Predarea educației sexuale în școli a fost eliminată din lege la propunerea PSD și PNL. A fost introdusă în loc educația sanitară, dar numai cu acordul scris al părinților

3.478 de vizualizări
Sursa: Facebook – Camera Deputatilor
Inițiativa PSD și PNL prin care predarea educației sexuale în școli este eliminată, fiind înlocuită cu ”educație sanitară” pentru care este nevoie de acordul expres al părinților, a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților, potrivit G4Media.ro.

S-au înregistrat 269 de voturi ”pentru”, 3 voturi ”împotrivă” și 35 de abțineri.

Potrivit unui amendamentului propus de liberali și social-democrați, și adoptat de Camera Deputaților,

”derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”

Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


1 comment
  1. Foarte bine.
    Nu statul maximal, nu activistii de stanga si lgbt sunt primii educatori ai copiilor, ci parintii acestor copii. Iar statul este la dispozitia cetatenilor, nu invers.
    Activistii de stanga si lgbt nu vor educarea copiilor nostri, ci ideologizarea si sexualizarea educatiei publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dragoș Anastasiu – Eurolines, Camelia Ene – Mol România, Omer Tetik – Banca Transilvania și alți directori de companii, într-un nou “Consiliu Consultativ Strategic” al rectorului Universității Babeș-Bolyai

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca a desemnat, joi, un “Consiliu Consultativ Strategic” al Rectorului, ce are rolul să ofere consiliere pentru acțiunile instituției de învățământ superior în zona socio-economică, anunță,…
Vezi articolul

Rezultatele de la Evaluarea Națională de la clasa a VI-a 2022 au fost publicate. 1.200 de elevi care s-au transferat de la oraș, la sat, au avut performanțe mai slabe din cauza școlilor în care au ajuns, din mediul rural

Raportul privind Evaluarea Națională pentru Matematică și Științe, clasa a VI-a 2022, a fost publicat de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Documentul a urmărit performanțele unor elevi…
Vezi articolul