Prima generație de absolvenți, în campusul din Hamburg al UMFST Târgu Mureș, ai programului Medicină în limba engleză

10.262 de vizualizări
Foto: UMFST
74 de tineri medici pregătiți de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș în programul Medicină în limba engleză desfășurat în campusul internațional UMFST-UMCH din Hamburg, Germania au absolvit facultatea, anunță universitatea într-un comunicat. Ceremonia a avut loc sâmbătă, 19 iulie 2025. Este vorba despre programul lansat în octombrie 2019 printr-o extensie universitară.

Este prima generație care a urmat integral cursurile în campusul din Hamburg. Acești absolvenți au început studiile în 2019, când a avut loc extinderea modelului educațional românesc în Germania, cu aceleași standarde curriculare și cadre didactice proprii.

Una dintre aceste absolvente este Julia Blömer, din Neuenkirchen-Vörden, care a ales în mod deliberat UMCH „pentru că oferă oportunitatea de a studia medicina în limba engleză chiar aici, în Germania.” Ea subliniază că medicina este un domeniu internațional, iar campusul din Hamburg oferă o bază solidă pentru cariere medicale la nivel global. Atmosfera internațională – alături de colegi din întreaga lume – a fost un alt factor esențial în decizia sa, potrivit comunicatului instituției.

În prezent, peste 800 de studenți din peste 50 de țări învață în campusul din Hamburg, într-un mediu multicultural și dinamic, încurajați să participe la proiecte, ateliere și sesiuni științifice alături de specialiști dedicați, conform universității.

Proiectul are parteneriate strategice cu peste 30 de spitale și clinici din Germania, dar și din Spania, Italia și Malta, care asigură pregătirea practică a studenților.

Programul Medicină în limba engleză este acreditat atât de ARACIS, cât și de IAAR, agenție internațională recunoscută de World Federation of Medical Education. Această dublă acreditare asigură recunoașterea automată a diplomei în Uniunea Europeană și oferă absolvenților acces la cariere medicale inclusiv în SUA și Canada, potrivit instituției de învățământ superior.

Rectorul universității, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, le-a spus absolvenților la ceremonie: „Vă cer un singur lucru: să nu uitați niciodată de unde ați pornit. Să nu uitați ce a însemnat UMFST-UMCH pentru voi, pentru identitatea voastră profesională și personală. Păstrați aproape valorile pe care le-am împărtășit cu voi: curajul, responsabilitatea, empatia și integritatea”.


1 comment
  1. Verdictul asupra calitatii actului educational va fi dat dupa incadrarea pe piata muncii a absolventilor ,ar fi interesant un studiu de urmarire a evolutiei lor profesionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Radu Tănase, psihoterapeut: Rolul părintelui nu este să fie prieten cu copilul său. Foarte mulți părinți cu care lucrez resimt presiunea în ceea ce privește performanța și randamentul copilului lor ca proba de netăgăduit a succesului sau a eșecului lor

Psihoterapeutul Radu Tănase a vorbit la emisiunea Educația la putere de la TVR 2 despre presiunea pe care o resimt părinții din partea societății: „Foarte mulți părinți cu care lucrez resimt presiunea în…
Vezi articolul

Scăderile de drepturi salariale, semnalate de sindicatele profesorilor, sunt corecții cerute de Curtea de Conturi după ce ani de zile sporurile pentru gradații de merit, diriginți și profesori în învățământul special fuseseră calculate greșit de aplicația Ministerului Educației / MEC: Sindicatele știau asta

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) susține că nu a avut loc nicio diminuare a salariilor profesorilor în luna septembrie, ci doar o uniformizare a modului de calcul al sporului de…
Vezi articolul

VIDEO Mihnea Costoiu, rectorul Politehnica București, mesaj pentru studenți: Nu trebuie să așteptați absolvirea pentru a inova. Adevărata educație se petrece atunci când îndrăzniți să deschideți uși care nu sunt în orarul vostru neapărat

„Nu trebuie să așteptați absolvirea pentru a inova. Acesta este rostul inginerului”, le-a spus Mihnea Costoiu, rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB), studenților prezenți la deschiderea…
Vezi articolul