ciucă, iar PNL a făcut scut în jurul său. Bode nu a plecat din funcție deși există o decizie a Comisiei UBB care confirmă faptul că ministrul de Interne a plagiat și a dispus revizuirea tezei. În urma deciziei, Bode a cerut retragerea cărții publicate și la baza căreia a stat lucrarea sa de doctorat. G4Media a arătat cum o demitere sau remaniere a lui Bode pe motiv de plagiat ar însemna recunoașterea faptului că și premierul Ciucă, afectat de aceeași problemă, trebuie să plece și el.

Articolul integral, pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Contractul educațional semnat de părinți la școală nu afectează exercitarea drepturilor părintești, avertizează Ministerul Educației, care combate o informație apărută pe grupul Federației Părinților: Autoritatea tutelară aparține părinților

Ministerul Educației transmite că informația potrivit căreia tutela copiilor ar fi luată de școală dacă părinții semnează contractul educațional la început de ciclu este falsă. Informația falsă a apărut marți…
Vezi articolul
Concursul de directori la București

Sorin Decă a fost numit din nou secretar general adjunct al Ministerului Educației, la cererea ministrului Ligia Deca, după ce ocupase prin concurs șefia Direcției România educată tot din această poziție

Sorin Decă a fost numit secretarul general adjunct al Ministerului Educației, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Inițial, Decă nu a mai fost secretarul general adjunct al Ministerului încă…
Vezi articolul

Cererile organizațiilor de tineri, elevi și studenți pentru noul minister al Tineretului și Familiei: finanțări nerambursabile pentru activități de tineret, sprijin pentru Legea tineretului, măsuri de reducere a declinului demografic

Susținerea pentru adoptarea proiectului Legii tineretului, o strategie națională în privința politicilor pentru tineret și proiecte cu finanțare nerambursabilă pentru activități de tineret incluse în bugetul pe 2022 se numără…
Vezi articolul

Definitivat 2023. Subiectele și baremele pentru învățători au fost publicate / Eseu de 500 de cuvinte despre discursul dramatic într-un text de Caragiale sau Sorescu, subiect de examen

Subiectele și baremele de la Definitivat 2023 pentru profesorii de învățământ primar au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului a avut loc între orele 9…
Vezi articolul