Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara

Elevii au la dispoziție explicații pentru pregătirea examenului de Bacalaureat 2025 la Limba și literatura română, publicate de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). Exemplele arată câți de „i” trebuie folosiți, în funcție de diferite contexte sau structuri.

Redăm mai jos explicațiile despre scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i”, în funcție de context:

Una dintre „dilemele” de ortografie din limba română cel mai des întâlnite, indiferent de vârstă sau de nivelul de studii, este scrierea cu unu, cu doi sau cu trei -i. Dacă în cazul unor vorbitori greșelile de această natură se datorează pur și simplu necunoașterii, ignorării regulilor, pentru alții fenomenul se explică prin apelul (aproape exclusiv) la propria acuitate auditivă (câți i se aud?), respectiv printr-o formă de hipercorectitudine, în virtutea căreia aplică, în mod eronat, regula de realizare a formei negative specifice unui anumit mod verbal și la alte moduri (negația anulează un i!).

Deși recurența greșelilor de acest tip pare a sugera existența unor reguli complicate, în realitate, lucrurile se pot rezolva ușor cu puțină logică, atenție și cunoștințe minime de morfologie.

Așadar, câți -i și, mai ales, de ce?

Pregătire pentru Bacalaureat 2025

A. Substantive și adjective

1. O primă categorie care ar putea ridica probleme este cea a substantivelor şi a adjectivelor masculine terminate la singular în -iu (+ substantivul copil), care se scriu la nominativ-acuzativ plural cu minimum doi -i, numărul maxim posibil fiind trei -i:

• substantive terminate în -iu: camionagiu, chiulangiu, fiu, fustangiu, mahalagiu, scandalagiu, vizitiu etc.

Cei trei fii l-au ajutat mereu. vs Fiii săi l-au ajutat mereu.
În parc se jucau câțiva copii. vs Copiii se jucau în parc.
Toți profesorii îi știau de chiulangii. vs Chiulangiii au fost sancționați prin scăderea
notei la purtare.

• adjective terminate în -iu: auriu, argintiu, hazliu, portocaliu, propriu, straniu, zglobiu etc.

Substantivele proprii se scriu întotdeauna cu majusculă. vs E bine ca scriitorii să
aibă un dialog permanent cu propriii cititori.

Are niște colegi foarte hazlii. vs Hazliii prezentatori de la Meteo se vor muta la
rubrica Sport.

Pentru substantivele și adjectivele de acest tip, „socoteala” se face în felul următor: un –i este din radical (fiu, copil, propriu etc.), un alt -i – desinența de plural (doi fii, doi copii, proprii etc.), iar cel de-al treilea – articolul hotărât (fiii săi, copiii lor, propriii cititori etc.).

N.B.: Substantivele sau adjectivele din această categorie NU se scriu niciodată cu un singur -i la nominativ-acuzativ plural, ci cu minimum doi -i, acestea având deja în radical un -i.
O variantă de a verifica dacă un cuvânt are numărul necesar de i-uri este înlocuirea acestuia – substantiv sau adjectiv – cu un alt substantiv, respectiv adjectiv care nu ridică niciun fel de probleme în această privință.

De exemplu, pentru a verifica dacă substantivul fiii din enunțul Fiii săi l-au ajutat mereu. (v. supra) este scris corect, îl putem înlocui cu substantivul băiat: Băieții săi l-au ajutat mereu.
Raționamentul e simplu: dacă un substantiv care nu are -i în radical (băiat) se scrie în contextul amintit cu doi -i (primul este desinență de plural, iar cel de-al doilea – articol hotărât), un substantiv care are deja un -i în radical se va scrie cu unu mai mult, adică cu trei -i (primul este din radical, al doilea – desinență de plural, iar al treilea – articol hotărât).

Păstrând raționamentul, înlocuim adjectivul propriii din enunțul E bine ca scriitorii să aibă un dialog permanent cu propriii cititori. (v. supra) cu un alt adjectiv, fără -i în radical: E bine ca scriitorii să aibă un dialog permanent cu statornicii cititori. La fel ca în exemplul anterior, dacă un adjectiv precum statornic – fără -i în radical – se scrie în contextul în discuție cu doi -i, propriu se va scrie, în același context, cu un -i în plus, cel din radical, adică cu trei -i.

2. Dacă în ceea ce privește substantivele și adjectivele masculine care au un -i în radical se omite, de obicei, un -i (*proprii cititori, *fii săi în loc de propriii cititori, fiii săi etc.), în cazul substantivelor şi al adjectivelor al căror radical se termină în consoană + l sau r tendința este de a adăuga, nejustificat, un -i la nominativ-acuzativ, forma nearticulată – doi *litrii de suc, niște *miniștrii; ochi *albaștrii, struguri *acrii (corect: doi litri de suc, niște miniștri; ochi albaștri, struguri acri etc.). Această tendință se datorează, în principal, faptului că, în exemplele amintite, -i este silabic, astfel că forma nearticulată a substantivelor și a adjectivelor se pronunță la fel cu forma articulată, terminată în -ii (cf. Doi miniștri au fost demiși. – Miniștrii demiși au fost repuși în funcție.; Are ochi albaștri. – Albaștrii ei ochi erau conturați cu negru.).

• substantive terminate în consoană + l, r: codru, litru, membru, ministru, multiplu, tigru etc.
• adjective terminate în consoană + l, r: acru, albastru, multiplu, negru, neutru, sobru, suplu
  etc.

Pentru verificare, putem apela din nou la metoda înlocuirii substantivului/adjectivului
care ridică probleme cu un alt substantiv/adjectiv, care nu prezintă particularitățile menționate, adică nu se termină în consoană + l, r. De exemplu, în enunțul Doi miniștri au fost demiși. putem înlocui substantivul miniștri cu directori – Doi directori au fost demiși., respectiv adjectivul albaștri (Are ochi albaștri.) – cu adjectivul frumoși, a cărui formă de plural nu ridică probleme.

