Premiile de peste 43 de milioane de euro, acordate angajaților Romsilva „fără o justificare reală”, ar fi putut însemna combaterea abandonului școlar în 216 școli

5.605 vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Circa un milion de lei a alocat în Ministerul Educației, prin PNRR, unui proiect de reducere a abandonului școlar, în perioada 2022-2025. Asta înseamnă 200.000 de euro. Ministrul mediului a anunțat luni seara că a descoperit, în urma unui control al Curții de conturi la Romsilva – o agenție a statului care gestionează fondul forestier – că angajații instituției ar fi primit premii de performanță în suma de 216 milioane de lei, scrie G4Media.ro. Adică circa 43,2 milioane de euro.

În condițiile în care un grant oferit unei școli a fost de 200.000 de euro, banii dați ca premii, despre care ministrul Mircea Fechet spune că erau acordați „fără o justificare reală a performanţelor acestora”, ar fi putut să contribuie la combaterea abandonului școlar în circa 216 școli, potrivit unui calcul simplu.

Ministrul precizează faptul că „clasele de salarizare şi sporurile acordate s-au stabilit prin negociere individuală, astfel că s-a ajuns la situaţii în care salariaţi care ocupă acelaşi post au negociat niveluri salariale şi sporuri diferite. De asemenea, Regia a practicat un tratament diferenţiat pentru aceeaşi categorie de salariaţi. Acelaşi tip de spor a fost acordat în procente diferite, fără criterii obiective şi transparente, iar angajaţi pe posturi de execuţie au negociat şi obţinut salarii şi sporuri mai mari decât cei aflaţi pe posturi de conducere”.

Ce fac școlile ca să reducă abandonul școlar cu un buget de 1 milion de lei pe 3-4 ani

În PNRAS – Programul Național pentru Reducwerea Abandonului Școlat, în prima rundă care a început în 2022, circa 650 de școli și-au îmbunătățit indicatorii și au avut progres pe mai multe aspecte.

Printre măsurile luate de școli, documentate într-iun raport al Băncii Mondiale la comanda Ministerului Educației și Cercetării, se numără:

  • dotări pentru o infrastructură școlară modernă și digitalizarea școlilor (echipamente digitale, softuri)
  • oferirea de ore de educație remedială, de masă caldă și activități de consiliere elevilor
  • sprijin material direct
  • formarea, dezvoltarea și diversificarea competențe profesionale ale cadrelor didactice pentru a-și adapta metodele în funcție de nevoile elevilor
  • oferte diversificată de activități extrașcolare
  • dezvoltarea organizațională a școlilor.

O analiză detaliată a programului PNRAS runda I, poate fi citită aici.


1 comment
  1. Articole incredibile referitor la Romsilva, salarii,prime etc.Masuri luate cînd.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Orice profesor trebuie să înțeleagă că, dacă copiii încep să vadă temele ca un element negativ, cu toată intenția bună pe care o ai, vei obține efecte negative. Durata temelor este reglementată, doar că va trebui să găsim niște mecanisme prin care să putem și respecta această reglementare

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „orice profesor trebuie să înțeleagă că, dacă copiii încep să vadă temele ca un element negativ, indiferent ce teme le dai,…
Vezi articolul

Zeci de profesori au fost corupți de fostul inspector școlar general din Mureș, Sabin Pășcan, în 2023, în cea mai amplă schemă de fraudare a Bacalaureatului documentată de procurori – subiectele erau rezolvate de profesori de la 8 la 9 și date pe ciorne / Câteva dosare în care oamenii au recunoscut că i-au dat șpăgi lui Pășcan au ajuns în instanță

Sabin Pășcan, inspector general școlar Mureș în 2023, a coordonat o întreagă rețea de profesori care le strecurau rezolvările subiectelor unor candidați care au dat șpagă mii de euro ca…
Vezi articolul

Mircea Bertea, consilier onorific al ministrului Daniel David: Eu nu sunt de acord, dacă mă întrebați, nici cu săptămâna Școala altfel, nici cu Săptămâna verde. Păi, iertați-mă, suntem verzi doar o săptămână pe an?

Mircea Bertea, președinte al Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România și consilier onorific al ministrului Daniel David, este de părere că săptămâna „Școala altfel” și „Săptămâna verde” trebuie…
Vezi articolul