Portofoliu educațional – o povară birocratică / Analiză Șerban Iosifescu: Tăiem hârtii? Nu, adăugăm!

Până în 2021, ARACIP era „vinovatul de serviciu” pentru birocratizarea educației. Acum, la trei ani după ce Ministerul Educației a scăpat (prin demiteri ilegale) de conducerea ARACIP,  s-a schimbat, oare, ceva?

Se pare că nu. Dau, ca exemplu, Metodologia privind portofoliul educațional al preșcolarului și al elevului din învățământul preuniversitar (OM 6.478/30 august 2024). Semnalele primite îmi confirmă ceea ce spuneam pe 21 august, pe baza proiectului de OM: o idee bună omorâtă printr-o abordare birocratică și superficială. Iată ce am aflat, de la „firul ierbii”:

• Metodologia are vicii interne: știm că se aplică, în acest an, numai la clasa pregătitoare, Dar „raportul descriptiv de evaluare de la finalul învățământului preșcolar”, o componentă importantă a portofoliului, intră în vigoare doar începând cu 2025. În condițiile în care nu toți elevii de la „pregătitoare” au primit de la grădiniță „Fișele de apreciere a progresului individual al copilului înainte de intrarea în clasa pregătitoare” (așa cum spune curriculumul pentru educație timpurie), portofoliile inițiate în acest an școlar vor rămâne incomplete „lifelong”.
• Metodologia, pe de o parte, reglementează în amănunt forma, dar, pe de altă parte, nu lămurește elemente importante de conținut (în condițiile în care profesorii nu au beneficiat de nicio formare pentru completarea acestui portofoliu). Doar două exemple:

Primul exemplu: Ce este și ce vrea „planul individualizat de învățare al elevului, inclusiv recomandări de recuperare a pierderilor de învățare” (de la Art. 3/(4) și urm.), diferit de cel aplicat pentru copiii cu CES? Se face pentru fiecare elev (așa s-ar înțelege)? Există un format prestabilit (care nu apare în OM)? Care este referința acestui plan, în raport cu ce se face (vezi mai jos), mai ales că este obligatoriu numai după primul modul? Dacă nu există rămâneri în urmă și toți elevii progresează (relativ) în același ritm, se mai fac aceste rapoarte? Mai este nevoie să repete profesorul, în scris, pentru fiecare elev, același lucru, respectiv: ”progresează constant și nu sunt rămâneri în urmă semnificative pentru nicio competență”? Ce înseamnă că, după primul modul, planul individual se completează „când este cazul” (Art. 11/(1)/d))? Cine stabilește „când este cazul” și pe ce bază?

Al doilea exemplu: Cum se face diagnoza nivelului de dezvoltare a copilului la intrarea în clasa pregătitoare, având în vedere, pe de o parte, lipsa raportului de la grădiniță (v. mai sus) și, pe de altă parte diferențele de concept dintre curriculumul pentru educație timpurie (care vorbește de „domenii experiențiale”, „așteptări”, „înclinații personale”, „predispoziții”, „aptitudini”, „premise ale competențelor cheie”) și cel de învățământ primar (definit în termeni de „competențe”)? Cum se asigură continuitatea între cerințele aferente educației timpurii și cele aferente învățământului primar? A fost, această continuitate, explicată profesorilor?

Citește analiza integrală pe blogul autorului

Șerban Iosifescu a publicat pe Facebook o serie de întrebări în urma publicării proiectului de ordin care operaționaliza portofoliul educațional – le redăm mai jos:

„De ce este nevoie de „două tipuri de instrumente specifice sistemului educațional, care urmăresc să sprijine atingerea potențialului propriu de către beneficiarii primari (preșcolari și elevi din învățământul preuniversitar…” portofoliul individual și portofoliul educațional (Art. 3)? Nu era suficient unul singur, mai ales că rolurile sunt parțial suprapuse (v. Art. 5)? De ce nu se vorbește despre portofoliul individual la capitolele despre „Valorificare” și „Monitorizare”? Nu există, din acest motiv, suspiciuni rezonabile că intenția este de a încărca și mai mult profesorii cu activități fără număr și fără rost, să nu aibă timp să gândească la salarii, condiții de muncă și idei noi?

