Pregătire pentru Bacalaureat 2022 la Matematică și Chimie, oferită de Universitatea Politehnica Timișoara. Cum se pot înscrie elevii de liceu

1.897 de vizualizări
Foto: © Tatiana Belova | Dreamstime.com
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) anunţă că oferă şi în acest an meditaţii gratuite la matematică şi chimie, pentru elevii care dau examenul de Bacalaureat şi admiterea la facultate, transmite agenția de presă Agerpres.

Conform unui comunicat transmis, sâmbătă, de UPT, cursurile se adresează elevilor de liceu, atât celor care doresc să urmeze una dintre facultăţile instituţiei, cât și celor care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat.

„Chiar dacă sunt adresate în special potenţialilor săi studenţi, indiferent de facultatea pentru care optează şi independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare a cunoştinţelor sau concurs de dosare), participanţilor la cursuri nu li se solicită niciun fel de angajament faţă de UPT”, se arată în comunicat.

Cum se înscriu elevii

Lecţiile online de matematică se vor desfăşura în perioada 19 februarie – 4 iunie, în zilele de sâmbătă, între orele 10:00 – 12:30, urmând să fie postate şi pe pagina de Facebook a Universităţii Politehnica Timişoara. Linkul de înscriere este aici.

  • Potrivit sursei citate, temele dezbătute urmează conţinutul „Culegerii de probleme de matematică” pentru examenul de admitere la Universitatea Politehnica Timişoara, publicată la Editura Politehnica şi disponibilă gratuit, în format electronic aici.

Conţinutul probei scrise a concursului de verificare a cunoştinţelor (tip grilă) la matematică urmează programa de bacalaureat de la disciplina matematică.

În cadrul programului de meditaţii gratuite la disciplinele Chimie Anorganică şi Chimie Organică, se vor organiza două grupe de elevi. Şedinţele se vor desfăşura online pe platforma Zoom Conference, simultan pentru cele două grupe, în perioada 19 februarie – 7 mai 2022, în fiecare zi de sâmbătă, în intervalul orar 12:00 – 14:00.

Înscrierea se face completând online formularul acesta.

Foto: © Tatiana Belova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Vezi și: Pregătire gratuită la matematică pentru Bacalaureat 2022, organizată pentru elevi de către Universitatea din Craiova


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andy Varga, elevă în clasa a XII-a: Dacă nu v-ați mai da cu pumnii în piept (unii) despre ce părinți extraordinari sunteți, și ne-ați întreba și pe noi ce vrem cu adevărat, ați vedea că cei mai mulți vrem să susținem examenele

„Dacă nu v-ați mai da cu pumnii în piept (unii) despre ce părinți extraordinari sunteți, și ne-ați întreba și pe noi ce vrem cu adevărat, ați vedea că cei mai…
Vezi articolul

Modele de subiecte pentru Bacalaureat 2026, publicate de Ministerul Educației și Cercetării– descarcă exemple de cerințe la Română, Matematică, Istorie, Anatomie, Biologie, Chimie, Fizică, Geografie, Informatică, Socio-umane

Modele de subiecte pentru Bacalaureat 2026 au fost publicate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, din subordinea Ministerului Educației. Elevii de clasa a XII-a, care susțin anul acesta examenul de Bac,…
Vezi articolul

28 de candidați la BAC 2023 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă la proba de Limba și literatura română / 2.845 de elevi – absenți la prima probă a Bacalaureatului, potrivit Ministerului Educației, dupa ce secretarul de stat Lixandru anunța 2.834

La prima probă a examenului de Bacalaureat 2023, pe care elevii de clasa a XII-a au susținut-o luni, 26 iunie, au lipsit 2.845 de elevi, iar 28 de candidați au…
Vezi articolul