Prezentări online gratuite pentru elevii care dau anul acesta Bacalaureatul, organizate de Universitatea Națională de Arte din București

[jp_post_view]
Foto: UNARTE
În săptămâna 30 mai – 3 iunie, departamentul de Istoria și teoria artei (ITA) de la Universitatea Națională de Arte din București organizează o serie de prezentări online adresate elevilor de liceu, potrivit unui comunicat al instituției

Învățământul preuniversitar din România acordă un loc marginal imaginii, în general și istoriei artei în particular, studiată îndeobște doar în liceele de artă, potrivit reprezentanților instituției.

Întâlnirile care vor avea loc săptămâna viitoare sunt menite să îi familiarizeze pe elevii din clasele terminale și pe cei interesați cu acest domeniu captivant, să le ofere experiența de student la ITA, să le răspundă la întrebări legate de admitere, viața de student și perspectivele de carieră care îi așteaptă.

Programul întâlnirilor

Luni, 30 mai, ora 17, Vlad Bedros, Ultimul monument al Antichității. Biserica Sf. Sofia din Constantinopol

Marți, 31 mai, ora 17, Mihnea Mihail, Artă, tehnologie și expansiune în Evul Mediu

Miercuri, 1 iunie, ora 17, Ioana Măgureanu, Artemisia Gentileschi, o femeie artist într-o lume a bărbaților

Joi, 2 iunie, ora 17, Irina Cărăbaș, Cum privim arta socialistă?

Vineri, 3 iunie, ora 17, Întâlnire cu studenți și absolvenți și sesiune de întrebări despre admitere

Întâlnirile vor avea loc pe Google Meet (link de acces) și vor fi transmise live pe Facebook. Celor care vor să adreseze întrebări le recomandăm să folosească platforma Meet. 

De ce istoria artei?

Petrecem tot mai mult timp în fața ecranelor și competențele de a examina critic imaginea devin tot mai importante. Istoria artei ne poate ajuta să înțelegem mecanismele de comunicare vizuală care stau la baza culturii informaționale în care trăim. Prin exerciții de analiză vizuală, cercetare istorică și dezbatere critică și prin practicarea unui demers interdisciplinar ce caracterizează disciplina în ultimele decenii, programul educațional pe care îl propune departamentul de Istoria și teoria artei oferă studenților instrumente teoretice vizuale și discursive, esențiale pentru interpretarea modului în care funcționează imaginea. Absolvenții acestui program de studii au dobândit 

• familiarizare cu un bogat corpus de materiale vizuale și texte asociate 

• înțelegere a contextului istoric și cultural relevant 

• cunoștințe specifice unui profesionist în domeniul artei vechi, al patrimoniului și al artei contemporane 

• capacitate de analiză a producției vizuale 

• abilități interpretative și metode de cercetare 

În centrul filosofiei de predare se află interacțiunea permanentă cu studenții la cursuri și seminarii. Cursurile sunt însoțite de proiecții de imagini și dialoghează critic cu literatura de specialitate. Prin seminarii se stimulează dezvoltarea culturii vizuale, a capacităților de argumentare și analiză critică. Predarea se desfășoară în grupuri mici, ceea ce permite o relație apropiată între studenți și profesori și încurajează o legătură strânsă între colegi.

De ce istoria artei la UNArte?

Prezența unui departament de istoria și teoria artei în cadrul unei universități de arte nu este un caz frecvent în lumea universitară internațională. Avantajul este accesul direct al studenților noștri la arta contemporană, posibilitatea de a frecventa atelierele celorlalte secții și de a înțelege aspectele tehnice ale procesului de creație, de a stabili încă din anii studenției relații în lumea artiștilor, relații extrem de utile pentru o viitoare carieră în curatoriat.

Perspective de viitor 

Departamentul de Istoria și teoria artei asigură formarea specialiștilor în istoria și teoria artei, critică de artă, muzeografie, patrimoniu și management artistic. Absolvenții departamentului lucrează în muzee, galerii de artă, case de licitații, institute de cercetare, învățământ, mass-media.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modificări la Rezidențiat. Din 2026, concursul se va da pe patru subdomenii și subiectele de la examenul de ieșire vor fi unice la nivel național – proiect de Ordonanță de urgență / Dispare interdicția pregătirii de specialitate în afara timpului de lucru

Concursul de intrare în rezidențiat din anul 2026 va fi susținut pe patru subdomenii, iar subiectele de la examenul de specialitate – de ieșire din rezidențiat – vor fi unice…
Vezi articolul

Admitere 2022 USAMV: Peste 5.400 de locuri la cele 7 facultăți ale Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din București. Peste 4.000 de locuri de cazare în două campusuri de top / Înscrieri până pe 22 iulie – VIDEO (P)

Admiterea la facultățile Universității de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) București a început. Studenții și viitorii studenți pot să se înscrie online în perioada 4 – 22 iulie 2022…
Vezi articolul

„Dispreț față de mediul universitar” – președintele Consiliului Rectorilor despre decizia Guvernului de a-i impune pe posturi pe pensionarii până la 70 de ani: „Se adaugă altor reglementări deja proaste în domeniu, care prăbușesc universitățile românești”

Impunerea pe posturi a pensionarilor până la 70 de ani decisă astăzi de Guvernul Cîțu „arată neînțelegerea profundă de către guvernanți a acestui mediu” academic. Acuzația vine de la președintele…
Vezi articolul