De ce nu se impune digitalizarea și se permite portofoliul în format fizic? Nu era un bun prilej să promovăm digitalizarea? Nu era portofoliul digital mai ușor de păstrat, de accesat și de transmis „life long” și „life wide”?

De ce formatul este descris atât de amănunțit, indiferent de nivelul de învățământ și tipul de școală (Art. 9 și urm.)? Nu era mai bine să fie enumerate doar documentele obligatorii, care, repet, obligatoriu să fie luate în seamă / valorificate pentru progresul elevilor pe parcursul educațional, celelalte fiind lăsate la decizia școlii / profesorului / elevului și părintelui?

De ce partea de „valorificare” (Art. 12 și 13), cea mai importantă în opinia mea, este expediată sumar? De ce este reglementată doar „predarea” portofoliului către nivelul următor de învățământ / părinți („sub semnătură”!!), nu și valorificarea lui?

Sunt pregătiți profesorii, în vreun fel, pentru a completa și, mai ales, pentru a valorifica portofoliul educațional?

De ce se „negociază” conținutul cu părinții / elevii? Nu ar trebui să ne bazăm pe judecata profesională a profesorului în alegerea dovezilor de progres, a realizărilor deosebite etc.? Nu slăbește, și mai mult, această cerință, poziția profesorului și încrederea în judecata lui profesională? Nu cumva ar fi mai bine ca, în locul negocierii, să existe doar o prevedere privind introducerea în portofoliu a unor documente / dovezi la cererea expresă a părintelui sau a elevului (de gimnaziu și liceu), pe lângă cele decise de profesor? Este ca și cum pacientul ar negocia cu medicul ce analize să facă, iar justițiabilul să negocieze cu judecătorul ce dovezi să fie admise. În acest context, nu am putea considera această inițiativă ca element al campaniilor susținute de denigrare a profesiunilor liberale (reglementate) – profesor, medic, judecător, avocat etc. – și a funcției publice?

De ce nu sunt alocate resurse (umane și financiare) suplimentare pentru implementare, cele două portofolii (cel „individual” fiind sumar expediat) devenind sarcini suplimentare pentru profesori (Art. 8 și urm., mai ales Art. 10)? Ideea de a cere bibliorafturi, separatoare și alte rechizite de la director (Art. 8.) este o glumă în multe școli – ele vor fi cumpărate fie de către profesori, fie de către părinți.

Poate reglementa Ministerul Educației obligați pentru părinți, anume de a „preda” portofoliul către școala nouă la care se transferă elevul? Nu funcționează Legea nr. 9/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative – Punctul 5., care modifică Art. 21 (comunicarea interinstituțională a documentelor, fără a le mai trece prin beneficiar)?

Ce rost are Art. 16: „În cazul în care portofoliul educațional realizat în format fizic nu este preluat de către elev sau părinte / reprezentantul legal, unitatea de învățământ are obligația de a păstra acest portofoliu pentru un termen de 1 an.” Deci, dacă părintelui / elevului nu-i pasă, la momentul respectiv, portofoliul dispare după un an, chiar dacă poate le va veni mintea la cap, ulterior? Această prevedere arată clar, în opinia mea, că ME nu dă doi bani pe idee (mai ales, pe valorificarea obligatorie a portofoliului), ci doar bifează o obligație legală”.

Nota redacției: Analiza a fost preluată cu acordul autorului

Despre autor: Șerban Iosifescu este expert educațional, fost președinte al Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar de la înființare până în 2021, când a fost dat afară prin încălcarea legii, de ministrul de la acea vreme, după cum a decis instanța.