Preşedintele Academiei Române: Este fundamentală menţinerea acestei ţări şi a acestui popor pe traiectoria lui europeană. Şi poporul poate greşi dacă are conducători răi

437 de vizualizări
Foto: Alexandru Buliga / Academia Romana
Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a afirmat, într-un interviu la Europa Liberă, că primul lucru care i se pare fundamental este „menţinerea acestei ţări şi menţinerea acestui popor pe traiectoria lui europeană”. Pop mai spune că trebuie reinstaurată încrederea, adăugând că fără încredere în elita care conduce nu există nici speranţă. „Un ardelean de-al meu, e vorba de unul faimos, paşoptistul Simion Bărnuţiu, a zis cândva: «Să ne sprijinim pe popor, căci poporul nu poate greşi». Dar să ştiţi că şi poporul poate greşi dacă are conducători răi”, a punctat Pop, transmite News.ro, preluat de G4Media.ro.

„Încrederea este fundamentală, pentru că înseamnă a avea în suflet convingerea că ceea ce fac aceia pe care i-am delegat să ne conducă (…) să fie într-adevăr oameni care să ducă idealurile noastre mai departe. Din păcate, în societatea contemporană, şi nu numai în cea românească, s-a pierdut încrederea. Iar fără încredere în elita care conduce nu există nici speranţă. Fără speranţă, viitorul rămâne nesigur, pluteşte pe nisipuri mişcătoare, aşa că trebuie, într-un fel sau altul, prin munca elitelor bune, reinstaurată încrederea. Un ardelean de-al meu e vorba de unul faimos, paşoptistul Simion Bărnuţiu, a zis cândva: «Să ne sprijinim pe popor, căci poporul nu poate greşi». Dar să ştiţi că şi poporul poate greşi dacă are conducători răi”, a declarat preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, într-un interviu la Europa Liberă.

„Suntem de la origine un popor european, prin geografie şi prin civilizaţie”

Pop a spus că pentru „restaurarea” acestei încrederi primul lucru care i se pare „fundamental” este „menţinerea acestei ţări şi menţinerea acestui popor pe traiectoria lui europeană”.

„Mie mi se pare că noi, românii, am muncit de la secolul al 18-a încoace, de la Şcoala Ardeleană, trecând prin Titu Maiorescu, ajungând la Eugen Lovinescu, la toţi marii formatori de opinie, ca să le spun aşa, cu un termen modern, am muncit pentru această linie a noastră europeană. Noi suntem de la origine un popor european, prin geografie şi prin civilizaţie. Am moştenit de la această Europă clasicismul greco-latin, l-am reînviat prin Renaştere, l-am adus mai departe, inclusiv prin valori religioase precum şi iudeo-creştinismul, pentru că, din punct de vedere confesional, acestea sunt valori ale Europei”, a afirmat Pop.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

STENOGRAME Șpaga de la Constanța – 5.000 de euro pentru transferul unei eleve la Colegiul Național Mircea cel Bătrân – inspectoarea care a lua banii și a recunoscut, condamnată la 2 ani cu suspendare. DNA și-a retras acuzațiile aduse părintelui mituitor și intermediarei șpăgii / „Am o prietenă bogată, fii-sa a dat în a IV-a la „Mircea” şi a căzut. Dă 5.000 de euro. E disperată” (…) ,,Ne vedem diseară să-ţi dau. Mi-a lăsat ce trebuie….primul kil de nuci”

Mama unei eleve care a dat 5.000 de euro șpagă unei inspectorare școlare de la ISJ Constanța, pentru a-și transfera fata de la Școala Generală nr. 43 la Colegiul Național…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

O elevă de clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială „B. P. Hasdeu” din Iași, a ajuns la spital / Luminița Doru, directoarea școlii: Fata ne-a spus că dimineață, fără să mănânce, a consumat un energizant și a fumat dintr-un dispozitiv de tip vape. Mi-a spus că i l-a dat o elevă de clasa VIII-a / Poliția și ISJ Iași anchetează cazul

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) au demarat o anchetă în cazul unei eleve de clasa a VII-a, de la o școală gimnazială din municipiul…
Vezi articolul

GHID Înscrierea la grădiniță 2025. Răspunsurile Ministerului Educației la cele mai frecvente întrebări despre înscrierea sau reînscrierea copiilor la creșă, grădiniță sau ludotecă

Ministerul Educației a publicat, vineri, răspunsuri la cele mai frecvente întrebări ale părinților privind înscrierea copiilor la creșă, grădiniță, ludoteci pentru anul 2025-2026: care sunt actele necesare, cum se alege…
Vezi articolul

Învățătoarea Simona Ghenea: Noi pregătim copiii de astăzi pentru un viitor care nu știm cum poate să fie. Vom eșua dacă nu le vom crea contexte în care să-i încurajăm să gândească critic – succesul va depinde doar de cei care se adaptează

Noi pregătim copiii de astăzi pentru un viitor care nu știm cum poate să fie. Vom eșua dacă nu le vom crea contexte în care să-i încurajăm să gândească critic,…
Vezi articolul