Prefectul Capitalei, Alin Stoica: este posibil ca într-o săptămână – două să ajungem la o rată de sub 1 la mie / Încă suntem în scenariul în care doar preșcolarii, elevii din ciclul primar și cei din clasele terminale pot merge fizic la școală

[jp_post_view]
Transport gratuit pentru elevi
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Școlile din București nu se deschid încă pentru toți elevii, deoarece Capitala nu a trecut încă sub incidența de 1 la mia de locuitori, prevăzută în ordinul comun al ministerelor Educației și Sănătății pentru ca școlile să fie redeschise pentru toți elevii dintr-o localitate, a precizat astăzi prefectul Capitalei, Alin Stoica. El a spus că într-una sau două săptămâni, Bucureștiul ar putea ajunge sub pragul de 1 la mia de locuitori.
  • Amintim că rata de infectare la mia de locuitori din Capitală, în ultimele 14 zile, a scăzut la 1,38, faţă de 1,42, cât a fost ieri. Aceasta este a 36-a zi consecutivă în care incidența scade în Capitală, scrie economica.net.

Reporter: Când pot fi deschise școlile din București pentru toți elevii?

Alin Stoica: În scenariul prevăzut în ordinul comun al Ministerului Educației și Sănătății, toți copiii vor putea merge la școală în momentul în care rata de infectare scade sub 1 la mie. Deocamdată suntem în scenariul în care doar preșcolarii, elevii din ciclul primar și cei din clasele terminale pot merge fizic la școală, restul elevilor învață online.

Întrebat când ar putea ajunge Capitala la o incidență de sub 1 la mie, prefectul a răspuns că „dacă ne luăm după pasul de scădere, atunci este posibil ca într-o săptămână – două săptămâni să ajungem la o rată de sub 1 la mie, dacă nu sunt influențe negative pe parcurs”.

Luni, 11 mai, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că „dacă vineri rata de infectare e mai mică de 1 la mie, atunci școlile din localitățile cu această rată vor funcționa cu prezență fizică a elevilor la cursuri în săptămâna 17 – 21 mai”. Contactat de Edupedu.ro, ministrul Educației a declarat că “regula din ordinul comun spune că școlile funcționează după scenarii raportate la rata de infectare din ziua de vineri precedentă săptămânii respective. Deci, referința e ziua de vineri pentru toată săptămâna următoare“. 

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Citește și:
Sorin Cîmpeanu: Dacă vineri rata de infectare e mai mică de 1 la mie, atunci școlile vor funcționa cu prezență fizică în săptămâna 17 – 21 mai
Sunt circa 800.000 de adolescenți, cu vârste între 12 și 15 ani, eligibili pentru vaccinare, anunță Valeriu Gheorghiță: Vom primi 20 de milioane de doze de Pfizer până în septembrie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
conducătorii de doctorate

Aproape 70 de profesori universitari cer ca termenul de dezbatere publică asupra proiectelor de legi ale educației să se prelungească până cel puțin pe 31 octombrie: intervalul 12 iulie – 24 august, în vacanță, e „inadmisibil”/ Abordarea problemelor etice e „dezechilibrată” și include prevederi „inadmisibile”

„Este inadmisibil și ridică serioase îndoieli privind buna intenție a demersului ca unor texte normative de asemenea anvergură și importanță să le fie rezervat pentru dezbatere un interval foarte scurt,…
Vezi articolul

Florian Lixandru, Ministerul Educației: Este foarte important pentru cadrele didactice să știe să lucreze diferențiat cu elevii. Se impun, poate, anumite programe de formare pentru cadre didactice

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, a spus că „este foarte important pentru cadrele didactice să știe să lucreze diferențiat cu elevii” și că „se impun, poate, anumite…
Vezi articolul