Faptul că un substantiv și un adjectiv care nu prezintă niciun fel de dificultăți la forma de
plural – în cazul nostru, directori, respectiv frumoși – se scriu cu un singur -i în contextele discutate reprezintă „dovada” că și miniștri, respectiv albaștri se scriu, în aceleași contexte, tot cu un singur -i.

B. Verbe

La fel ca în cazul substantivelor și al adjectivelor, și în ceea ce privește verbele dificultățile de scriere se întâlnesc, de obicei, la cele care conțin deja un -i: a fi, a veni, a ști, a scrie, a ține, a zice etc.

Cu toate că verbele cu probleme de scriere la imperativ nu sunt numeroase, confuziile apar, într-o anumită măsură, ca urmare a faptului că acesta este singurul mod la care formele afirmative nu sunt identice cu cele negative: citește!, nu citi!; desenează!, nu desena! vs tu (nu) desenezi; tu să (nu) scrii etc. Acest aspect are repercusiuni nu numai în conjugarea propriu-zisă a verbelor la imperativ, unde, uneori, prin analogie cu timpurile altor moduri, forma negativă se construiește, greșit, doar prin adăugarea negației nu la forma afirmativă (fă! – nu *fă! (în loc de nu face!), zi – nu *zi! (în loc de nu zice!) etc.), ci și, oarecum neașteptat și colateral, asupra grafiei formelor negative ale unor timpuri ale conjunctivului și ale indicativului. Mai exact, unii vorbitori au reținut, în mod just, faptul că verbul a fi se scrie cu doi -i la imperativ afirmativ și cu un -i la forma negativă: Fii atent!, Nu fi obraznic!, însă în virtutea faptului că imperativul și conjunctivul exprimă valori apropiate (Fii cuminte!; Să fii cuminte!) și că formele verbului a fi la imperativ și la conjunctiv prezent, persoana a doua singular, sunt diferențiate doar de conjuncția să (fii!; să fii…), aceștia au considerat, eronat, că verbul a fi „pierde” un -i și la conjunctiv prezent, persoana a doua singular, forma negativă: să fii – să nu *fi (în loc de să nu fii). Ulterior, în această încercare de uniformizare a sistemului au fost antrenate și alte verbe care conțin un -i, formele negative ale acestora apărând, uneori, cu un singur -i, în loc de doi, atât la conjunctiv, cât și la indicativ prezent: să vii – să nu *vi (în loc de să nu vii), să știi – să nu *ști etc. (în loc de să nu știi), vii – nu *vi (în loc de nu vii), știi – nu *ști (în loc de nu știi) etc.

Dincolo de aceste explicații, care nu validează nicidecum formele greșite, ci doar încearcă să evidențieze măcar parțial mecanismul care a dus la apariția lor, sunt de reținut următoarele aspecte și forme:

Imperativ: fii! – nu fi! (forma negativă se formează din negația nu + forma de infinitiv – cea din dicționar – a verbului).

Indicativ prezent: tu (nu) vii; tu (nu) știi; tu (nu) ții; tu (nu) scrii etc. (forma afirmativă este identică cu cea negativă; primul -i este din radical, iar cel de-al doilea – desinența de persoana a doua singular).

Conjunctiv prezent: tu să (nu) fii; tu să (nu) vii; tu să (nu) știi; tu să (nu) ții; tu să (nu) scrii etc. (forma afirmativă este identică cu cea negativă; primul -i este din radical, iar cel de-al doilea – desinența de persoana a doua singular).

O ușoară nesiguranță apare, uneori, și în scrierea unor forme verbale care conțin un -i silabic (plenison), care poate fi însă rezolvată ușor prin apelul la regulile după care se construiesc anumite timpuri verbale. Astfel, dacă se reține faptul că în componența unor timpuri compuse se regăsește forma de infinitiv a verbului, se rezolvă și grafia la indicativ viitor și condițional-optativ prezent a anumitor verbe terminate în -i la infinitiv, precum a veni, a ști, a vorbi, a citi etc.: voi veni/voi ști/voi citi (nu voi *venii/voi *știi/voi *citii), respectiv aș veni/aș ști/aș citi (nu aș *venii/aș *știi/aș *citii).

N.B. Așa cum reiese și din exemplele date, auxiliarul din structura modului condițional-optativ se scrie fără -i (aș dansa, aș scrie, nu *ași dansa, *ași scrie etc.).

Puțină atenție trebuie acordată și modurilor conjunctiv și condițional-optativ perfect, în a căror structură se regăsește verbul a fi (să + fi + participiul verbului de conjugat, respectiv aș, ai, ar etc. + fi + participiul verbului de conjugat), însă de data aceasta cu formă invariabilă. Odată cunoscută această regulă, dispare orice idee năstrușnică de a scrie auxiliarul a fi cu doi -i: (eu, tu, el/ea, noi, voi, ei/ele) să fi știut (nu: să *fii știut), să fi mers (nu: să *fii mers), să fi avut (nu: să *fii avut) etc., respectiv aș/ai/ar/am/ați/ar fi știut (nu: eu aș/ai/ar/am/ați/ar *fii știut), aș/ai/ar/am/ați/ar fi mers (nu: eu aș/ai/ar/am/ați/ar *fii mers) etc.

DOCUMENT DESCARCĂ Ghidul UVT – Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” – BAC 2025:

Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie 2025:

• 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
• 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
• 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
• 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
• 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate

• 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
• 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
• 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
• 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
• 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

• 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
• 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.