“Povestea cuvintelor” – Varianta digitală a Dicționarului limbii române, realizat pe parcursul unui secol, e disponibilă online

2.025 de vizualizări
sursa: Captura dlr1.solirom.ro
Dicționarul limbii române, a cărui primă ediție a fost realizată în două serii, pe parcursul unui secol, prin contribuția a sute de lexicografi, este acum disponibil și în versiune digitală, după cum semnalează reprezentanți ai Institutului de Filologie Română “Alexandru Philippide” al Academiei Române – Filiala Iași. Dicționarul este realizat în variantă anastatică, ceea ce înseamnă că reproduce varianta tipărită: atunci când este căutat un cuvânt, este reprodusă pagina din dicționar unde apare acel cuvânt.

“Povestea cuvintelor din limba română, de la începuturi și până astăzi, este spusă altfel în Dicționarul limbii române, editat sub egida Academiei Române. La prima ediție au lucrat 300 de lexicografi de la București, Cluj-Napoca și de la Iași, timp de aproape 100 de ani (1907-2010)”, scrie, într-un mesaj publicat pe Facebook, Elena Isabelle Tamba, cercetător științific în cadrul Institutului “A Philippide”.

Accesul la varianta digitală anastatică – Dlr1.solirom.ro – este liber pe site-ul creat de cercetătorii acestui institut.

Potrivit prezentării de pe site-ul unde este publicat, prima ediție a dicționarului a fost realizată în două serii, sub egida Academiei Române – între 1913-1949, sub coordonarea lingvistului Sextil Pușcariu, respectiv 1965-2010, sub coordonarea academicienilor Iorgu Iordan, Alexandru Graur, Ion Coteanu, Marius Sala și Gh. Mihăilă.

  • Ediția anastatică a primei ediții, publicată în 2010, este formată din 19 volume. Procedurile pentru digitalizarea ei au început tot atunci, ca parte a CLRE – Corpus lexicografic românesc electronic, un proiect al Academiei ce reunește edițiile digitale ale celor mai reprezentative dicționare ale limbii române.

În acest moment, varianta digitală a primei ediții a Dicționarului Limbii Române permite căutarea după cuvânt-titlu, după prima literă sau după categorie gramaticală. Potrivit site-ului unde este publicat, este în lucru și o variantă mai elaborată, în care este permisă consultarea complexă a dicționarului, cu acces la informații din corpul articolelor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea din București – singurele universități românești incluse în ediția din acest an a QS World University Rankings

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea din București sunt singurele instituții de învățământ superior din România care figurează în QS World University Rankings 2021, unul din principalele clasamente ale universităților…
Vezi articolul

Lista școlilor de aplicație pentru practica pedagogică, în anul școlar 2024-2025, publicată în Monitorul Oficial / Până pe 1 octombrie, inspectoratele școlare transmit Ministerului Educației situația centralizată a consorțiilor școlare înființate

Lista școlilor de aplicație pentru anul școlar 2024-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial. Prin ordinul de ministru nr. 5.957 din 13 august 2024 a fost aprobată componența rețelei naționale…
Vezi articolul

Situație extremă în cazul elevului mutat la trei școli pe motiv că ar fi agresiv: Clasa sa învață online timp de o săptămână / La începutul anului, elevul a învățat singur în actuala școală pentru că părinții refuzau să își aducă copiii la școală

Clasa în care învață elevul de 9 ani din județul Dâmbovița, care a agresat un coleg de clasă recent, va învăța online săptămâna aceasta, a decis conducerea școlii, spune inspectoarea…
Vezi articolul

Sfaturile secretarului de stat Bogdan Cristescu pentru profesorii, părinții și elevii care vor să trimită propuneri de modificare a planurilor-cadru la liceu: O propunere constructivă nu este „Vreau mai multe ore de disciplina X”, ci să explici de ce consideri că acest lucru este necesar

Profesorii, părinții și elevii trebuie să explice, în propunerile lor, de ce consideră necesar ca unei anumite discipline să i se aloce mai multe ore sau să motiveze de ce…
Vezi articolul