Precizările Ministerului Educației referitoare la bursa socială medicală: Nu se acordă la grădiniță. La școală, părinții nu trebuie să aleagă între bursa medicală și drepturile pentru CES

18.127 de vizualizări
Invatatoare in fata elevilor la clasa, in scoala / Foto: Dreamstime.com
Foto: © Koba Samurkasov | Dreamstime.com
La începutul anului școlar, mai mulți părinți ne-au cerut informații suplimentare legate de bursele sociale medicale, dacă se acordă la grădiniță și dacă părinții trebuie să aleagă între bursa medicală și drepturile pentru CES. Ministerul Educației a transmis clarificări la solicitarea Edupedu.ro. 

Menționăm că atât cererile pentru bursa socială medicală, cât și cele pentru drepturile CES pot fi depuse pe tot parcursul anului școlar.

Copiii nu beneficiază de bursă medicală la grădiniță

De bursele de ajutor social, categorie în care se încadrează și bursele acordate din motive medicale, pot beneficia elevii din toate ciclurile de învățământ (primar, gimnazial și liceal), dar nu și preșcolarii, conform Ministerului Educației.

Prevederea se găsește în dispozițiile din Anexa Ordinului de ministru nr. 5.379/2022 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar:

„ART.1

  1. Elevii înscriși la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, nivel gimnazial, liceal și profesional, beneficiază lunar de burse de performanță, burse de merit, burse de studiu și burse de ajutor social, denumite în continuare burse.
  2. Elevii înscriși la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, nivel primar, beneficiază de burse de performanță și burse de ajutor social.
  3. Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), de bursa de performanță pot să beneficieze și elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar particular.
Părinții nu trebuie să aleagă între bursa socială medicală și indemnizația pentru CES

Conform prevederilor art. 19 din Anexa Ordinului de ministru nr. 5.379/2022 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar:

„ART.19

  1. Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.
  2. Elevii care au dreptul să primească atât bursă de performanță, cât și bursă de merit sau bursă de studiu trebuie să opteze pentru una din acestea, putând să o aleagă pe cea cu valoare mai mare sau acordată pentru o perioadă de timp mai mare.
  3. Elevii cu cerințe educaționale speciale pot obține bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social, indiferent dacă beneficiază și de o măsură de protecție socială.”

Copiii cu CES beneficiază de alocație zilnică de hrană și de alocație pentru rechizite școlare, cazarmament, îmbrăcăminte și încălțăminte, denumite drepturi. Plățile se fac conform Hotărârii de Guvern 564 din 2017.

Citește și:
Probleme la plata burselor de performanță, merit, studiu și ajutor social, deși termenul limită, prevăzut de lege, este data de 15 a lunii / Ministerul Educației nu știe dacă data a fost respectată și spune că Ministerul de Finanțe virează banii
DOCUMENTE Bursa de performanță, de merit, de studiu și bursele de ajutor social: Modele de cerere, criterii și acte necesare în anul școlar 2022-2023


1 comment
  1. Elevii cu CES școlarizați în învățământul profesional special, care beneficiază de bursa profesionala pot sa primească în același timp de bursa de studiu și bursa socială pe motive medicale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Comasările de școli vor avea loc după reguli care trebuie stabilite de Ministerul Educației până pe 9 august, cu o lună înainte de prima zi de școală / Ministrul anunța că circa 900 de directori vor rămâne fără posturi, iar echipele de management la fel

Ministerul Educației și Cercetării trebuie să emită în 15 zile, adică până pe 9 august 2025, ordinul de ministru cu regulile de reorganizare a rețelei școlare, prevede legea 141/2025, legea…
Vezi articolul

Creșterea normei didactice de predare cu 2 ore „înseamnă direct 4 ore”, spune Bogdan Rațiu, profesor de Limba română: Îmi ieșeau 18 ore cu un anumit număr de clase și, având 4 ore la o clasă, nu puteam să împart ca 2 ore să le facă o colegă de Limba română și 2 ore să le fac eu

Bogdan Rațiu, profesor de Limba și literatura română la Liceul UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș, a vorbit despre ce înseamnă, de fapt, creșterea normei didactice de predare. „Pentru mine,…
Vezi articolul
SRI / Foto: Facebook SRI

Situația din învățământ, înainte și în timpul pandemiei Covid-19 –  menționată de SRI în raportul pe 2020, la capitolul “Riscuri și amenințări la adresa valorilor constituționale”: infrastructură și resurse deficitare, decalaje accentuate în accesul la școala online

Situația din învățământul românesc, atât prin felul cum se prezenta înaintea pandemiei Covid-19 cât și prin schimbări cauzate de aceasta, este menționată la capitolul “Riscuri și amenințări la adresa valorilor…
Vezi articolul

FBI a cerut în decembrie 2024 extrădarea minorului de 17 ani audiat în cazul mesajelor de amenințare transmise către școli și spitale (surse) / Justiția română a respins cererea, argumentând că pedeapsa pe care o risca în SUA ar fi fost prea mare

Minorul român în vârstă de 17 ani audiat miercuri în cazul mesajelor de amenințare transmise către mai multe școli și spitale din toată România era vizat de o cerere de extrădare formulată…
Vezi articolul

Educatoarele, învățătorii și profesorii de gimnaziu și liceu pot participa gratuit la conferința internațională „Teach with Space”, la Universitatea de Vest din Timișoara. Participanții vor interacționa, pe 5 octombrie, cu specialiști și oameni de știință din diferite domenii

Conferința internațională „Teach with Space” pentru profesori are loc în data de 5 octombrie 2023, orele 9.00-16.00, la Universitatea de Vest din Timișoara, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Educatoarele,…
Vezi articolul