Premiile “Henri Coadă” pentru elevi și studenți câștigători în competiții tehnico-științifice internaționale – Au fost oferite mai puține decât pragul stabilit prin hotărâre de guvern / Țările care alocă 2-3% pentru cercetare, lăudate de premierul Ciucă, al cărui guvern țintește 1% în 2024

273 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Elevii și studenții care au obținut locul I, II și II în competiții tehnico-științifice internaționale au primit, marți, premiile acordate de guvern printr-un program introdus în decembrie, având drept scop promovarea performanței tinerilor din România. Au fost oferite mai puține premii decât pragul stabilit prin hotărâre de guvern pentru această formă de recunoaștere a meritelor tinerilor. Cu această ocazie, premierul Ciucă – al cărui guvern și-a exprimat intenția de a atinge 1% din 2024, după ani în care a stagnat la valori de zece ori mai mici – și-a exprimat aprecierea față de țări care alocă 2-3% din PIB pentru cercetare și inovare.

În cadrul unei gale organizate marți pentru acordarea premiilor din Programul “Henri Coandă”, inițiat la sfârșitul anului trecut, au fost acordate premii astfel, potrivit datelor publicate de guvern:

  • Premiul I – 46
  • Premiul al II-lea – 23
  • Premiul al III-lea – 46

Numărul premiilor este mai mic decât cel aprobat prin hotărâre de guvern (50 pentru fiecare nivel).

Valorile premiilor au fost: 15.000 lei pentru locul I, 9.000 lei pentru locul II, 6.000 lei pentru locul III.

  • Lista completă a premianților – aici

Premierul Ciucă și-a exprimat, cu această ocazie, aprecierea pentru țările care alocă bani pentru cercetare într-o manieră semnificativă așa cum s-a angajat și România, fără ca țintele să fie până acum respectate: 

  •  „Cred cu tărie că dincolo de această activitate, avem nevoie ca toți cei care gândesc și trudesc cu inima la viitorul României, trebuie să se aplece mai mult pe tot ceea ce poate să însemne cercetare și inovare. Sunt țări care alocă 2%, 3% pentru cercetare și inovare. De ce? Pentru că de aici se proiectează viitorul. De aici știm care vor fi noile tehnologii care vor fi folosite în tot ceea ce poate să însemne dezvoltarea unei țări, consistența și evoluția unei economii”, a declarat premierul, citat  în comunicatul Ministerului Cercetării.
Citește și:
Elevii și studenții pot aplica pentru bursele și premiile programului „Henri Coandă”, până pe 17 aprilie, potrivit unui informări a Ministerului Educației / Tinerii pot să primească până la 15.000 de lei, în funcție de locurile obținute
Bugetul Ministerului Cercetării și Inovării va atinge 1% PIB în 2024, promit premierul Ciucă și ministrul Burduja, la Gala Cercetării Românești / Anul acesta bugetul Cercetării a rămas sub 0,2% din PIB


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, în contradicție cu el însuși pe tema orelor remediale: impune tuturor învățătorilor să facă ore de recuperare cu propriii elevi, după ce tot Daniel David spunea că „este foarte ciudat că același profesor care n-a transferat bine competențele trebuie acum să corecteze lucrurile pe care el le-a făcut prost”

Discursul ministrului Educației privind modul în care ar trebui să fie făcute orele remediale în învățământul primar s-a schimbat radical față de cel de la începutul mandatului său. Recent, ministrul…
Vezi articolul

Banii din a doua tranșă pentru tichetele educaționale, ce ar fi trebuit virați în luna noiembrie, încă nu au ajuns la elevi. Nu răspunde nimeni la call-center-ul Ministerului Fondurilor europene, dedicat acordării tichetelor de 500 lei

Cei 500 de lei pentru tichetele educaționale cu care elevii își pot cumpăra rechizite încă nu au intrat pe cardurile celor care au primit aprobare pe anul acesta, deși Ministerul…
Vezi articolul

Deși banii din PNRR sunt pentru 10 de consorții regionale, Guvernul și Ministerul Educației au decis să găsească finanțare pentru 29 de proiecte declarate eligibile, a anunțat Ligia Deca. Obiectivul este ca „în anul 2025-2026, până la 40% dintre elevi să fie înscriși pe o rută duală”

Deși ținta asumată în PNRR este de 10 consorții regionale, 29 de proiecte au fost declarate eligibile după evaluarea calitativă, conform listei publicate de ministerul Educației. Ligia Deca a declarat…
Vezi articolul