Primaria Constanța a majorat bursele elevilor. Bursa de performanță va fi 500 de lei

3.228 de vizualizări
Consiliul Local Constanţa a decis să majoreze trei dintre categoriile de burse alocate elevilor din învăţământul de stat, potrivit unui comunicat al Asociației Elevilor Constanța primit de Edupedu.ro. Măsura va intra în vigoare pentru bursele de pe primul semestru al acestui an şcolar.

Creșterea burselor a fost propusă printr-un amendament depus de primarul Decebal Făgădău la propriul proiect de hotărâre. Creșterea burselor va avea loc în felul următor:

  • Bursa de ajutor social: de la 200 de lei, crește la 250 de lei
  • Bursa de studiu: de la 200 de lei, crește la 250 de lei
  • Bursa de performanţă: de la 300 de lei, crește la 500 de lei

„Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) salută decizia primarului Decebal Făgădău de a mări fondul pentru burse şi ne bucurăm că edilul a revenit asupra deciziei sale iniţiale, proiectul iniţial prevăzând aceleaşi cuantumuri pentru bursele elevilor ce au fost adoptate în toamna anului 2017. Astfel, conştientizarea importanţei acestei măsuri atât de protecţie socială a elevilor aflaţi în situaţii de risc, cât şi de sprijinire a performanţei în educaţie este crucială şi sperăm că investirea în elevi şi în educaţie a revenit pe agenda domnului Decebal Făgădău”, precizează AEC.

Elevii au solicitat pe 25 octombrie primarului Constanţei modificarea proiectului depus iniţial şi majorarea burselor la cuantumurile de: 420 lei – bursa de performanţă şi bursa de ajutor social, 312 lei – bursa de studiu, 104 lei – bursa de merit.

„AEC va continua să militeze pentru creşterea burselor elevilor, până în punctul în care ele vor ajunge la cuantumuri satisfăcătoare, raportate la salariul minim pe economie. Deşi creşterea de astăzi reprezintă un câştig, suntem de părere că investiţia în educaţie ar trebui să reprezinte o prioritate pentru absolut orice primar, cu precădere pentru primarul Constanţei, Capitală a Tineretului. Totuşi, consider un afront direct la adresa AEC afirmaţiile domnului primar din cadrul şedinţei de astăzi şi îmi exprim îngrijorarea că acesta ar fi evitat să mărească bursa de merit ca o „răzbunare” pentru poziţia AEC de săptămâna trecută. În orice caz, concluzia de azi este simplă, AEC a dovedit încă o dată că doar printr-o atitudine proactivă se poate mişca ceva în cadrul societăţii, iar lupta pentru respectarea drepturilor elevilor este departe de a fi încheiată!” – a declarat Andrei-Mihai Tănase, preşedinte AEC.

FOTO: Google Maps


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UBB Cluj și Universitatea București au regresat serios în Top Shanghai față de anul trecut. Singurele universități românești sunt la coada clasamentului dominat de instituții academice din SUA și Marea Britanie

Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj (locurile 701 – 800) și Universitatea București (locurile 901 – 1000) sunt singurele două instituții de învățământ superior din România prinse în Topul Shanghai…
Vezi articolul

Proiectul Danubius-RI a intrat, cu o aplicație de finanțare, în fazele preliminare pentru construcția componentelor românești – hubul de cercetare de la Murighiol și Supersite-ul Delta Dunării

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice (INCDSB) anunță că, alături de partenerii săi, a depus aplicația pentru finanțarea următoarei etape a proiectului internațional Danubius-RI, etapă ce presupune echiparea componentelor…
Vezi articolul