Pregătire gratuită la Sociologie pentru liceenii care susțin Bacalaureatul 2025, organizată de profesorii de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Calendarul întâlnirilor online

[jp_post_view]
Foto: © Wirestock | Dreamstime.com
Elevii care urmează să susțină examenul de Bacalaureat la Sociologie în 2025 se pot înscrie gratuit la seria de workshopuri „Dimitrie Gusti”, organizată de Departamentul de Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași. Programul se va desfășura online, între 19 martie și 7 mai 2025, iar înscrierile sunt deschise până pe 17 martie, ora 20:00.

Aceste sesiuni de pregătire, ajunse la a doua ediție, sunt concepute pentru a sprijini elevii în aprofundarea materiei, exersarea conceptelor sociologice și familiarizarea cu cerințele examenului, susțin organizatorii.

La ediția precedentă, organizată în 2024, au participat 77 de elevi din 19 județe, inclusiv din București. Activitățile vor fi coordonate de cadre didactice universitare de la UAIC, iar ultima sesiune va include o recapitulare și o simulare a examenului.

Calendarul workshopurilor:
  • 19 martie 2025, ora 16:00 – Introducere în materie, structură și metodologie pentru examen – Conf. univ. dr. Romeo Asiminei, Prof. dr. Alexandra Poenaru
  • 26 martie 2025, ora 16:00 – Perspectiva sociologică asupra societății, metodologia cercetării sociologice – Conf. dr. Alexandru Apostol
  • 2 aprilie 2025, ora 16:00 – Probleme sociale: discriminare, infracționalitate, conflicte, corupție, sărăcie – Lect. dr. Alexandra Damaschin
  • 9 aprilie 2025, ora 16:00 – Socializarea: rol, etape și agenți – Conf. dr. Lucian Sfetcu
  • 30 aprilie 2025, ora 16:00 – Instituții și organizații sociale: familia, școala, biserica, statul, ONG-urile – Asist. dr. Sergiu Bortoș
  • 7 mai 2025, ora 16:00 – Recapitulare, rezolvare de subiecte și simulare – Prof. dr. Alexandra Poenaru

Vezi aici model de subiect Sociologie BAC 2025 și barem de corectare de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Elevii care se înscriu vor primi pe 18 martie datele de conectare la sesiuni. Cei interesați de workshop-urile organizate de UAIC pot accesa mai multe detalii și formularul de înscriere la acest link.

Calendarul examenului de Bacalaureat 2025
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea august 2025:
  • 14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 6 august 2025: ⁠Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale

Foto: © Wirestock | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BAC 2025. Luni are loc ultima probă de Bacalaureat, cea de Limba și literatura maternă. Elevii primesc la ora 9.00 subiectele / Rezultatele la probele scrise vor fi afișate pe 20 iunie

Ultima probă a examenului național de Bacalaureat -2025, proba scrisă de Limba și literatura maternă, are loc luni, 16 iunie. Potrivit regulilor anunțate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), candidații trebuie să ajungă…
Vezi articolul

Bacalaureat 2022. Sfaturi pentru proba de Sociologie de la profesoara Alexandra Poenaru: Partea cea mai frumoasă la această disciplină este că ne întâlnim în viața noastră cu anumite fenomene, fapte și procese sociale / Totul are o corelație în realitate

Sesiunea iunie-iulie de BAC 2022 continuă miercuri, 22 iunie, cu proba la alegere în funcție de profil și specializare. Într-un articol trimis pe adresa redactie@edupedu.ro, profesoara de Sociologie Alexandra Poenaru…
Vezi articolul