Premierul Ciucă: 18.000 de minori ucraineni au rămas în România

1.545 de vizualizări
Nicolae Ciucă / Foto: gov.ro
De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, peste 118.000 refugiați ucraineni au intrat în România, 70.000 dintre ei au părăsit teritoriul României și au rămas în țară circa 46.435, ceea ce reprezintă aproximativ 39% din numărul total al cetățenilor ucraineni care au intrat pe teritoriul României, a anunțat miercuri premierul Nicolae Ciucă.

„Este important să precizăm că din cifra totală de cetățeni ucraineni care au decis să rămână în România, aproximativ 18.000 sunt minori. De aceea, în această dimineață în cadrul ședinței, precum și activitatea pe care am desfășurat-o aseară împreună cu ministrul Educației, ministrul Finanțelor, ministrul Afacerilor Interne și Ministrul Familiei și Tineretului am căutat și am identificat soluții care se vor concretiza în măsuri pentru a putea să acordăm atenția cuvenită acestor 18.000 de minori„, a anunțat Nicolae Ciucă.

Premierul a precizat că „este foarte important ca activitatea care se desfășoară la nivelul guvernului să poată fi coordonată cu cea de la nivelul autorităților locale și de asemenea împreună cu Ministerul Afacerilor Externe suntem în permanentă legătură cu ambasada Ucrainei la București, astfel încât să putem să avem datele legate de trasabilitatea și prezența pe teritoriul României a cetățenilor ucraineni„.

„1.070 de cetățeni ucraineni au solicitat azil, iar dintre aceștia 476 au rămas în centrele de azil din țara noastră”, a afirmat Ciucă.


1 comment
  1. O,premierul Ciucă.
    Sa traiti!🤣🤣🤣

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenții din anul I care au obținut premii la olimpiadele internaționale în liceu pot primi burse lunare de până la 3.300 de lei, potrivit noii metodologii-cadru / Nu toate universitățile și-au definitivat încă regulile pentru celelalte burse

Studenții înmatriculați în anul I la universitățile din țară, care au obținut premii la olimpiadele școlare internaționale, primesc burse de excelență olimpică/internațională, cu sume de la 1.650 până la 3.300…
Vezi articolul

Transportul gratuit al elevilor, discutat la Guvern cu reprezentanții elevilor. Robert Avram, CNE: Premierul și-a asumat constituirea unui comitet interministerial coordonat de la nivelul cancelariei, cel mai probabil, dar cu implicarea dumnealui, în așa fel încât până la finalul anului calendaristic să avem deja o soluție pe termen lung, care va fi subvenția

„Pe termen scurt, se va merge pe acea ordonanță de urgență cu suma forfetară: 60 de lei pentru primii 3 km, 6 lei pentru următorii km, cu posibilitate de dublare”,…
Vezi articolul