Premieră în Timișoara: Universitatea de Vest deschide, în parteneriat cu Parlamentul European și cu europarlamentarul Nicu Ștefănuță, primul spațiu al educației europene. Studenții și elevii vor putea realiza proiecte de voluntariat, stagii și schimburi de experiență la Bruxelles și Strasbourg

6.864 de vizualizări
Europarlamentarul Nicu Ștefănuță și rectorul UVT Marilen Pirtea / Foto: UVT.ro
Universitatea de Vest din Timișoara anunță că a stabilit un „parteneriat de lung parcurs” cu Parlamentul European și că deschide un spațiu al educației europene alături de europarlamentarul român Nicu Ștefănuță, vicepreședinte PE, alumni al UVT.

„Vor fi realizate proiecte de informare și comunicare despre agenda instituțiilor europene, unde studenții și elevii vor putea să realizeze proiecte de voluntariat, să propună idei și soluții față de tot ce îi preocupă, iar ulterior chiar să realizeze stagii și schimburi de experiență la Bruxelles și Strasbourg, în proiectele PE dedicate educației civice și politice europene”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Instituția de învățământ superior precizează că astăzi, 23 mai 2025, a fost gazda unei dezbateri „despre prezentul și viitorul societății europene, alături de europarlamentarul Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European și alumnus UVT, eveniment desfășurat sub genericul «Valori europene și implicare civică»”.

„La eveniment au participat reprezentanții conducerii universității, rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, prorectori, decani, cadre didactice și cercetători, reprezentanți ai organizațiilor studențești și invitați din organizații civice, reprezentanți mass-media și lideri de opinie, dar și timișoreni interesați de tematica propusă”, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.

„Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) devine astfel prima instituție de învățământ superior din Timișoara care realizează o punte concretă și o legătură permanentă cu Parlamentul European, pentru că noi suntem Europa, aici, la Timișoara, la UVT”, a afirmat rectorul Marilen Pirtea.

Comunicatul integral al Universității de Vest din Timișoara:

„Premieră în Timișoara. UVT deschide un spațiu al educației europene, gestionat sub girul Parlamentului European, în cadrul parteneriatului deschis alături de europarlamentarul român Nicu Ștefănuță, vicepreședinte PE

La Universitatea de Vest din Timișoara s-a desfășurat astăzi o dezbatere despre prezentul și viitorul societății europene, alături de europarlamentarul Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European și alumnus UVT, eveniment desfășurat sub genericul „Valori europene și implicare civică”.

La eveniment au participat reprezentanții conducerii universității, rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, prorectori, decani, cadre didactice și cercetători, reprezentanți ai organizațiilor studențești și invitați din organizații civice, reprezentanți mass-media și lideri de opinie, dar și timișoreni interesați de tematica propusă.

Și cu prilejul acestei întâlniri, UVT și-a reafirmat angajamentul pentru promovarea valorilor democratice, educației civice și implicării active în viața comunității, oferind mai ales tinerilor un context util pentru reflecție și schimb de idei despre ceea ce înseamnă a fi cetățean european astăzi.

Studenții și elevii care au fost prezenți la dezbatere i-au adresat invitatului întrebări foarte specifice și au arătat implicare față de agenda europeană, demonstrând că tinerii de azi sunt interesați și profund implicați în ceea ce privește viitorul democratic al Europei. Ne bucurăm să vedem o reală dorință de a contribui la o societate mai responsabilă și mai solidară.

Cu ocazia evenimentului, europarlamentarul român a anunțat stabilirea unui parteneriat de lung parcurs între Parlamentul European și UVT, o premieră pentru Timișoara, un acord convenit în cadrul discuțiilor purtate astăzi în întrevederea cu rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.

„Se află în pregătire deschiderea la UVT a unui spațiu gestionat sub girul Parlamentului European, prin parteneriatul deschis alături de vicepreședintele PE Nicu Ștefănuță, un spațiu al drapelului albastru alăturat drapelului tricolor, unde vor fi realizate proiecte de informare și comunicare despre agenda instituțiilor europene, unde studenții și elevii vor putea să realizeze proiecte de voluntariat, să propună idei și soluții față de tot ce îi preocupă, iar ulterior chiar să realizeze stagii și schimburi de experiență la Bruxelles și Strasbourg, în proiectele PE dedicate educației civice și politice europene. Universitatea de Vest din Timișoara devine astfel prima instituție de învățământ superior din Timișoara care realizează o punte concretă și o legătură permanentă cu Parlamentul European, pentru că noi suntem Europa, aici, la Timișoara, la UVT.” – declară rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.


1 comment
  1. Great!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România este printre statele UE care „au un nivel de libertate academică sub medie”, arată un raport al France Universités, o asociație care reunește președinți de universități și instituții de învățământ superior

Un raport francez dat publicității miercuri indică regrese îngrijorătoare în ceea ce privește libertatea academică în întreaga lume, transmite AFP. România se numără printre statele UE care „au un nivel…
Vezi articolul

Curtea de Conturi a identificat diverse abateri minore la Universitatea din București, UMFST Târgu Mureș și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca în urma unor verificări recente / Un alt control a fost și la ASE București, fără a fi constatate nereguli

Curtea de Conturi a publicat, pe parcursul lunii mai și la începutul lunii iunie, o serie de rapoarte de audit în urma unor controale făcute în ultimul an la mai…
Vezi articolul

Jane Austen, eliminată dintr-un curs de literatură engleză de la o universitate britanică și înlocuită cu o autoare care scrie despre afro-americani. Măsura ar face parte din revizuirea curriculei „colonialiste”

O universitate din Marea Britanie a eliminat din programa studiată un curs de literatură despre Jane Austen, autorea celebrelor cărți Mândrie și Prejudecată, Rațiune și simțire și Emma. Catedra de…
Vezi articolul