Premiul Nobel pentru Medicină 2018, acordat pentru descoperiri în imunoterapia pentru cancer, explicat pe înțelesul tuturor de un imunolog român de top din Olanda

[jp_post_view]
Premiul Nobel pentru Medicină
Premiul Nobel pentru Medicină Mihai Netea / Sursa foto: Radboud University
Mihai Netea, unul dintre cei mai buni imunologi români, a explicat pentru EduPedu.ro, pe înțelesul tuturor, descoperirea pentru care a fost acordat anul acesta Premiul Nobel pentru Medicină 2018. Profesorii James P. Allison din Statele Unite și Tasuku Honjo din Japonia “au descoperit moleculele care pun frînă sistemului imunitar, numite în engleză ‘checkpoints’, sau în română ‘puncte de control’. Pe baza acestor descoperiri, ei și alți cercetători au dezvoltat tratamente care pot da la o parte aceste blocaje ale leucocitelor”, a explicat Mihai Netea.

Mihai Netea (49 de ani) este profesor și director al laboratorului de Medicină Internă Experimentală al Centrului Medical Universitar Radboud (Olanda). Este membru al Academiei Regale olandeze pentru Științe și Arte și al Academia Europaea.

În 2016, a primit Premiul Spinoza, în valoare de 2,5 milioane Euro, pentru continuarea cercetării sale privind modul în care sistemul imunitar recunoaşte microorganismele. Premiul Spinoza este cel mai valoros premiu acordat în Olanda în domeniul ştiinţei (sursa). Vezi aici mai multe despre Mihai Netea

Premiul Nobel pentru Medicină 2018 – explicat pe înțelesul tuturor de către profesorul Mihai Netea:

Premiul Nobel pentru Medicină și Fiziologie 2018 a fost acordat profesorului James P. Allison din Statele Unite și profesorului Tasuku Honjo din Japonia, pentru descoperirile făcute în imunoterapia pentru cancer.

Sistemul de apărare al organismului împotriva infecțiilor (numit și ‘sistemul imunitar’) este făcut să activeze foarte puternic globulele albe (celule numite ‘leucocite’) care vor ataca și elimina infecția cu bacterii, viruși sau paraziți. Pentru a nu produce, însă, și leziuni în organele proprii ale omului, sistemul imunitar a dezvoltat și anumite ‘frîne’ sau ‘blocaje’, care să îl oprească a fi activat prea puternic.

Din păcate, însă, cancerul reușește să activeze aceste ‘frîne imunitare’ chiar și atunci cînd nu trebuie, făcînd ca în acest fel leucocitele din sînge (adevărați ‘soldați’ ai apărării contra cancerului), să nu își poate face datoria.

Prof. Allison și Prof. Honjo au descoperit moleculele care pun frînă sistemului imunitar, numite în engleză ‘checkpoints’, sau în română ‘puncte de control’. Pe baza acestor descoperiri, ei și alți cercetători au dezvoltat tratamente care pot da la o parte aceste blocaje ale leucocitelor: aceste tratamente (‘checkpoint inhibitors’, sau ‘inhibitori ai punctelor de control’) reușesc să descătușeze potențialul globulelor albe de a ataca cancerul.

Aceste descoperiri importante au făcut ca aceste tratamente să fie în prezent utilizate cu succes în anumite grupe de pacienți cu cancer”.

Citește și:

Sursa foto: Radboud University


1 comment
  1. Prof Mihai Netea este un cercetator de o valoare exceptionala… valoarea sa este egalata doar de modestia de care da dovada in orice imprejurari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Creșterea alocației studenților la 250 de lei pe lună, printre solicitările care au rezultat în urma întâlnirii Consiliului Rectorilor. Reprezentanții studenților au cerut încă de anul trecut o sumă similară, care să echivaleze măcar cu inflația din ultimul an

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit marți, la Antena 3, despre o rezoluție a Consiliului Rectorilor, care s-a întrunit săptămâna trecută, prin care se solicită ca alocația studenților să crească…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Tinerii ne-au spus că vor să cunoască oameni care au făcut ceva în viață, pentru ca asta să-i inspire și pe ei să facă ceva, la rândul lor. Nimeni nu ne-a spus că vrea întâlnire cu un om care să-l învețe să fie bogat – Ionuț Stanimir, BCR, despre discuțiile cu tinerii care vin la ZBOR, cel mai mare proiect recent de huburi pentru tineret / Am constatat că vorbim prea mult despre ei, dar nu-i și ascultăm. Aici îi putem asculta pe tineri – Nicoleta Deliu-Pașol

Tinerii cu care am discutat vor să întâlnească oameni care au făcut ceva în viață, de la care să învețe ce să facă și ei, spune Ionuț Stanimir, director de…
Vezi articolul

OFICIAL Lista celor 43 de membri din consiliul general al CNATDCU, forul responsabil cu atestarea titlurilor universitare, pentru mandatul 2024-2028 / Apar trei membri noi de la universități din străinătate – Oxford, Boston și Münster / Marius Andruh, propus inițial vicepreședinte, nu mai e membru

Componența Consiliului general al Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru mandatul 2024-2028 a fost publicată în Monitorul Oficial. Consiliul va avea un președinte, Mircea…
Vezi articolul