Președintele Asociației Colectiv, despre afișarea în public a premierului Cîțu cu primarul Piedone: „Îmi pun întrebarea acum dacă omul este lipsit total de empatie, dacă nu realizează efectiv ce face, cu cine se afișează?”

690 de vizualizări
Eugen Iancu / Sursă foto: Facebook.com
Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010 și tatăl lui Alexandru Iancu, victimă a teribilei tragedii din 30 octombrie 2015, a reacționat față de imaginea de la deschiderea anului școlar la care a participat premierul Florin Cîțu alături de primarul Cristian Popescu Piedone, condamnat la 8 ani de închisoare, în primă instanță, în dosarul „Colectiv”. „Îmi pun întrebarea acum dacă omul este lipsit total de empatie, dacă nu realizează efectiv ce face, cu cine se afișează? (…) oriunde într-un stat civilizat, în urma unei astfel de expuneri, omul respectiv pleca de pe scena politică”, a spus Eugen Iancu pentru Edupedu.ro.
  • Amintim că Florin Cîțu a ținut un discurs în fața elevilor Colegiului Național Gheorghe Lazăr, cu ocazia ceremoniei de deschidere a anului școlar 2021-2022, în timp ce primarul Sectorului 5 se afla în stânga sa, așa cum se poate vedea în imaginile video postate pe pagina oficială a Guvernului României. „Miza noastră în educație nu este de a face un pic altceva, un pic altfel sau la fel ca până acum, miza noastră strategică este a face altfel, altceva”, a declarat Cîțu la deschiderea școlii.
  • De asemenea, primarul Popescu Piedone l-a amintit pe Facebook, cu această ocazie, pe premierul Cîțu, adresându-i-se cu „Florin”: „Si… dacă finalul poveștii noastre de astăzi este cu primul ministru al României în peisaj… este TOCMAI pentru că ne ajută să facem imposibilul… posibil! În administrația locală nu este loc de politică, dragii mei! Aici… este despre oameni! Și despre investiții! Iar Florin a făcut destulă școală, cât să știe exact ce înseamnă ȘCOALA ANULUI 2021!”, a scris primarul Sectorului 5 pe rețeaua de socializare.

Președintele Asociației Colectiv a reacționat pe Facebook, unde a postat mesajul următor: „La 6 ani de la Colectiv, PM ul în funcție, mare vorbitor despre resetarea României, candidat la funcții de conducere în partid și în stat, se alătură primarului Piedone, administratorul in mandatul căruia s-a produs tragedia din Colectiv. Asta dă dovadă de moralitate din partea omului care ne vorbește despre schimbare. Peste câteva zile este un nou termen în procesul din care Piedone speră să iasă liber. Tu ce zici domnule Câțu? Ți-aș zice și eu „Florin”, dar cu mine nu ești prieten.”

Contactat de Edupedu, acesta a spus că este de necrezut ca la 6 ani de la tragedia în care au murit 65 de oameni, cu doar câteva zile înainte de procesul Colectiv, premierul României să se afișeze în public cu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, care a fost condamnat în decembrie 2019, în primă instanță, de către Tribunalul București, la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul Colectiv pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.

„Îmi pun întrebarea acum dacă omul este lipsit total de empatie, dacă nu realizează efectiv ce face, cu cine se afișează? Urmează procesul, nu pot să cred că un candidat la conducerea unui partid, un om care și-a exprimat intenția de a candida la toate funcțiile din statul acesta, poate să facă gesturi de genul acesta decât dacă ori nu-i pasă de nimic, ori nu înțelege ce face… Mie mi se pare că e o greșeală uriașă, oriunde într-un stat civilizat, în urma unei astfel de expuneri, omul respectiv pleca de pe scena politică, nu mai putea candida la nimic”, a declarat președintele Asociației Colectiv pentru Edupedu.ro.

Întrebat ce mesaj are ca părinte care și-a pierdut copilul la Colectiv, Eugen Iancu spune că după o asemenea ieșire, „premierul Cîțu ar trebui să plece”. „Ne minte că-l interesează justiția în țara asta, ne minte că-l interesează schimbarea în România. De fapt, el nu face altceva decât, cu un maxim tupeu și nepăsare, să își vadă de agenda lui și a cercului lui restrâns pentru care negociază orice, cu oricine, în detrimentul nostru al cetățenilor. Eu, personal, din momentul acesta nu mai am niciun pic de încredere în el. Ca să înțelegeți, în fotografia aceea apar Cîțu la pupitru, Piedone în stânga și la mijloc este nepotul lui Piedone. Acolo este o mare familie unită, frumoasă și veselă… oamenii negociază, sunt între ei, au de făcut bani”.

Foto: captură gov.ro
Citește și:
Premierul Florin Cîțu a deschis anul școlar alături de primarul Cristian Popescu Piedone, condamnat la 8 ani de închisoare, în primă instanță, în dosarul „Colectiv”
VIDEO Miza noastră în educație nu este de a face un pic altceva, un pic altfel sau la fel ca până acum, miza noastră strategică este a face altfel, altceva – premierul Cîțu, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București
VIDEO Premierul Florin Cîțu a dansat pe melodia Voltaj „20 de ani” în curtea liceului Gheorghe Lazăr din București, după care a făcut selfie-uri cu elevii


1 comment
  1. Ce stire este asta? Sunteți agenți electorali?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista profesorilor înscriși la Definitivat 2025, publicată de Inspectoratul Școlar Județean Dolj – document / Prima inspecție de specialitate are loc până la 7 februarie

Inspectoratul Școlar Județean Dolj a publicat lista profesorilor înscriși la examenul de Definitivat 2025. Amintim că profesorii s-au putut înscrie la examenul de definitivat 2025 până pe 10 octombrie, potrivit calendarului publicat în…
Vezi articolul

Etapa județeană a olimpiadei naționale de Lingvistică este mutată de pe 18 februarie pe 3 martie – erată de la Ministerul Educației, cu 4 zile înainte de data stabilită inițial / Schimbare și la județeana de Biologie

Cu 4 zile înainte de data stabilită inițial pentru faza județeană a Olimpiadei Naționale de Lingvistică, 18 februarie, sâmbătă, Ministerul Educației (ME) publică o erată în care scrie că data…
Vezi articolul

Un profesor care dă meditații în principiu ar trebui să fie autorizat, să aibă un PFA sau să fie Întreprindere Individuală, să fie autorizat la Registrul Comerțului, precizează reprezentanți ai ANAF / Dacă meditează persoane fizice, ar trebui să dea bon fiscal dacă încasează în numerar

Clarificări ale reprezentanților ANAF pentru persoanele fizice care dau meditații contra-cost în privința regimului la care aceștia se supun când vine vorba despre emiterea facturilor și încărcarea acestora în sistemul…
Vezi articolul

Voucherele de vacanță se impozitează cu 20%. Spre deosebire de anul trecut, profesorii și angajații din învățământ sunt pe minus cu 25 de lei / Cornelia Popa Stavri: Se reține din salarii suma de 320 de lei

În 2024, voucherele de vacanță se impozitează cu 20%, conform actualelor prevederi legale, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4…
Vezi articolul

Planul de Redresare, publicat de Guvern: Adaptarea curriculumului pentru învățarea în mediul virtual și digitalizarea proceselor și conținuturilor în educație, două dintre măsurile pentru care România educată primește 4 mld. euro până în 2026

Guvernul a publicat astăzi Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care prevede pentru Educație adaptarea curriculumului pentru învățarea în mediul virtual și digitalizarea proceselor și conținuturilor din programele școlare,…
Vezi articolul