„Povestea slujitoarei”, „1984” și alte cărți despre lumi totalitare și distopii – salt uriaș de vânzări în SUA după realegerea lui Donald Trump, sub al cărui nou mandat drepturi precum avortul ar putea fi în pericol

[jp_post_view]
Foto: EPA/ CRISTOBAL HERRERA-ULASHKEVICH
Romane celebre despre regimuri totalitare și societăți distopice, precum „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood și „1984” de George Orwell, au înregistrat o creștere semnificativă în vânzări imediat după realegerea lui Donald Trump, conform CNN. Bestsellerul lui Atwood, care descrie o societate americană teocratică în care drepturile femeilor sunt drastic limitate, a urcat cu 6.866% în topul vânzărilor pe Amazon, ajungând rapid pe primul loc la categoriile de ficțiune literară și politică.

Această creștere vine în contextul unui al doilea mandat al fostului președinte Trump, care a câștigat împotriva vicepreședintei Kamala Harris. Potrivit aceleiași surse, unul dintre subiectele esențiale ale campaniei electorale a fost protecția drepturilor reproductive.

Cu toate că Trump a afirmat că nu va semna o interdicție federală privind avortul, el a subliniat rolul său în numirea a trei judecători conservatori la Curtea Supremă, contribuind astfel la anularea deciziei Roe v. Wade în 2022, care a însemnat trecerea de la nivel național la fiecare stat din SUA a alegerii dacă permite sau nu avortul.

„Povestea slujitoarei” este o poveste despre un viitor dominat de un regim opresiv, în care femeile sunt reduse la rolul de slujitoare, forțate să nască pentru elitele societății. Sursa citată menționează că această carte a devenit un simbol al luptei pentru drepturile femeilor, cu protestatari purtând costumele emblematice roșii și bonete albe inspirate din roman.

  • Înainte de alegeri, Atwood, susținătoare a drepturilor reproductive, a postat pe rețelele sociale o caricatură politică în care femei îmbrăcate ca „slujitoarele” romanului se schimbă în haine normale după ce votează. „Disperarea nu este o opțiune”, a adăugat ea, conform CNN.

Nu doar „Povestea slujitoarei” a cunoscut o revenire în topul vânzărilor; și alte opere de ficțiune distopică, precum „1984” de George Orwell, despre o societate hipercontrolată, și „Fahrenheit 451” de Ray Bradbury, despre o lume în care cărțile sunt interzise, au avut creșteri în vânzări de 250% și, respectiv, 333%.

Potrivit sursei citate, este un semnal că mulți cititori își îndreaptă atenția către aceste cărți pentru a explora teme de control guvernamental și restricții asupra drepturilor fundamentale, teme care rezonează cu contextul politic actual din SUA.

În plus, aplicații de relaxare și meditație au înregistrat un salt pe piață odată cu rezultatul alegerilor. Potrivit unui purtător de cuvânt al aplicației Calm, platforma a urcat 100 de poziții pe App Store în noaptea alegerilor, iar clipurile publicitare cu momente de „30 de secunde de liniște” au atras atenția pe rețelele sociale.

Conform aceleiași surse, această reacție publică semnificativă reflectă atât anxietățile provocate de rezultatul electoral, cât și nevoia de confort în fața unei noi perioade de incertitudine.

Citește și:
Peste 10.000 de cărți au fost interzise în SUA în anul școlar trecut, de trei ori mai mult față de anul precedent – studiu / Cele mai multe sunt în state conduse de republicani, care adoptă legi de cenzură
Interzicerea a peste 670 de cărți în școli din statul american Florida, criticată de scriitoarea Isabel Allende: Este ruşinos şi periculos într-o democraţie


1 comment
  1. Doar niște tâmpiți pot spune că uciderea e un drept.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, despre simularea examenului de BAC 2025: Refuz să cred că orice copil care învață mai mult sau mai puțin nu poate să răspundă la două-trei întrebări din subiectele de la bacalaureat. A doua îngrijorare este numărul mare al notelor între 1 și 2 la Limba română

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2, referitor la rezultatele de la simularea examenului de bacalaureat 2025, că…
Vezi articolul

O aplicație de raportare a cazurilor de bullying în mediul online, lansată pentru elevi în Franța. „Vrem să semnalăm situațiile, nu să rămână în liniște, încât acestea să se oprească”, spune Ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer

O aplicație de sprijin pentru elevii care sunt victime ale hărțuirii în mediul online a fost lansată marți, 8 februarie, de ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer, în timpul unei…
Vezi articolul

Părinții trebuie să își dea acordul pentru testarea elevilor, se vor face teste rapide in școli, anunță Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. Testarea se va face și pentru cadrele didactice care au simptome

Părinții trebuie să își dea acordul pentru testarea elevilor, se vor face teste rapide in școli, anunță Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății într-o conferință de la Ministerul Educației. Redăm declarația: Părinții…
Vezi articolul

INTERVIU Cercetătoarea Alina Dolea: Migranții ajung să dezvolte o anumită sensibilitate cu privire la modul în care România e percepută. Experiența „între aici și acolo, nici aici, nici acolo” contribuie la sentimentul de însingurare, teren propice pentru teme precum cele ale AUR

Partidul AUR s-a clasat pe locul treilea în diaspora, cu aproape 25% din voturi, imediat după USR Plus și PNL, potrivit rezultatelor parțiale. Cum a fost posibil ca diaspora românească,…
Vezi articolul