Președintele Iohannis, la ONU: Educația constituie o prioritate de top pentru România

914 vizualizări
Foto: presidency.ro
Educația constituie o prioritate de top pentru România și o investiție strategică în viitorul nostru, a declarat președintele Klaus Iohannis în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Șeful statului a spus, între altele, că „provocările cu care ne confruntăm în prezent, precum impactul schimbărilor climatice și pierderea biodiversității, insecuritatea energetică, lipsa accesului la alimente și educație și inechitățile sociale, devin din ce în ce mai grave”.

Și a susținut că „educația constituie o prioritate de top pentru România și o investiție strategică în viitorul nostru. Prin urmare, privim cu speranță către Summitul Viitorului, care va avea loc în 2024”.

Din discursul președintelui Klaus Iohannis la ONU (integral aici):

„Provocările cu care ne confruntăm în prezent, precum impactul schimbărilor climatice și pierderea biodiversității, insecuritatea energetică, lipsa accesului la alimente și educație și inechitățile sociale, devin din ce în ce mai grave. Acestea necesită răspunsuri și soluții, pe care cetățenii noștri le solicită pe bună dreptate. Pentru toate aceste probleme, acțiunea comună reprezintă singura cale de a avansa.

Securitatea energetică este o preocupare globală, care necesită soluții comune și acțiune responsabilă. Trebuie să combatem utilizarea energiei ca instrument de șantaj. Securitatea energetică necesită  investiții strategice în surse regenerabile, în energie nucleară – cu implementarea unor proiecte de viitor, precum reactoarele modulare de mici dimensiuni – sau în hidrogen. De asemenea, necesită prețuri pentru energie care să fie accesibile cetățenilor noștri.

Asigurarea securității energetice este strâns corelată cu tranziția verde, pentru  economii reziliente și neutre din punct de vedere climatic.

Legătura dintre schimbările climatice și pace și securitate ar trebui să fie mai proeminentă în cadrul discuțiilor noastre, inclusiv la nivelul Consiliului de Securitate.

În pofida eforturilor noastre, nu am reușit să depășim criza triplă a schimbărilor climatice, a poluării și a pierderii biodiversității. Toate eforturile noastre la nivelul Uniunii Europene și în coordonare cu partenerii internaționali au scopul de a identifica și implementa cele mai bune soluții la aceste probleme grave. 

Peste două luni ne vom întâlni în Egipt pentru COP27, unde vor fi necesare angajamente suplimentare pentru atingerea neutralității climatice, alături de implementarea deciziilor deja anunțate. Timpul trece, iar planeta noastră nu mai poate aștepta.

Creșterea gradului de conștientizare, educarea generațiilor viitoare cu privire la protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice sunt de importanță majoră și reprezintă subiecte foarte importante pentru mine.

Educația constituie o prioritate de top pentru România și o investiție strategică în viitorul nostru. Prin urmare, privim cu speranță către Summitul Viitorului, care va avea loc în 2024.”


4 comments
  1. Nu pot decat sa rad cu lacrimi.

  2. Asta este nebun,trăiește în altă țară În România ,doar politicienii și securiștii din spatele lor sunt priorități.

  3. Domnul profesor Iohannis ,așa limba de lemn ….numai la domnul Iliescu am mai văzut.
    Felicitări, se vede ca educația este o prioritate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șeful ISJ Dolj, despre vestimentația elevilor: A veni îmbrăcat decent la școală reprezintă o formă de respect, în primul rând, pentru sine și apoi pentru ceilalți din jurul lor. Noi, dascălii, nu putem face nimic fără sprijinul părinților

Daniel Alexandru Ion, șeful Inspectoratului Școlar Județean Dolj, a declarat că printr-o comunicare eficientă „vom reuși împreună să-i determinăm pe elevii noștri să înțeleagă că a veni îmbrăcat decent la…
Vezi articolul

Comorile arheologice romane de la Zidul lui Hadrian, de la granița dintre Anglia și Scoția, amenințate de încălzirea globală / Arheolog: Când oxigenul pătrunde acolo, lucrurile cu adevărat delicate (…) se descompun și sunt pierdute pentru totdeauna

Zidul lui Hadrian, construit în urmă cu 1.900 de ani pentru a împiedica invazia hoardelor barbare, se confruntă în prezent cu un nou „inamic”, schimbările climatice, un fenomen ce amenință…
Vezi articolul

Remus Pricopie, SNSPA: Între 2011 și 2022, populația tânără a României a scăzut cu peste 1 milion de locuitori / Apel către politicieni: Reducerea pragurilor de vârstă pentru participare în alegeri, modul prin care le putem arăta tinerilor că viitorul societății noastre depinde cu adevărat și de ei

Între 2011 și 2022, populația tânără a României a scăzut cu peste 1 milion de locuitori, de la 5,51 milioane la 4,49 milioane, scrie rectorul Școlii Naționale de Studii Politice…
Vezi articolul

Dosar penal închis în cazul profesorului de religie Aurelian Damian de la Colegiul Național B.P Hasdeu din Buzău, care făcea propagandă legionară și pro-Georgescu la ora de religie în campania electorală din 2024 / Procurorii și judecătorul au decis că „nu există un interes public în urmărirea faptei” și că „nu a rezultat un pericol social deosebit”

Procurorii au decis să renunțe la urmărirea penală în cazul profesorului de religie Aurelian Damian de la Colegiul Național B.P Hasdeu din Buzău, pe motiv că „nu există un interes…
Vezi articolul