Pressone: Darius Vâlcov a plagiat cel puţin 50% din teza sa de doctorat în economie. A copiat inclusiv notele de subsol din cărți care nu se găsesc pe internet

552 de vizualizări
SURSA: gov.ro
O investigație făcută de jurnalista Emilia Șercan arată că Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului României Viorica Dăncilă, a plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susținut-o în 2008 la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Științe Economice din București.

”După analizarea lucrării, putem prezenta dovezi de plagiat pentru mai bine de 100 dintre cele 212 de pagini ale tezei. Sursele originale pe care le-am identificat sunt exclusiv cărți de economie, care nu sunt disponibile online”, scrie Emilia Șercan în investigația publicată de Pressone.

”Darius Vâlcov nu a răspuns la telefon și nici la mesajul prin care i-am solicitat un punct de vedere referitor la teza sa de doctorat din 2008”, notează autoarea în articolul citat.

Într-o postare pe Facebook, Darius Vâlcov a scris, legat de acest subiect, următoarele: ”Pentru că nu era suficientă decredibilizarea mea, cu invenții privind lingouri și bani ascunși prin cimitire, mai nou, o parte din cei 19.000 de angajați ai SRI (am inclus aici și acoperiții), cataloghează teza mea de doctorat drept una parțial plagiată. Răspunsul meu este simplu: EXCLUS!”

Emilia Șercan descrie în articolul din Pressone parcursul lui Darius Vâlcov în mediul academic, cum în 2001, anul înscrierii la doctorat, el a devenit și student al Facultății de Drept din cadrul Universității „Spiru Haret”, pe care avea să o absolve trei ani mai târziu, în 2004. Apoi este menționat traseul unuia dintre colegii săi: ”în bibliografia tezei sale de la ASE sunt menționate patru articole pe care le-a semnat împreună cu Cristian Florin Ciurlău – actualmente conferențiar universitar la Facultatea de Finanțe, Bănci și Contabilitate a Universității „Dimitrie Cantemir”. După ce Vâlcov a devenit, în 2014, ministru de Finanțe, Ciurlău a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Loteria Română. Ulterior, în noiembrie 2017, Ciurlău a căpătat o nouă sinecură: membru în Consiliul de Programare Economică, entitate care face parte din Comisia Națională de Prognoză. Principala atribuție a Consiliului de Programare Economică este să urmărească îndeplinirea programului de guvernare. Totuși, acest Consiliu s-a întrunit până acum doar de trei ori, o dată în 2017 și de două ori în primul semestru din 2018.


”Stufoasele note de subsol, care lasă senzația că teza este una minuțios lucrată, sunt și ele plagiate. De exemplu, notele explicative de la pagina 10 sunt copiate de la paginile 58 și 59 din cartea lui Samuel C. Certo”, potrivit sursei citate.

Citiți investigația integrală pe Pressone.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-ar ar putea să dispară când vom reuși să eliminăm discrepanțele între școli și între profesori, modalitatea de notare, anunță Daniel David: Poate mergem pe portofoliu

Ministrul Educației și Cercetării a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a ar putea să dispară când vor fi reduse inechitățile…
Vezi articolul

Se mai înființează o „comisie” în fiecare școală – grupul de acțiune anti-bullying. Ce trebuie să facă profesorii și cum pune școala în aplicare legea împotriva violenței, funcțională de azi

Normele metodologice de aplicare a legii împotriva violenței psihologice-bullying au fost publicate în Monitorul Oficial, anunță Ministerul Educației într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Fiecare școală trebuie să înființeze un grup…
Vezi articolul