Premierul Orban către miniștri, în prima ședință de guvern: Dați drumul la audit și fiți pregătiți pentru structuri suple. Aștept să fac febră musculară de la semnarea deciziilor de eliberare din funcții

802 vizualizări
Foto: gov.ro
„Dați drumul la audit și fiți pregătiți pentru structuri suple, păstrați doar oamenii competenți”, le-a transmis premierul Ludovic Orban miniștrilor săi, în declarația susținută la începutul primei ședințe de guvern. La ședință participă și președintele Klaus Iohannis, care a anunțat că „va fi foarte complicat să se închidă bugetul pe anul în curs și de făcut bugetul pe anul viitor”.

Pe ordinea de zi a primei ședințe de guvern a Executivului Orban se află adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru organizarea Guvernului și a instituțiilor subordonate și nominalizarea pentru postul de comisar european, transmite G4Media.ro.

În discursul de la începutul ședinței de guvern, Orban a declarat: „aseară m-am întors la 9.30 în guvern și nu am găsit pe nimeni. Trebuie schimbat modul de lucru. Cât timp ministrul sau premierul muncește, orice om trebuie schimbat. Suntem în serviciul cetățeanului„, a relatat G4Media.ro.

Dați drumul la audit și fiți pregătiți pentru structuri suple, păstrați doar oamenii competenți, dedicați. Cine-i leneș, cine s-a obișnuit să-și ia leafa fără să facă nimic va pleca„, a continuat Ludovic Orban, care le-a cerut miniștrilor săi să oprească „toate concursurile organizate de precedentul guvern”.

Se demarăm curățarea administrației publice de demnitarii care nu și-au făcut treaba – secretari de stat, secretari generali etc. Aștept să fac febră musculară de la semnarea deciziilor de eliberare din funcții a celor care nu și-au îndeplinit sarcinile, să terminăm odată cu pilăraia, nepotismul. Am semnat ieri decizii de eliberare – băiatul lui, băiatul lui„, a continuat Orban.

Potrivit surselor Edupedu.ro, la Ministerul Educației au demarat procedurile de auditare a instituției. Edupedu.ro a scris în exclusivitate că Guvernul Orban este pe cale să retrogradeze Cercetarea la nivelul de Departament în cadrul Ministerului Educației, și nu Autoritate Națională – așa cum au făcut guvernele care au comasat Educația cu Cercetarea.

Potrivit surselor Edupedu.ro, cele mai recente discuții de la nivelul Executivului sunt de a organiza Cercetarea ca Departament, condus totuși de un secretar de stat (ca în cazul Autorității). Motivul renunțării la instituirea unei Autorități îl reprezintă limitele bugetare și intenția de a avea „ministere suple”, potrivit surselor noastre, însă este pusă astfel în pericol absorbția de fonduri europene dedicate cercetării în următorul exercițiu financiar european. De remarcat că Guvernul Orban comasează Cercetarea cu Educația și o transformă în Departament, însă menține Tineretul ca Minister separat.

Citește și:

 

 

 


2 comments
  1. Daca tot se incepe un audit la MEN trebuie inceput si un audit la OI-MEN ,acolo este conflict mare e interes angajatii MEN, verifica proiecte depuse de angajator adica de MEN, Deasemenea structura de angajare a personalului ,o parte din personal si anume personalul angajat din regiuni are ca si angajator ISJ-urile ,iar salariile lor sunt mult mai mici decat a celor care sunt angajati de MEN , avand aceleasi sarcini de serviciu si facand practic aceiasi munca.

  2. A innebunit lupu Paunica director in MEN. Azi a taiat, cu de la sine putere, mii de posturi in scoli. A blocat Edusalul oamenii risca sa nu ia salariile. Fara ordin de ministru in spate. Noul ministru stie? Sau el a dat ordin?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Eu cred că nu există pericolul înghețării anului școlar, pentru că măsurile au fost luate ca să salvăm sistemul de educație sub aspectul salariilor și burselor, nu au fost luate împotriva școlilor și profesorilor

Ministrul Educației și Cercetării respinge ideea că asupra anului școlar care va începe pentru elevi luni, 8 septembrie 2025, planează pericolul înghețării din cauza protestelor profesorilor nemulțumiți de măsurile de…
Vezi articolul

Premiul Nobel pentru Economie 2020, atribuit americanilor Paul Milgrom și Robert Wilson pentru „îmbunătăţirile aduse teoriei licitaţiei şi invenţiilor referitoare la noile formate ale licitaţiei”

Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, luni, la Institutul Karolinska din Stockholm, americanilor Paul R. Milgrom și Robert B. Wilson pentru „îmbunătăţirile aduse teoriei licitaţiei şi invenţiilor referitoare la…
Vezi articolul