Premiul Goncourt 2023, câștigat de scriitorul Jean-Baptiste Andrea pentru romanul „Veiller sur elle” / Cartea este în curs de traducere în limba română

459 de vizualizări
Foto: Academia Goncourt – Facebook.com
Premiul Goncourt pe anul 2023 a fost atribuit scriitorului Jean-Baptiste Andrea pentru romanul „Veiller sur elle” (editura L’Iconoclaste), care descrie o poveste de dragoste din perioada fascistă a Italiei, informează AFP, scrie Agerpres.

Jean-Baptiste Andrea, în vârstă de 52 de ani, a fost desemnat câştigător în cel de-al 14-lea tur de scrutin organizat de juriul Academiei Goncourt, instituţia care decernează cel mai prestigios trofeu din universul literaturii franceze. Juriul a fost prezidat de Didier Decoin, al cărui vot are o valoare dublă.

Ceilalţi trei scriitori finalişti au fost Eric Reinhardt, Gaspard Koenig şi Neige Sinno, cea din urmă fiind recompensată luni cu premiul Femina, potrivit sursei citate.

„Este un mare moment de emoţie, tocmai ne-am şters lacrimile de bucurie în taxi”, a declarat scriitorul francez, vizibil emoţionat, în momentul sosirii sale la restaurantul Drouant, unde premiul Goncourt este decernat în fiecare an, conform tradiţiei, de peste un secol.

Cu doar patru romane la activ, Jean-Baptiste Andrea a câştigat cel mai prestigios premiu literar francofon graţie unei lungi fresce despre sculptură şi despre Italia.

Romanul său „Veiller sur elle” spune povestea lui Mimo, născut în sărăcie şi încredinţat ca ucenic unui sculptor în piatră. Mimo se îndrăgosteşte nebuneşte de moştenitoarea unei mari averi, Viola Orsini, şi traversează alături de ea timpul şi anii, până în momentul în care Italia cade pradă fascismului, conform Agerpres.

  • Romanul este în curs de traducere în limba română la Editura Trei. Potrivit unui comunicat al editurii, cartea apare în tălmăcirea Mihaelei Stan, în colecţia Fiction Connection, coordonată de Magdalena Mărculescu şi va fi publicată în 2024.

„Îmi pregătesc întreaga poveste. Cea de acum a însemnat 10 luni de pregătire, în capul meu şi pe un carnet. Nu scriu nici măcar un rând din roman. Şi într-o zi, îmi spun: povestea mea e deja acolo, pot deci să nu mai reflectez şi să mă întreb unde va duce ea”, dezvăluia scriitorul Jean-Baptiste Andrea într-un interviu pentru France Inter. „Primele mele trei romane au fost scrise cu uşile închise. Acum, am vrut să sparg toate graniţele”, a adăugat el.

Anunţul prin care este comunicat numele câştigătorului premiului Goncourt reprezintă în mod tradiţional pentru industria de carte din Franţa un eveniment marcat de o mare frenezie, la care participă de fiecare dată numeroşi scriitori, pasionaţi de literatură şi jurnalişti.

Premiul Goncourt, decernat de un juriu alcătuit din şapte bărbaţi şi trei femei, aduce câştigătorului un cec de 10 euro, dar garantează vânzări de sute de mii de exemplare în ultimele două luni ale anului, cele mai importante pentru librăriile din Franţa, mai transmite sursa citată.

Aceste vânzări ajung în medie la 400.000 de exemplare. Însă romanul desemnat câştigător în 2022, „Vivre vite”, al scriitoarei Brigitte Giraud, a dezamăgit din acest punct de vedere, întrucât a rămas sub pragul de 300.000 de exemplare vândute. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Studenții acuză Ministerul Educației că a ignorat „flagrant” propunerile ANOSR și cer extinderea până la finalul lunii septembrie a dezbaterilor pe Legea învățământului superior

Reprezentanții ANOSR acuză că în urma discuțiilor de luni pe proiectul legii Educației, ministerul, care anunța “rezultate fără precedent în istoria consultărilor între Ministerul Educației și studenți!”, nici măcar nu…
Vezi articolul

Pentru că multe școli aleg aceeași perioadă pentru „Săptămâna Verde”, muzeele și obiectivele sunt supraaglomerate, reclamă directorii într-un raport oficial / Semnalează lipsa banilor pentru activități și birocrația din „săptămâna consumului de hârtie”  

Directorii și profesorii chestionați în raportul de cercetare Evaluarea Programului „Săptămâna Verde” reclamă mai multe dificultăți în implementarea programului, în primul raport de evaluare al programului, cerut de Ministerul Educației…
Vezi articolul

Inspectorul școlar general din Botoșani: Foarte puțini colegi profesori au optat pentru a primi ore la plata cu ora, pentru că nu mai sunt atractive / La nivelul județului Botoșani nu am avut cadre didactice care să nu poată obține o catedră, spune Bogdan Suruciuc

Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, Bogdan Suruciuc, a vorbit despre efectele Legii Bolojan și a afirmat că „foarte puțini colegi profesori au optat pentru a primi aceste ore la…
Vezi articolul

UPDATE Fosta directoare a Colegiului Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, Claudia Muntean, a fost demisă de inspectoratul școlar la 2 zile după ce fusese repusă în funcție printr-o decizie a instanței

Inspectoratul Școlar Județean Timiș a decis să o elibereze din funcție pe Claudia Muntean, fosta directoare a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, la doar 48 de ore după…
Vezi articolul